26 aprilie 2024
ActualitateUn fost ministru se judecă la Bacău pentru o amendă de 20.000...

Un fost ministru se judecă la Bacău pentru o amendă de 20.000 de lei

Un fost ministru al Sănătăţii a deschis mai multe acţiuni în instanţă, în Bacău şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce s-a trezit cu o poprire pentru o sumă de peste 20.000 de lei ce ar proveni dintr-o amendă judiciară, sancţiune aplicată pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti. “Pentru a nu fi expus unor comentarii negative în mass-media, am înţeles să achit suma…”, arată Ion Bazac în acţiune. Însă, de câţiva ani, fostul ministru încearcă să demonstreze în instanţă că amenda i-a fost aplicată pe nedrept.

Ion Bazac, ministru al Sănătăţii în perioada decembrie 2008 – octombrie 2009, încearcă din 2016 să anuleze o amendă pe care susţine că a primit-o pe nedrept.

Amenda a fost dispusă în 2009, de Curtea de Apel Bacău, la cererea unei băcăuance care a reclamat nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti prin care Ministerul Sănătăţii a fost obligat să răspundă la o petiţie trimisă de aceasta. Reclamanta G.D.M., pensionată pe caz de boală, unic întreţinător al unui copil cu handicap grav, arăta atunci în instanţă că una din consecinţele nerespectării hotărârii a fost aceea de a fi privată de dreptul la un tratament adecvat afecţiunii de care suferă, fiind pusă în situaţia de a-şi asigura singură tratamentul pentru a-şi salva viaţa.



Plângerea femeii a vizat şi Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi, alături de Ministerul Sănătăţii, iar prin decizia instanţei, şefii celor două instituţii s-au ales fiecare cu amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere până la executarea hotărârii.

“…. eu nu mai aveam calitatea de ministru”

De această amendă, fostul ministru susţine că a aflat abia în 2016. “La data de 15.09.2016, părinţii mei, care locuiesc în Bucureşti, mi-au comunicat că am primit o adresă de înştiinţare cu privire la înfiinţarea unei popriri pentru o sumă de 20.640 lei, ce ar proveni dintr-o amendă judiciară menţionată într-un titlu executoriu.

Neştiind despre ce ar putea fi vorba, m-am interesat la organul fiscal care mi-a comunicat că este vorba despre o amendă judiciară primită în dosarul …, prin hotărârea din 4.12.2009, în calitate de ministru al Sănătăţii, pentru că Ministerul Sănătăţii nu ar fi respectat hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul….

Menţionez că nu am avut cunoştinţă despre sancţiunea primită, eu nefiind citat în acea cauză”, arată în acţiune Ion Bazac. Fostul ministru a făcut contestaţie în anulare împotriva hotărârii din 2009, dar şi o contestaţie la executare împotriva popririi dispuse de ANAF.

Fostul ministru crede că măsura amenzii şi a executării silite sunt nedrepte, “motivat, în primul rând, de faptul că la data emiterii titlului executoriu, eu nu mai aveam calitatea de ministru al Sănătăţii”.

Bazac a criticat şi faptul că instanţa nu l-a citat personal, la domiciliu, pentru a se putea apăra în instanţă. Contestaţia în anulare a fost respinsă, judecătorul considerând că Bazac nu are calitate procesuală pentru a ataca hotărârea. ÎCCJ a admis, însă, recursul declarat de Bazac şi a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bacău, după ce a constatat că cel sancţionat şi contestatorul sunt una şi aceeaşi persoană.

Recent, Curtea de Apel a admis contestaţia în anulare a fostului ministru şi a anulat parţial decizia din 2009, respectiv amenda de 20% din salariul minim brut pe economie. Decizia, însă, poate fi atacată cu recurs.

Ion Bazac: “Hotărârea prin care Ministerul Sănătăţii a fost obligat să răspundă acelei adrese a fost pronunţată înainte ca eu să dobândesc calitatea de ministru. (…) Deoarece sunt o persoană publică, pentru a nu fi expus unor comentarii negative în mass-media, am înţeles să achit suma ce face obiectul înştiinţării cu privire la înfiinţarea popririi, însă acest fapt nu este de natură să conducă la recunoaşterea unei forme de vinovăţie care să trebuiască sancţionată.”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri