Apariţia pe piaţă a vaccinurilor anticovid în timp record nu a avut darul să lămurească, să liniştească oamenii, populaţiile. S-au creat imediat mai multe tabere, pro şi contra vaccin, controverse care continuă cu şi mai mare virulenţă în spaţiul public. Rezistenţa, tergiversarea vin, paradoxal, de acolo de unde te aşteptai mai puţin, astfel că, numărul celor vaccinaţi din această categorie este sub cel existent şi amintesc aici pe cei din „linia întâi”.
Îndemnul încă de la început pentru vaccinare din partea preşedintelui, mai ales, din partea responsabililor ministeriali şi a unor cadre medicale din interiorul fenomenului nu a fost urmat de exemplul personal, când a fost vorba de vaccinare, invocându-se tot felul de motive puerile, refuzul fiind interpretat ca frică şi eschivare: să se vaccineze prostimea, iar dacă scapă, atunci încercăm şi noi. Am văzut în lume, primii care s-au vaccinat au fost şefii de state, miniştrii, medicii. În unele state din Asia sau Orient, vaccinarea a început cu cei din câmpul muncii, 18-55 de ani, pentru ceea ce se numeşte imunizare de turmă şi pornirea economiei, a şcolilor şi turismului, puncte cheie ale societăţii.
Noi ne mai gândim, ne mai câcâim, ne mai scărpinăm după ureche, amânăm deciziile sau le luăm târziu. Şi nu înţeleg de ce, dacă cei din primul „eşalon” şi-au luat un timp de gândire, nu se trece imediat la vaccinarea celor care doresc sau din categoria următoare? Eu vreau să mă vaccinez, ce trebuie să fac şi unde să mă duc? Are cineva un răspuns? Vaccinuri sunt, nu-i păcat să se strice, să expire! Cu cât mai mulţi vaccinați, indiferent de vârstă sau categorie profesională, şi cu cât mai repede administrat, cu atât mai bine. Mi se pare logic. Cui, nu?
