4 mai 2024
ActualitateVârstă mai mică de pensionare pentru salvatori

Vârstă mai mică de pensionare pentru salvatori

Angajații care lucrează într-un sector de activitate deosebit de important pentru salvarea vieții vor putea ieși la pensie mai devreme, fără a fi penalizați, dacă îndeplinesc anumite condiții. Legea (5/8.01.2021) care reglementează acest lucru a intrat deja în vigoare și se referă la personalul care lucrează în serviciile de ambulanță, respectiv la medici, asistenți, operatorii registratori de urgență și ambulanțierii/șoferi autosanitare, precum și la salvatorii montani sau cei din mediul subteran ori subacvatic speologic.

Practic este vorba despre personalul profesionist operativ de intervenție din cadrul serviciilor civile care asigură asistența publică medicală de urgență și prim ajutor calificat. Pentru a ieși la pensie înainte de termen, acest personal operativ trebuie să aibă vârsta de minimum 57 ani și un stagiu de cotizare de cel puțin 30 ani, din care măcar 20 de ani să fi desfășurat activitate în una din profesiile amintite. Dacă starea de sănătate le permite să-și exercite corespunzător atribuțiile, salariații vizați de noua lege își pot continua activitatea și după împlinirea vârstei de 57 ani, cu acordul angajatorului. Pentru aceasta, însă, starea lor de sănătate va trebui să fie certificată de un medic de medicina muncii.

Potrivit aceleiași legi, angajații din categoriile profesionale menționate au dreptul și la: o normă de hrană, uniformă de protecție specifică și de ceremonie, echipamente și materiale sanitare, pentru limitarea accidentelor postexpunere, concediu de odihnă suplimentar de 10 zile lucrătoare plătit, care va fi efectuat într-o stațiune, pentru prevenirea îmbolnăvirilor profesionale, vouchere de vacanță, bilete de tratament și recuperare, indemnizații de instalare, de mutare, delegare sau detașare, încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite sau speciale, asigurarea de despăgubiri în cazul unui accident de muncă, asistență medicală gratuită etc.



Dacă, din păcate, un angajat dintre cei la care se referă legea moare în timpul exercitării profesiei, atunci familia lui va beneficia de un ajutor financiar suplimentar egal cu de trei ori salariul de bază avut la data decesului. Să mai notăm că personalul profesionist operativ din sectoarele amintite nu poate cere încetarea contractului de muncă, prin demisie, în cazul instituirii stării de urgență, de asediu sau de alertă și decretării mobilizării ori a războiului, precum și în situații de accidente colective, calamități sau dezastre, cu urmări deosebit de grave.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri