Cele două medalii de argint cucerite de băcăuancele Elena Meluță și Marina Munteanu la Campionatele Naționale de Box de la Năvodari, au deschis un capitol nou în sportul băcăuan. Totodată, medaliile scot în față o nouă generație de antrenori în boxul băcăuan, respectiv pe Vasile Palade și Marius Ciocan. Și trebuie spus că ei sunt continuarea unui val care s-a iscat mai demult, dar nu în box și, cu atât mai puțin în boxul feminin, care este ceva nou pentru Bacău. Dar valul a pornit, este în plină mișcare și nu mai poate fi oprit. Că sunt în atletism, lupte, gimnastică, înot sau, iată, box, tinerii antrenori ce se află pe creasta acestui val au un set comun de calități care ne dau speranțe. În primul rând, sunt foarte pasionați. În al doilea rând, au o energie și încredere debordantă. Sunt lucruri pe care nu credeam să le mai descoperim la o generație despre care ”garda veche” spunea mereu că e țintită doar pe bani și îi lipsește pasiunea. Iar asta înseamnă, la dispariția celor experimentați, moartea sportului românesc, în general.
Caz de studiu al acestui material, antrenorul Marius Ciocan s-a avântat într-o lume frământată, plină de statui și orgolii și în care este greu să îți faci loc – lumea boxului românesc.
Comunicarea este cheia
- Marius Ciocan, care este filosofia dvs. de antrenor?
- Nu știu dacă pot enunța ceva atât de complex încât să poată fi categorisită drept filosofie. Am mereu în vedere comunicarea și perfecționarea continuă. Comunicarea între antrenor și sportiv este baza, dar extrem de importante sunt comunicările dintre antrenor și superiorii săi de la club, între antrenor și medicul sportiv, între antrenor și profesorii sportivului, între antrenor și părinții sportivului, între sportiv și cei pe care i-am amintit. Devenirea unui sportiv este un proces e finețe, depinde de mulți factori și e necesar să intevenim prompt pentru a depăși obstacolele care se ivesc. Iar asta depinde în primul rând de comunicare. Dar evoluția nu trebuie să fie doar a sportivului, ci și a antrenorului, dacă dorește să cucerească încrederea elevilor săi. El trebuie să devină un model sau să propună modele credibile. În paranteză fie spus, eu îi mulțumesc enorm maestrului Valentin Vrânceanu, pentru ceea ce am devenit. Totodată, am avut șansa de a cunoaște mari personalități ale boxului, între care și pe Francisc Vaștag, cel mai mare boxer al României. Dar și pe alții. De la toți am învățat și cred că aș mai avea de învățat. Modelele sunt extrem de importante, mai ales în ziua de azi, când defăimările zboară slobode. Mulți leagă boxul de lumea interlopă, ceea ce este profund greșit. Boxul este luptă cinstită, nu bătaie, nu violență. Boxul disciplinează și te învață ce este sacrificiul și modestia. Te educă permanent. Cei care vin la box pentru a-și exercita puterea în stradă decad, se pierd repede. Nu ca sportivi – pentru că performanța nu este accesibilă nici altora mult mai merituoși, ci ca oameni. Și trebuie să spun că scopul a ceea ce facem este să creăm oameni mai buni. De aceea, cel puțin în ceea ce mă privește, școala va fi pe primul loc pentru sportivii mei, iar boxul pe al doilea.
Nu există singurătate în box
- Sunteți adeptul unui model de antrenament de tip ”un antrenor – un sportiv”, din câte mi-am dat seama?
- Da, când lucrează un antrenor cu un singur sportiv sau cu mai puțini sportivi, poate aloca mai multe resurse, poate observa mai bine progresele sau lacunele și le poate corecta. Pe de altă parte, activitatea de grup este absolut necesară, deoarece avem nevoie de comparații, de selecție, de stimulare reciprocă și concurență. Experiența nu se poate obține decât prin confruntarea cu adversarii, cât mai mulți și cu stiluri diferite. De aceea, și boxul este un sport de echipă. Toți trag, împreună, pentru club sau pentru țara lor. Nu există singurătate în box, mai ales în boxul de performanță. Există din belșug lucru individual al antrenorului cu sportivul, dar până la urmă și acesta trebuie privit ca lucru în echipă. Doar așa se poate perfecționa și își poate atinge scopurile.
Vremurile s-au schimbat. Trebuie investiții
- De ce credeți că sportul românesc și, în particular, boxul, are rezultate tot mai puține în ultimii 20 de ani?
- Sunt multe cauze, fenomenul este complex. Dar cred, în primul rând, că sportul românesc a rămas în urmă cu baza materială și cu metodele de antrenament. Vremurile s-au schimbat, toate sporturile au evoluat. Au apărut tehnici de antrenament mai eficiente, care presupun însă și o dotare mult mai bună a bazelor sportive. La noi, a rămas cam totul la nivelul de dinainte de 1989. Sau nici măcar ca atunci, adică nu mai există nimic acolo unde era ceva. Vorbim și de atragerea sportivilor. De ce ar veni cei mici către sport, când nu li se oferă chiar nimic? Trebuie investiții mari în sport, dacă vrei rezultate.
- Ce trebuie făcut pentru a avea din nou rezultate?
- Păi, în primul rând trebuie făcute investiții. Și venit cu o metodologie modernă. Și trebuie schimbate mentalități. Eu, ca reprezentant al noului val de antrenori, sunt optimist. Muncim mult, învățăm mult, vom reuși să convingem și să canalizăm fonduri și energii către sport, de aceea sper să avem din nou rezultate, ca altădată.
Un copil își dorește strălucire
- Cum v-ați îndreptat către box și care a fost drumul dvs. în box?
- Contactul nemijlocit a fost asigurat de unchiul meu, Ciprian Ciocan, care a fost un nume mare în box. Eram copil când el câștiga medalii internaționale (Ciprian Ciocan a fost vicecampion mondial de juniori – n.r.) și era mereu campion național. La galele de box din Bacău era cunoscut și iubit, numele lui era pe buzele tuturor. Câștiga mereu. Asta mi-a aprins imaginația și am visat să fiu ca el. Un copil își dorește strălucire, nu are încă maturitatea de a judeca lucrurile prin prisma banilor. La 14 ani, m-am înscris și eu la box. Strălucirea n-a venit, dar boxul m-a format, am devenit omul responsabil și cu judecată din ziua de azi. Atunci, în clasa a opta, am câștigat doar treptat respectul pe care unii dintre colegii de școală nu mi-l acordau. Lucru important pentru un adolescent. Am activat nu numai în Bacău, ci la mari cluburi din București și din țară. Am boxat si m-am format ca antrenor si in strainatate, mai ales in Anglia. Am vazut multe acolo si unele lucruri le-as putea aplica aici. V-am spus, am cunoscut mari sportivi și antrenori, cu mulți dintre ei m-am pregătit și datorită lor m-am format. Îi datorez cel mai mult dlui. Vali Vrânceanu, cum am spus, și unchiului meu, cu care am o relație specială și m-a îndrumat mereu. Am făcut școală, facultate cu master – de care sunt mandru, școală de antrenori. Am avut colegi cu palmares – din toate ramurile sportive, pentru că la școala de antrenori se face la comun, iar asta m-a determinat să învâț teorie mai mult decât ei. Renumele lor era un atu în relațiile cu profesorii – pentru că era de presupus că ei vor aplica ceea ce au învățat și le-a adus succesul în arenă, dar eu nu mă puteam baza pe asta. A trebuit să învăț. Iată că m-am întors și acasă ca antrenor și vreau să fac multe pentru Bacău. Sau, mai corect spus, tot ceea ce pot, muncind responsabil, zilnic.
- Cum este ca antrenor la SCM Bacău?
- Eu zic că-i bine. Sigur, există o perioadă de acomodare, mici reticențe inerente, atât din partea mea, cât și a altora vizavi de mine. Și mă bucur să am un coleg absolut extraordinar în persoana lui Vasile Palade. El are deja ceva experiență în antrenorat și a fost un boxer foarte bun, de mai multe ori campion național, la mai multe categorii de vârstă. Se vede asta în tot ceea ce face, prin rezultatele reușite în competiții și boxerii pe care îi formează. E un om bun, calm, extraordinar de muncitor și iubit de cei din jur. Este un exemplu și sunt norocos să am ca partener un astfel de antrenor.
- Crezi că vei avea rezultate mari ca antrenor?
- Dacă nu aș crede, m-aș lăsa de antrenorat. Asta fac zilnic, investesc multă muncă și speranțe în sportivii mei. Mă consider un om organizat, capabil în profesia asta, exigent, dar și apropiat de sportivi. Am întâlnit mulți copii talentați și sper să fiu printre cei care vor înălța o nouă generație de campioni.
A consemnat Marius Fundulea
