27 aprilie 2024
ActualitateUn elev al Colegiului „Alecsandri” reprezintă cu cinste Bacăul într-un proiect național...

Un elev al Colegiului „Alecsandri” reprezintă cu cinste Bacăul într-un proiect național inedit

La sfârșitul săptămânii trecute au avut loc lansarea cursurilor susținute de tinerii din taraful „Crescut pe Muzică”, o activitate ce face parte din proiectul național „Manualul de Lăutărie”, care și-a propus să îi descopere și să îi prezinte pe păstrătorii mărcilor patrimoniului imaterial. Totul s-a consumat, așa cum ne-am obișnuit în ultima vreme, online, iar activitățile au continuat și în prima zi a săptămânii curente prin organizarea unui artist talk cu adolescenții care au participat la atelierele de journalism și creație audiovizuală precum și o conferință online cu profesorii.

În toată această „poveste muzicală națională” am descoperit și un tânăr din Bacău, care a avut un aport foarte important în derularea acestui proiect. Este vorba de Teodor Avram, elev al Colegiului Național „Vasile Alecsandri”, îndrăgostit iremediabil de … vioară. Teodor are 17 ani și am considerat că e mai bine să îl lăsăm pe el să își spună poveste:



„Studiez vioara de la vârsta de 13 ani. Istoricul meu muzical este totuși unul mai amplu. La vârsta de 6 ani am început să studiez pianul, dar am abandonat cursurile după câteva luni. Muzica a rămas un element important în viața mea, ascultând multă muzică clasică în perioada școlii primare. În clasa a IV-a am redescoperit muzica începând să cânt la chitară, și începând din nou pianul, de data aceasta autodidact. În clasa a VII-a am auzit primele piese de folclor, ulterior muzică lăutărească, și am fost acaparat de diversitatea întâlnită în diferitele regiuni din spațiul românesc. Prima experiență cu instrumentele tradiționale românești a fost confecționarea unui caval dintr-o țeavă de plastic, instrument pe care am învățat și primele piese. Fascinat fiind de sonoritatea instrumentului, mi-am achiziționat un fluier și un caval de la un meșter popular. În căutările mele pe internet, am descoperit nume mari ale muzicii românești. La instrumentele tradiționale de suflat pot să îi menționez pe Dumitru Zamfira, Marin Chisăr, Ion Lăceanu.

Descoperirea marilor violoniști din Moldova (Alexandru Bidirel, Mihai Botofei și mai ales Ion Drăgoi, care sunt adevărate modele de studiu la vioară) a fost momentul care mi-a dat impulsul să practic acest instrument. Știam cât de greu va fi drumul, dar dezvoltând o pasiune foarte mare pentru folclor, am considerat că este o decizie bună. Mi-am cumpărat prima vioară și am studiat autodidact timp de 8 luni, dar mi-am dat seama că merită mai multă atenție. Așa că am decis să merg la un profesor să învăț. Sunt elev la “Colegiul Național Vasile Alecsandri” pe un profil uman, deci muzica instrumentală nu a reprezentat o materie de studiu importantă la școală.

Intrarea în proiectul “Crescut pe Muzică” a fost realizata prin participarea în două concerte ale tarafului care poartă numele proiectului. Invitația a venit de la țambalistul Matei Vasilescu, în urma unei colaborări realizate pentru experiența personală. Inițiatoarea proiectului, Simona Constantin a fost deschisă la introducerea mea în formula tarafului. Această experiență de a ieși în scenă ca solist cu un taraf tradițional, mi-a oferit șansa de a scoate în evidență si câteva piese locale, ale marelui violonist băcăuan Ion Drăgoi. Formula tarafului este una diversă, interpreții venind din mai multe zone regionale și abordează diverse stiluri muzicale. Deși personal, abordez multiple stiluri muzicale din arealul românesc, mereu am prezentat o afinitate către muzica de acasă, zona Bacăului prezentând un folclor foarte bogat.”

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri