5 decembrie 2024

Tratamentul chirurgical al obezității de grad 4 după remisia cancerului de prostată

Obezitatea, după cum se știe, este o afecțiune cronică, considerată de Organizația Mondială a Sănătății o cauză importantă de mortalitate indirectă, fiind la un moment dat plasată pe un nefast loc 2 în topul cauzelor generale de mortalitate. Statistica este rezultatul cumulării deceselor induse de afecțiuni întreținute de obezitate, care au loc anual la nivel mondial. Aceste afecțiuni pot să se traducă printr-o creștere a incidenței stopului cardiac, care este de până la 30 de ori mai mare în populația obeză decât în populația normoponderală, o creștere a incidenței accidentelor vasculare cerebrale, care este de până la 15 ori mai mare în populația obeză, o incidență crescută a insuficienței renale care poate evolua către stadiul cronic terminal.

Acestea sunt câteva dintre comorbiditățile care pot conduce la deces în context de obezitate. Nu în ultimul rând, este știut că în corpul omenesc există 13 organe ale căror celule exprimă în suprafață receptori sensibili la acțiunea hormonilor estrogeni, care sunt, în esență, hormoni care stimulează creșterea. Printre aceste organe se numără tiroida, plămânul, osul, esofagul, stomacul, ficatul, colecistul, pancreasul, rinichiul, intestinul gros, sânul și la bărbat și la femeie, uterul la femeie sau prostata la bărbat. Incidența cancerului care atinge aceste organe în rândul populației obeze este estimată a fi între 5 și 15 ori mai mare decât în populația generală.



Un pacient în vârstă de 60 ani a fost diagnosticat în urmă cu câțiva ani cu neoplasm (cancer) de prostată stadiul 4, moment în care a fost anunțat că nu va mai avea mult de trăit. Tratamentul hormonal urmat a avut rezultatul optim: remisia completă a neoplaziei de prostată.

 

Pacientul a ales Spitalul Multidisciplinar Arcadia pentru tratamentul problemelor de obezitate, acesta confruntându-se de peste 10 ani cu un exces de greutate sever.

 

Ca urmare a evoluției favorabile prin remisia neoplaziei de prostată, care a fost confirmată și prin consult de specialitate în Oncologie și Urologie, pacientul a fost admis pentru a efectua bilanțul exhaustiv specific Chirurgiei bariatrice și metabolice, fiind declarat eligibil. La momentul prezentării pentru tratamentul obezității, pacientul avea o greutate de 157 kg pentru o înălțime de 1,75 m. Indicele de masă corporală (IMC) de 51,2 kg/mp plasa pacientul în categoria obezității de grad 4 sau super obezitate. Pacientul a fost operat, beneficiind de o gastroplastie verticală de reducție de tip Gastric Sleeve. Alegerea intervenției a fost argumentată și de necesitatea continuării pe viață a unui tratament hormonal pentru a menține remisia neoplaziei prostatice. S-a optat pentru o intervenție în care să nu fie exclus (șuntat) intestin din circuitul alimentar pentru a nu fi subminată capacitatea de absorbție a intestinului, având în vedere tratamentul hormonal de care acest pacient este legat pe viață.

 

Primul control, efectuat la interval de 3 luni de la operația de Gastric Sleeve, a relevat o pierdere în greutate de 27 kg, pacientul înscriindu-se în parametrii normali de scădere ponderală după intervenția chirurgicală. Pacientul va fi urmărit în continuare conform programului propus: o dată la 3 luni în primii 2 ani, o dată la 6 luni în următorii 3 ani, iar după al 5-lea an o dată pe an pentru tot restul vieții, cu analize specifice de urmărire a concentrației vitaminelor și mineralelor.

 

Pentru programări, pacienții au la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.

Dr. Sebastian Ralea, medic specialist Chirurgie generală cu competențe în Chirurgie bariatrică și metabolică, Arcadia

www.arcadiamedical.ro

 



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -