3 mai 2024
ActualitateTot mai mulți salariați merg la muncă bolnavi

Tot mai mulți salariați merg la muncă bolnavi

De la o lună la alta numărul accidentelor de muncă provocate ca urmare a unor afecțiuni de care victimele sufereau este din ce în ce mai mare. Dovadă stă faptul că numai în octombrie, din cele nu mai puțin de 34 de astfel de evenimente, comunicate de către tot atâția angajatori Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bacău,

”14 au avut caracter patologic”. Aceasta înseamnă că salariaților în cauză ”li s-a făcut rău în timpul programului, pe fondul unor afecțiuni preexistente (cei mai mulți erau bolnavi-n.n.) sau au fost accidente de circulație”, reținem dintr-un comunicat de presă, transmis redacției noastre de către Dan Buftea, purtătorul de cuvânt al ITM Bacău. Trist este și că unul din cele 34 evenimente, încadrate ca accidente de muncă, s-a soldat cu decesul victimei, tot din cauza unei boli grave de care aceasta suferea.

Situația aceasta naște serioase semne de întrebare în ceea ce privește efectuarea controlului medical la angajare, dar și al celui periodic, care trebuie realizat pe parcursul activității desfășurate de către fiecare salariat. Celelalte accidente înregistrate în timpul lucrului pot să aibă drept cauză încălcarea normelor de sănătate și securitate în muncă (SSM) de către angajator sau victimă.



Astfel, în urma verificărilor întreprinse de către inspectorii pe probleme de SSM ai ITM Bacău la 79 agenți economici, au fost constatate 236 de neconformități cu normele amintite. Față de neregulile depistate, inspectorii SSM au dispus aplicarea a 23 amenzi și a 213 avertismente.

Valoarea totală a amenzilor date pentru încălcarea normelor SSM se ridică la 194.000 lei. Această sumă reprezintă peste 30 la sută din 596.300 lei, cât totalizează cele 44 amenzi date, în general, pentru abateri de la legislația muncii, în luna octombrie.

Diferența de 402.300 lei sunt amenzile aplicate pentru încălcarea reglementărilor în domeniul relațiilor de muncă. Revenind la abaterile de la normele SSM, acestea constau în nerealizarea măsurilor dispuse la controlul anterior de către inspectorii ITM-ului, instruirea necorespunzătoare a salariaților cu legislația respectivă, lipsa controlului medical periodic al angajaților, neîntocmirea planului de prevenire și protecție împotriva accidentelor de muncă și a bolilor profesionale și în echipamente de lucru inadecvate.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri