Comedie neagră, „Gaițele” lui Alexandru Kirițescu, numită, în prima versiune, „Cuibul de viespi”, este una dintre cele mai jucate piese din dramaturgia românească, atingând, potrivit criticilor, un ridicat grad de „virtuozitate caracterologică”.
Este de aceea un text foarte ofertant pentru actori, mai cu seamă pentru actrițe, multe dintre ele dorindu-și, când ajung la o vârstă mai coaptă, rolul „gras” al Anetei Duduleanu. Acum, la recenta premieră a Teatrului Bacovia, acesta este jucat pentru prima oară în travesti de un actor, de Florin Zăncescu.
Pe care, cu siguranță, unii dintre spectatori și-l amintesc și din savuroasa interpretare dată Coanei Chirița din cunoscuta comedie a lui Alecsandri, rol jucat în trei montări diferite, una dintre ele fiind pe scena băcăuană. Având experiența travestiurilor și o bogată carte de vizită ca talentat interpret de comedie, Florin a fost, din start, un pariu reușit al regizorului Petru Vutcărău.
Regizor, actor, profesor de teatru, fondator al Teatrului „Eugen Ionescu” din Chișinău, cu o prestigioasă carieră internațională, Petru Vutcărău a semnat regia multor spectacole din Italia, Franța, România, Rusia, Japonia, Coreea de Sud, Turcia. Pentru prima sa colaborarea cu teatrul din Bacău el s-a oprit la cunoscuta piesă a lui Kirițescu, văzând în ea un „contrast izbitor între un Paradis, care e România, și lumea în care trăim”.
Eu nu am aceeași viziune paradisiacă asupra scumpei noastre țărișoare, dar înțeleg sentimentele unui artist venit din Republica Moldova și sensul profund al contrarietății trăite în fața unei lumi jalnice, triste, populată de oameni hidoși la suflet, care au uitat să iubească. Am reprodus cele câteva rânduri din caietul-program, prin care regizorul își motivează alegerea textului.
Un text citit cu atenție, respectat în litera sa și sensul său, pus în scenă fără tentația modernizării, a updatării cu orice preț, rezultatul fiind o montare tradiționalistă, realistă, fluentă, bine ritmată, construită cu meșteșug. Aparținând unui om de teatru care a învățat bine lecția lui Stanislavski, și a extras din ea cele mai importante lucruri.
Petru Vutcărău face, așadar, o distribuție bună, în cea mai mare parte a ei, ca prim act al unei regii izbutite, și lucrează aplicat cu actorii, dându-le indicații precise. A mers cu o carte câștigătoare în cazul lui Florin Zăncescu, un actor cu multe resurse, care face o Aneta Duduleanu credibilă, bărbătoasă, masculinizată, dură, meschină, feroce în egoismul și cupiditatea ei.
Florin conturează în linii precise o țață absolută, o mare păpușăreasă, șefă de clan plină de cruzime, căreia nu-i scapă nicio pradă, ducând o mare parte din greul spectacolului. Este admirabil secondat de Firuța Apetrei (Zoe) și de Florina Găzdaru (Lena), în rolurile celor două surori, profitoare, șirete, hachițoase, din care răbufnește o întreagă mahala sufletească. Ambele au găsit cele mai potrivite atitudini, gesturi, nuanțe care să caracterizeze personajele, fiind vizibilă plăcerea de a le juca. Eliza Noemi Judeu, în fandosita Colette, cu aerele ei de grande-dame în exil, care se visează mereu la Paris, evoluează cu aplomb, adjudecându-și câteva scene foarte bune, remarcabilă fiind cea din dormitorul soților Aldea, unde răutatea și perversitatea personajului său dau în clocot.
„Nucleara” Vanda, care aruncă în aer totul, este o apariție mai curând decorativă, purtând niște toalete de bon-ton (toate costumele din spectacol sunt reușite, fiind creația unei talentate scenografe, Rodica Arghir) Ana Adelaida Perjoiu fiind mai tot timpul „în poză” și mai puțin în rolul aventurierei tocătoare de averi și mare consumatoare de bărbați, de amoruri ilicite. Magnetismul dintre ea și Mircea Aldea nu se simte, și e păcat! La rândul său, Bogdan Matei e destul de palid în rolul ziaristului ratat, a bărbatului slab, victimă a patimii femeilor, un fel de vegetarian printre carnasiere, în casa Dudulenilor. Nefericita „somnambulă rătăcitoare”, Margareta, e jucată excesiv melodramatic și nevricos, cu o mare risipă de gesturi și de țipete de Alina Simionescu, ea urmând, conștiincios, linia impusă de concepția regizorală, una discutabilă de data aceasta.
In schimb, interesant este modul în care Petru Vutcărău a văzut-o pe Fraulein, în care Corina Goranda poartă (cu un lăudabil și consecvent efort, pe toată durata spectacolului) un machiaj tip mască japoneză din teatrul Kabuki, particularizând expresiv perfidul personaj cu aere despotice. Întregesc distribuția Bogdan Buzdugan și Ștefan Ionescu, în rolurile fraților Duduleanu, Ianache și George, stupizi, ridicoli, aflați într-o infantilă competiție, într-o rivalitate bine creionată de cei doi actori. Și Nina Ionescu este corectă, făcând ceea ce trebuie, în necăjita, umilita Zamfira, fata din casă.
Fără a fi perfect, și fără să aducă mari noutăți de concepție regizorală, „Gaițele” de pe scena băcăuană este un spectacol lucrat cu profesionalism, cu câteva roluri bine făcute, și nu mă îndoiesc de faptul că va avea succes, fiindcă publicul vine la teatru în primul rând pentru actori.
