Pe 14 decembrie 1989, în Iași, studenții, copiii unora dintre noi, încercau să ia cerul cu asalt, ne spuneau că știu ce înseamnă Libertatea, Demnitatea și Speranța. N-a fost să fie. Securiștii de ieri, profesioniștii oprimării, unii dintre liderii economiei de astăzi, și-au făcut datoria. Ba… a fost să fie! A doua zi, alți fermecători purtători de stindard ai valorilor esenței umane, preluând ștafeta miracolului, au spus NU în Timișoara. Scrâșnet de șenile, gloanțe, crime, oprimare în numele unei doctrine care purta masca ticăloasă sub care se ascundea inumanul…
A urmat o poveste pe care Casandra – fiica lui Priam și a Hecubei, cea căreia îndrăgostitul Apollo i-a promis darul prezicerii – ne-a suflat-o în urechile noastre relativ surde…Presimțind dezastre, Casandra avertiza mereu, dar puțini o ascultau. Ea este cea care, între multe alte profeții, ne-a tras de mânecă spunându-ne că nu trebuie introdus în cetate Calul Troian. Ea ne-a prezis că răpirea Elenei va duce la dezastrul Troiei. Dar nimeni n-a crezut-o. Să fie vinovat de toate astea Apollo, cel care, lăsat, în materie de amor, cu buza umflată de către Casandra, a blestemat-o ca nimeni să nu creadă în profețiile ei? Să fie, oare, vinovat Apollo de lipsa de percepție a mesajului Casandrei, în 1989?…
Ce n-am priceput noi, atunci?… Sper să nu priviți totul ca pe o blasfemie, dar cred că Visul celor care în Decembrie 1989 s-au sacrificat pentru noi poate fi sintetizat și în această glumă amară care este, în aceste zile, vedeta internetului…Zice-se că Alba ca Zăpada, Superman și Pinocchio, mincinosul de poveste, se plimbau prin București… Deodată, pe fațada unei clădiri, văd un afiș: ,,Concurs de frumusețe, «Miss Univers»”. Relaxată, Alba ca Zăpada intră, participă la concurs și, după câteva minute, zâmbitoare, iese și arată prietenilor marele trofeu… Pe frontispiciul altei clădiri citesc un alt anunț: ,,Concurs: «Cel mai puternic din Univers»”. La fel de relaxat, Superman intră, participă la concurs și, când iese din clădire, după foarte puțin timp, arată – triumf firesc – argumentul supremației sale universale. Și, ca în povești, merg ei și tot merg, până dau cu ochii de un alt afiș: ,,Concurs: «Cel mai mare mincinos din Univers»”.
Pinocchio este în al nouălea cer. Intră cu argumentele sale irefutabile în concurs și inima îi tresălta la gândul că, în curând, va putea ridica deasupra capului trofeul aruncat în joc. După câteva ore, ofuscat, Pinocchio iese din clădire și strigă către prietenii săi: ,,Cine, Dumnezeule mare, este acest… X !?” Firește, l-a nominalizat pe liderul… curent al unui partid de guvernământ, câștigătorul trofeului. Drama este alta. Superman și Alba ca Zăpada au insistat ca Pinocchio să depună contestație. Pinocchio a refuzat: ,,N-am nicio șansă! Nici nu m-am putut apropia de podium! Sunt niște profesioniști fără nicio concurență! Din toate partidele, fără excepție.”
Nu fac parte din corul restrâns-gălăgios-defetist al celor care ne spun că Decembrie 1989 nu a adus ființării noastre un evident plus de calitate a supraviețuirii. Dimpotrivă. Libertatea, chiar dacă încă mai oftează serios, a prins viață. Încercările de sabotare a esenței libertății, de aruncare cât mai departe de podium a lui Pinocchio, sunt o realitate. Dramatică până într-o anumită zonă a discursului, povestea lui Pinocchio are și un final care merită toate aplauzele. Ajutat de Zâna cea Bună, eroul nostru își însușește arta dezmințirii, devine un om locuit de sinceritate. Mutatis mutandis, mă întreb dacă noi am putea deveni Zâna cea Bună pentru politicienii noștri, cei atât de hârșiți în minciună (și rele), încât să-i ajutăm să se îndepărteze cât mai mult de podiumul care, pe drept cuvânt, nu ar trebui să revină decât simpaticului Pinocchio…
