8 mai 2024
SportTudor și Ștefan, speranțele U20 ale voleiului băcăuan

Volei masculin/ Divizia A2

Tudor și Ștefan, speranțele U20 ale voleiului băcăuan

Trăgătorul secund Tudor Matanie și coordonatorul de joc Ștefan Țurcanu s-au format la CSȘ Bacău, au ajuns la naționala de juniori mari a României și speră să joace cu Știința în prima ligă încă din sezonul viitor

Cu ochii pe A1

Au totul de partea lor. Începând cu vârsta. Iar la 17-18 ani, nimic nu ți se poate pune de-a curmezișul. OK, nimic în afara fileului de volei, dar băieții noștri de 17-18 ani au totul de partea lor pentru a ridica și „îngropa” mingile dincolo de fileu, în terenul advers. Băieții noștri, așadar: Ștefan și Tudor. Ștefan Țurcanu are 17 ani; va împlini 18 în primăvară, pe patru aprilie. Tudor Matanie este doar cu jumătate de an mai mare; se află la vârsta majoratului, fiind născut pe 29 septembrie 2005. Unul este coordonator de joc, celălalt trăgător secund, dar amândoi s-au format la CSȘ Bacău, un adevărat laborator al voleiului băcăuan, amândoi au ajuns la naționala Under 20 a României și tot împreună speră să promoveze și să joace cu Știința Bacău în A1. Și pentru că la 17-18 ani ai totul de partea ta, mai puțin răbdarea, Tudor și cu Ștefi speră ca promovarea să vină chiar anul acesta. „Avem o echipă foarte bună la Știința, iar dacă vom mai avea și avantajul de a juca turneul de promovare pe teren propriu, nu vedem cum am putea rata șansa de a face pasul către Divizia A1”, declară la unison coordonatorul de joc Ștefi Țurcanu și trăgătorul secund Tudor Matanie.



O imagine fidelă și…

La prima vedere, ai crede că povestea lor este trasă la indigou. Ei bine, nu e! Aici e loc pentru… două voci. Cea a lui Ștefan Țurcanu însoțește fidel imaginii pe care o aveai formată încă din start: „Am început voleiul de pe la cinci ani. Nici nu se putea altfel, în condițiile în care îl însoțeam mereu pe tata la antrenamente. Bun, la început mai mult băteam mingea prin sală, dar era clar că asta îmi va fi direcția”. Două voci am spus? Mai degrabă trei deoarece este important să-l ascultăm și pe tatăl lui Ștefi, antrenorul CSȘ Bacău și al Științei, Eusebiu Țurcanu: „Toate vacanțele de vară ale lui Ștefan începeau, invariabil, la tabăra de volei de la Agafton, din județul Botoșani. Într-adevăr, asta era… direcția pe care avea să o urmeze”. Din nou Ștefi: „În 2018 a venit primul succes major: titlul de campion național cu CSȘ Bacău la mini-volei, o reușită care m-a motivat și mai mult. Apoi, mi-am continuat parcursul la nivel de cadeți și juniori până am ajuns să fac parte din lotul divizionarei A2 Știința”. Un parcurs firesc.

… Un drum șerpuit

Cu totul altfel au stat însă lucrurile în cazul lui Tudor Matanie. Acesta a început voleiul, sub comanda antrenorului Ionuț Vasluianu, de-abia la vârsta primului buletin. Pentru el, carevasăzică, drumul a fost unul în sepentine. Și a avut de traversat terenul de badminton mai întâi și apoi pe cel de fotbal: „Visul meu era să fac fotbal. Așa că după ce am practicat badmintonul la CSȘ sub îndrumarea profesorului Bogdan Milon, am mers la fotbal, la FC Dinamo Bacău”. Dar, provenind -ca și Ștefi- dintr-o familie de voleibaliști, era scris în stele că Tudor va ajunge, la rândul său, la volei, fie și ceva mai târziu, pe la 14 ani. Și nu era scris doar în… stele. De exemplu, regretatul Dan Mârza i-a „citit” lui Tudor în palmă. Și, după ce i-a studiat atent circumferința palmei, „chiromantul” a prezis, cu ochiul său expert, de om de volei, că Matanie cel mic va crește până undeva spre 1,95. Astăzi, Tudor Matanie măsoară 1,96 m și nu concepe ca viața sa să fie separată de volei: „Pur și simplu respir volei. Visul meu este să devin jucător profesionist într-unul din campionatele mari ale Europei, precum Italia”.

Unul pentru doi

În această iarnă, Ștefan Țurcanu și Tudor Matanie au fost cei doi băcăuani convocați la lotul național Under 20 al României. Prezența sub tricolor le-a sudat legătura: „Înainte, mai aveam unele divergențe, dar de când am fost împreună la lot am ajuns să ne înțelegem foarte bine”. Inclusiv pe teren, acolo unde pasele coordonatorului Țurcanu îl găsesc mereu la post pe „secundul” Matanie. Ce-i drept, la turneul preliminar al Europenelor U20, derulat luna aceasta, la Izvorani, a participat doar Tudor, în condițiile în care Ștefi este cel de-al treilea ridicător al lotului național. Chiar dacă turneul a fost adjudecat de super-favorita Bulgaria, Tudor Matanie a fost unul dintre remarcații din lotul României. „Secundul” CSȘ Bacău și al Științei a avut o medie de zece puncte per partidă, lucru care l-a impus în atenția generală. Astfel, el a fost solicitat de site-ul de profil doarvolei.ro pentru primul său interviu din carieră („am avut emoții mai mari decât pe teren”), iar mesajele de felicitare- inclusiv de la necunoscuți și… necunoscute- i-au curs pe telefon. „Cel mai mult m-a bucurat mesajul de la colegul meu de echipă de la Știința, Vlad Cuciureanu, un voleibalist de la care am enorm de învățat”, mărturisește Tudor.

Șanse la Europene

Așa cum aminteam, Bulgaria a câștigat turneul de la Izvorani. Dar voleibaliștii de la Sud de Dunăre au avut viață grea cu omologii lor din România. În meciul direct, „tricolorii” au câștigat primul act la 19 și au avut 24-23 în parțialul al doilea, înainte ca Simion Nikolov să intre la serviciu și să restabilească egalitatea pe seturi. „Simion este un jucător de top, care, mai mult ca sigur că i se va alătura fratelui său, Aleksandar, care joacă în Italia, la Lube Civitanova. El a făcut diferența contra noastră. Am pierdut, dar nu pot spune că sunt dezamăgit deoarece noi am făcut un joc bun, demonstrând spirit de echipă”, explică Tudor Matanie. Tudor și Ștefan nu și-au epuizat toate șansele de a ajunge la Campionatele Europene Under 20 din Germania și Sebia. În aprilie este programat un nou turneu de calificare. Iar dacă România va arăta cel puțin la fel de bine ca în primele două seturi ale confruntării cu Bulgaria ori ca în partida câștigată împotriva Muntenegrului, totul este posibil.

Calități, defecte, modele și hobby-uri

Să intrăm puțin în cabinetul de radiografie și să-i cunoaștem mai bine pe cei doi internaționali U20 ai Științei. Cum se auto-evaluează ei? Ștefan Țurcanu plasează la plusuri calitatea paselor, blocajul și serviciul. „Stau bine și la apărare”, spune Ștefi, care nu se ferește să vorbească și de minusuri: „Cel mai mare este neatenția”. Mai precis, conform antrenorului Sebi Țurcanu, Ștefi „este cam împrăștiat, alternând momentele de sclipire cu cele în care nu reușește să facă în mod corect o fază simplă”. La Tudor, unul din punctele forte este detenta: 3,40 cu elan. Și, evident, atacul. Nici cu blocajul nu stă deloc rău. În schimb, mai are de lucrat, după cum singur spune, la preluarea din serviciu. Ca modele de la Știința, Ștefi îl alege pe coordonatorul titular, Liviu Rîpeanu („m-a învățat foarte multe lucruri”), iar Tudor pe Vlad Cuciureanu: „Experiența sa e impresionantă”. În ceea ce privește hobby-urile, dacă Ștefi agreează bicicleta, în schimb Tudor nu are ochi pentru nimic altceva în afara voleiului, fiind abonat la toate canalale TV specifice. Unde îi vede, în viitor, antrenorul Sebi Țurcanu pe cei doi elevi ai săi? „Sincer, mi-aș dori să-i văd jucând cu Știința în cupele europene”, spune tehnicianul. Tudor și Ștefi au totul de partea lor. Inclusiv viitorul.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri