„Vreau sa pastrez arhitectura veche”
Costica Iorga e proprietarul ultimei case traditionale din Tg. Ocna. Nu va fi muzeu, dar o va pastra asa, cu pridvor si turnulet, pentru nepoti si stranepoti. Doar interioarele vor arata ca in secolul XXI. Ultima amenajata va fi crama.
Casa lui Costica Iorga, din Tg. Ocna, nu seamana, ca infatisare, cu vecinele ei. “E ultima care pastreaza arhitectura specifica zonei. Asa se faceau, pe vremuri, casele din orasul nostru, cu turnuletul asta rotund, in care era un balcon“, ne explica Maria Stan, sef serviciu in Primaria Tg Ocna. “La noi e santier, suntem in renovari. Vrem sa reabilitam interioarele, sa modernizam baia…", se scuza Costica Iorga, conducandu-ne printre materialele de constructie. A fost plecat opt ani in Anglia, unde tot in constructii a lucrat, a facut case de stejar pentru britanici, dar acum s-a intors in tara, sa lucreze la propria locuinta. In afara de banii castigati, a adus de la Londra, pe platforma, un tractor universal pe care a dat 10.000 de lire. “Am fost angajat la Cojna, fabrica de mobila din Comaneste, vreo 20 de ani, spune gazda noastra. Nu ne plateau si am plecat. Patru ani, nu am venit deloc in tara. Baiatul meu cel mic, Nicu, care e student acum, singur se gospodarea. El isi spala hainele, isi gatea, facea ordine. Cel mare, Sebastian, era cu mine. Acum e sef de lucrari la englezi.”
Acolo, se statea la o cafea…
Casa de pe str. Tisesti a fost construita de Costache Iorga ca sa fie carciumioara la sosea. “Are 98 de ani. E facuta de tatal meu, pe cand avea 14-15 ani”, sustine Costica Iorga. “Pe vremea aceea, lucrai de la 10 ani de-ti sareau capacele, nu ca acum”, adauga el, ca raspuns mirarii noastre. Sunt sase incaperi inalte, cu fereste mari si tavane impodobite cu chenare, acolade si florii aurii. Doar oglinzile si lampile nu mai sunt cele originale. “Casa in care m-am nascut si am trait e mai la deal, aici era crasma, iar in timpul razboiului, comandamentul german, povesteste proprietarul. Am fost zece copii la parinti. Eu am platit partile cuvenite fratilor mei si m-am mutat aici. Nu am schimbat nimic, vreau sa pastrez arhitectura veche. Am imbunatatit cate ceva, dar pe dinafara arata la fel ca in urma cu o suta de ani. E o casa traditionala.” Cladirea are pridvor de lemn pe partea stanga si in fata, iar deasupra intrarii, la mansarda, un balcon rotund cu geamuri dreptunghiulare, in rama de brad. “Acolo, cand ploua si era frig, se statea de vorba, se bea o cafea sau se jucau table”, isi aminteste dom’ Costica.
O crama pentru viitoarea recolta
Acoperisul de tabla, rotund si tuguiat ca un coif, face ca balconul sa semene cu un turnulet. In casa, proprietarul a inceput sa monteze gresie si faianta noua, in unele camere a aranjat deja mobila “de comanda”, iar in saptamanile viitoare isi va amenaja si o crama. “Uitati-va cum arata o gradina care e lucrata doar de doua ori pe an”, ne invita el. Are niste struguri mari, care au inceput sa se ingalbeneasca, randuri de rosii, ardei, vinete, o mica livada de meri, piersici, peri, ciresi. Sunt sapte prajini de pamant inconjurate de un gard inalt, construit recent. “Vedeti blocul de alaturi? Are 30 de ani si arata mai rau decat casa asta. Sunt locuinte sociale, din cauza lor mi-am facut gardul asta, ca locatarii sa nu-l mai poata sari.” Cladirea care se vede printre merii lui Costica Iorga e afumata, murdara, jupuita. Casa lui, batrana de un secol, e luminoasa, zdravana si mai poate adaposti vreo doua-trei generatii de oameni harnici si statornici.
Silvia Patrascanu
