18 mai 2024
CulturăTescanii, la timpul prezent

Tescanii, la timpul prezent

Lumea Tescanilor este bună, frumoasă, spirituală și trăiește prin artiști și faptele lor. În fiecare an, aici se întâmplă o călătorie printre vârste și arte, pentru că de la tineri talentați, până la artiști consacrați, toți își găsesc loc bun aici. Primul eveniment al acestui an, care înseamnă și prima colaborare cu Teatrul Municipal Bacovia, a fost expoziția “La Tescani, artiști băcăuani”, expoziție ce dezvăluie peisajul nepereche al Tescanilor văzut prin ochii artiștilor băcăuani ce au trăit, iubit și pictat sau fotografiat, locul binecuvântat.

Expoziția a fost adusă apoi acasă, in mica galerie de artă “Ilie Boca”, de la parterul Merăriei. În 4 mai am onorat ziua plecării definitive a maestrului George Enescu cu un recital omagial susținut de Duotonina, în cadrul Serilor Syrinx la Tescani. Tot in luna mai, în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor, a fost vernisată expoziția Rezidența Tescani 2022 și a fost lansat pliantul fotografic TESCANI, pliant ce prezintă, în cuvinte și imagini document, magia locului și care a fost gândit și lucrat împreună cu echipa Chromatique. Luna iunie a început cu recitalul de pian “Înălțimi pe portativ” susținut de tineri îndrumați de prof. dr. Corina Răducanu, colaborator al Muzeului Național “George Enescu “.

Tot in iunie ne-am bucurat de prezența unor tineri pasionați și talentați elevi ai Școlii Gimnaziale de Arte nr. 5 din București. Și, tot în iunie, s-a desfășurat a IV-a ediție a Masterclass-ului de fagot, ancii și ansambluri de fagoturi, condus de conf. univ. dr. George Hariton de la Universitatea de Arte “George Enescu” Iași, asistat de membrii Cvartetului Fagottisimo din Bacău. Au urmat cursurile de măiestrie pentru oboi, conduse de profesorul și oboistul Dorin Gliga, recunoscut internațional, membru fondator al grupului de suflători Syrinx. I s-a alăturat, prof. Pedro Diaz Cosme, solist instrumentist de talie mondială, profesor de oboi la renumita Juilliard School of Music din New York.



Ca și la celelalte evenimente, concertul final a avut loc în spațiul sacru al fostului salon de muzică al Rosetteștilor, sala Oedipe acum, in care maestrul George Enescu obișnuia să cânte pentru oaspeți sau cei ai casei. Acum, in plină desfășurare, rezidența coregrafică TERPSICHORE, la a XII-a ediție, eveniment de tradiție și de suflet. Ca în fiecare an și cu aceeași dăruire, cursul este condus de profesor Simona Baicu. Noutatea acestui an este faptul că Mara Boană, până nu demult cursant, astăzi balerină a Operei Naționale Române din Iași este, alături de Illia Pieshyn, maestru de studii. Rezidența are ca finalitate un spectacol de gală, in 22 iunie, ora 11. E efervescență, e energie, e magie la Tescani. Și suntem abia în miezul verii…

Gabriela Ilaș, coordonator proiecte culturale Tescani.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri