Cum veneam pe E85, dinspre Sascut, văd ceva pe bandă întâi. Era o chestiuță care se oprise fix în mijlocul benzii și stea să se gândească. Am încetinit și am tras dreapta.
Mașina din spatele meu, surprinsă de manevră, a încetinit și ea, dar n-a mai apucat să oprească; a trecut peste arătare, fără să o atingă.
Arătarea era, de fapt, un pui de mâță slab, ca vai de el, dar cu niște ochișori curați și frumoși și cu niște urechioaie de ziceai că-i Dumbo.
Laura l-a luat din mijlocul străzii, l-a pus pe marginea drumului și, evident, s-a declanșat procedura de urgență: ce facem cu el? Să-l lași acolo, însemna să-l condamni la moarte. Așa că l-am luat cu noi.
Pe drum s-a dovedit a fi extrem de curios iar acasă a mâncat într-una dintr-un pliculeț cu hrană pentru pui de pisică. A poftit și puțină apă, după care a vrut să exploreze, sub ochii panicați ai celorlalți doi motani care domiciliază în mod legal la adresă.
Tiger, cel mare, avea un „deja vu”; venit de la un pet-shop, intrase în panică în momentul în care a apărut în casă Junior, băiat de cartier, cules de pe străzile Bacăului.
Și uite-așa, fragilul echilibru de forțe este pe cale să se sfarâme din cauza unui piticot cu personalitate, mare fan al tastaturii, care promite în direcția aceasta.
Până acum a scris mai multe rânduri de text, a postat un comentariu pe Facebook și a trimis computerul la culcare după ce a apăsat pe tasta „sleep”.
Acum, cățărat pe umărul meu, comentează ce scriu. Pare că aprobă, dar cine poate să bage mâna-n foc?!
Mâine îl duc la doctor, să-i fac pașaport și să vedem ce mai are nevoie. Pe urmă negociem condițiile de coabitare. Tiger sigur o să revendice dulapul, Junior o să vrea în continuare procentaj din friptură iar Robin (de la Robinson Crusoe) deja cere să fie băgat în seamă la un nivel nemaiîntâlnit.
Despre scrisoarea lui Giuliani? Hai să mai așteptăm să se așeze lucrurile, că treburile nu-s deloc clare!
