Dupa incheierea sarbatorilor de Craciun, ale caror ecouri insa se mai aud pe ulitele satului, ne pregatim pentru intâmpinarea Anului Nou. Intre 24 si 31 decembrie se instaleaza o oarecare acalmie dominata de bucuria Nasterii Domnului, a Craciunului, de obiceiurile religioase si laice, de primenire a vietii, insa, in Ajunul Anului Nou, duhurile rele incep, din nou, sa se manifeste, sa-si inteteasca actiunile malefice, oamenii trebuind sa-si ia masuri de aparare. In traiul lor arhaic, oamenii au imaginat un intreg arsenal de metode prin care sperau sa scape lumea de aceste duhuri, punctul culminant fiind miezul noptii de 31 decembrie, când lumânarile (becurile) se reaprind, semn ca timpul si spatiul s-au eliberat de acele duhuri si Anul Nou isi poate intra in drepturi. Este timpul colindelor, urarilor, felicitarilor pentru un an mai bun, de sanatate, bogatie si speranta.
Plugusorul
“Aho, aho, ho-ho / Mâine anul se-noieste / Plugusorul se porneste / Si începe a brazda / Pe la case a ura / Iarna-i grea, omatu-i mare, Semne bune anul are / Semne bune de belsug / Pentru brazda de sub plug“.
Urare traditionala la români in preajma Anului Nou, Plugusorul a pastrat scenariul ritualic al unei invocari magice cu substrat agrar. El e întotdeauna însotit de strigaturi, pocnete de bici si sunete de clopotei, dar plugul adevarat, tras de boi, a fost înlocuit cu timpul de un plug miniatural, mai usor de purtat, sau de buhaiul care imita mugetul boilor. Textul plugusorului si-a pierdut astazi caracterul de incantatie magica. Obiceiul contribuie la veselia generala, mai ales ca, in ultimii ani, Plugusorul a capatat si o tenta ironica, cu sarje la adresa politicienilor si chiar a gazdei. Despre cei care nu primeau uratorii se spunea ca nu vor mai ajunge pâna la anul. Darurile traditionale erau colaci, mere, nuci, mai putin bani, deoarece se credea ca vor da tot anul si nu mai primesc nimic inapoi.
Obiceiuri, superstitii
Multi gospodari isi faceau, pe 31 ianuarie, calindare de ceapa spre a sti cum va fi vremea anul viitor. Astfel, luau 12 felii de ceapa, le insirau toate, la rând, dând fiecareia numele unei luni, apoi puneau sare, cam pâna la jumatate, lasându-le pâna a doua zi, in care felie era mai multa apa, acea luna va fi mai ploioasa, felia care arata ca seara, indica luna cea mai secetoasa. O alta credinta avea la baza arderea carbunilor, de stejar sau de fag, pusi in vatra, nu inainte de a li se da nume de pâine (cereala sau porumb). Care carbune ardea pâna a doua zi, acea pâine se va face peste vara, gospodarii de pe vremuri semanând primavara dupa rezultatele acestor originale calindare.
Ulitele satelor rasunau de glasurile copiilor, tinerilor, dar si ale maturilor, la care se adaugau clopoteii, buhaiele, bicele, tobele, apoi, pâna noaptea târziu Ursul, Capra, Caiutii, Mascatii, Plugul, obiceiuri care dainuiesc si astazi, in cele mai multe localitati, asa cum erau ele la origini.
Ursita
Cum va arata, când va veni si de unde va veni mult doritul ursit erau intrebarile care le framântau pe tinerele fete, in seara de Ajun. A ramâne nemaritata, fata batrâna, era ceva dramatic într-o societate patriarhala. Pentru a iesi din impas, fetele foloseau mai multe practici. De pilda, cu ochii închisi, mergeau pe lânga un gard care era facut din pari si trebuiau sa aleaga al noualea sau al zecelea par pe care îl lega cu o ata rosie. A doua zi, pe lumina, se uitau la par. Daca era strâmb, vor avea un sot strâmb, daca era drept, alesul trebuia sa fie frumos si falnic; parul fara coaja si ros prevestea un om batrân si sarac, pe când coaja intacta era semn de bogatie. De la primii uratori luau un firicel de busuioc, aflat pe clopotei, fiind apoi pus sub limba inainte de culcare, cu speranta ca isi va visa ursitul. O alta metoda, se baza pe un joc al intâmplarii: se adunau la casa uneia dintre ele, incercând sa afle caracterul ursitului prin extragerea unui obiect de sub niste oale asezate cu fundul in sus. Daca o fata mare ridica oala unde era pâine, insemna ca ursitul va fi un om bun, sarea, un om bogat, un inel, unul fudul, un pieptene, unul urât, daca ridica o piatra, insemna ca va ramâne nemaritata mult timp. Care fata avea o lumânare de cununie, alerga la o fântâna, iar daca pe apa ii aparea un chip, insemna ca-i rost de maritis rapid. Alte practici magice le cereau fetelor sa se roage cu ochii atintiti spre stele, or sa se spele in copca unui pârâu inghetat. Una dintre practici presupunea un mare curaj: inainte de ora 12, fetele isi puneau camasile pe usa si alergau dezbracate de trei ori in jurul casei, la finalul acestei curse, fata, spune credinta, isi afla ursitul si multe altele, descrise cu har si in lucrarea “Timpul Sacru. Sarbatorile de altadata”, semnata de Marcel Lutic, E ditura Fundatiei Academice AXIS, 2006.
.
Prima zi a Anului Nou
Prima zi a Anului Nou era denumita ca si astazi, Ziua Sfântului Vasile, insa mai avea doua denumiri, anume Craciunul Mic sau Fratele Craciunului. Prima grija a femeilor era sa mature casa, ducând gunoiul la radacina unor pomi, se credea ca acestia vor rodi mai bine, apoi intindeau un brâu inaintea usii, pe acest brâu dadeau de mâncare gainilor, credinta era ca ele nu vor mai fi mâncate de uliu peste an. Gospodarii aveau si ei grija sa afume vitele cu gunoul strâns in casa, vitele fiind scutite de orice necaz in anul ce urma. Alte semne ale anului ce vine erau interpretate in functie de cine intra primul in casa, daca era baiat sau barbat, era semn de bine, daca intra o muiere sau o fata indispunea pe cei din casa, despre fata se punea ca-i saracie. Doua practici, ambele ilustrate de copii de pâna la 12 ani, erau Semanatul si Sorcovitul. Dupa arat, normal, urmeaza semanatul, care se facea cu seminte de grâu, orez, secara, ovaz sau cânepa. Credinta statornicita era ca acest obicei va aduce belsug, iar cu cât numarul celor care ii semanau era mai mare, cu atât anul va fi mai manos. Samânta de pe jos era aruncata peste vite, mai ales peste oi, cu credinta ca ele se vor inmulti. Un obicei putin cunoscut astazi era practicat de femeile care aveau copii mici. Mamele isi duceau copiii la moasa sa-i dea de grinda, moasa punea un colacel pe capul celui mic, dupa care il ridica de trei ori pâna aproape de grinda casei, juruindu-i sa creasca mare, voinic, sanatos si norocos.
Sorcova
Apartinând obiceiurilor de Anul Nou, umblatul cu Sorcova e mai cu seama bucuria copiilor. De altfel, acest obicei este singurul care a cucerit si orasul. Acestia poarta o crenguta înmugurita de copac sau o sorcova confectionata dintr-un bat în jurul caruia s-au împletit flori de hârtie colorata. Înclinata de mai multe ori în directia unei anumite persoane, de regula de 40 de ori, sorcova joaca întrucâtva rolul unei baghete magice, înzestrate cu capacitatea de a transmite vigoare si tinerete celui vizat. Textul urarii, care aminteste de o vraja, nu face decât sa întareasca efectul miscarii sorcovei: “Sorcova, vesela/ Peste vara,/ Primavara/ Sa traiti, / Sa infloriti/ Ca merii, ca perii/ In mijlocul verii/…/
La anul si la multi ani!”
Multumim Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Bacau pentru sprijinul acordat in realizarea acestui material.
