19 mai 2024
SportTenis/ Trofeul „Ion Țiriac”: Dacă e prima ediție, e Belgia

Tenis/ Trofeul „Ion Țiriac”: Dacă e prima ediție, e Belgia

Amelie Van Impe și-a făcut singură un cadou în perspectiva celor 19 ani pe care-i va împlini mâine, câștigând ediția inaugurală a competiției cu premii de 15.000 dolari organizată de Fundația Țiriac și găzduită de baza SCM Bacău

La prima vizită în România, tenismena Amelie Van Impe nu va uita țara noastră. După cum nu va uita nici Bacăul. „Un oraș frumos, în care m-am simțit cu adevărat bine”, a mărturisit belgianca. Și nu sunt cuvinte de complezență devreme ce aici Amelie a câștigat primul său turneu ITF. „După trei încercări, am reușit, în sfârșit, să mă impun. E o satisfacție extraordinară, ceea ce mă obligă să revin la Bacău. E cu noroc”, a spus Van Impe, care duminică și-a adjudecat ediția de debut a Trofeului „Ion Țiriac”, competiție feminină dotată cu premii în valoare de 15.000 dolari, organizată de Fundația Țiriac și găzduită de terenurile bazei SCM Bacău.

Cotată drept favorita nr. 2, Amelie Van Impe a trecut în primele două tururi de Darlia Monakhova, cu 6-3, 0-6, 6-3 și de Anastasia Safta, cu 6-3, 6-2. În „sferturi”, belgianca de 19 ani (îi va împlini chiar mâine, pe 19 iulie) a eliminat-o pe italianca Giulia Carbonaro, cu 2-6, 7-6 (5), 6-2, pentru ca în semifinale să aibă câștig de cauză cu 7-6(6), 3-6, 6-1 contra finlandezei Laura Hietaranta.



Finala de duminică i-a adus-o în față pe jucătoarea cu nume predestinat Maria Sara Popa. Pornită cu șansa a șaptea, „Șarapova noastră” a înaintat tur cu tur, învingându-și conaționalele Ioana Teodora Sava (6-1, 2-6, 7-5), Eva Maria Ionescu (6-4, 2-6, 7-5) și Ștefania Bojică (6-2, 7-5), înainte de meciul-maraton din semifinale, câștigat, după trei ore de joc, cu 2-6, 7-6(1), 7-6(2) împotriva lituaniencei Patricija Paukstyte. Oboseala acumulată în semi și-a pus amprenta pe evoluția Mariei (18 ani pe 29 iulie) în finala de duminică. Dar, și mai mult, prestația sa a fost condiționată de faptul că, fix în timpul turneului, ea și-a schimbat marca rachetei:

„Sunt alte repere, alt balans, acomodarea cere timp”. Astfel, în finala de duminică a Trofeului „Ion Țiriac”, belgianca Amelie Van Impe a jucat la siguranță, făcându-și punctele și, mai ales, serviciul, în timp ce Maria Sara Popa a greșit destul de mult, în special mingi simple. Cu două break-uri, cel de 4-1 câștigat pe fondul unei duble greșeli la serviciu a adversarei, Van Impe s-a impus cu 6-2  în primul set, netezindu-și drumul spre succesul final, venit după un 6-1 în setul secund.

„Nivelul turneului a crescut de la un meci la altul și, chiar dacă rezultatul pare să spună altceva, finala a fost cel mai greu meci pentru mine. Momentul cel mai important? Setul al patrulea din setul doi, când m-am dus la 3-1”, a explicat Amelie. Deși a pierdut, Maria a arătat că este o jucătoare de mare viitor, cu un braț stâng capabil să trimită adevărate lovituri de tun razante cu  fileul:

„Faptul că am ajuns până în finală este o reușită. Îmi pare rău că nu am jucat așa cum îmi doream duminică, dar sper ca data viitoare  să o fac mai bine și să câștig turneul de la Bacău. Este o plăcere să joci în fața unui astfel de public”. Prin urmare, Maria Sara Popa (care a sperat în zadar într-un wild card la turneul WTA 125 BCR Open de la Iași, dotat cu premii de 115.000 dolari) va reveni la Bacău. Așa cum a promis că o va face și Amelie Van Impe. „Un alt lucru care mi-a plăcut mult în Bacău a fost mâncarea. Am mâncat un pui delicios. Foarte bun și gulașul. Un motiv în plus, să mă întorc, nu?”, a zâmbit jucătoarea din Belgia, care a încasat un cec de 2200 dolari:

„E cadoul meu pentru cei 19 ani de miercuri”. În ceea ce privește proba de dublu a turneului, aceasta a fost adjudecată de perechea Ștefania Bojică (România)/ Patricija Paukstyte (Lituania), beneficiara retragerii din finală a cuplului italian Melania Delai/ Greta Schieroni.

„Noi sperăm ca acest turneu să devină unul de tradiție pentru orașul nostru, mai ales că această primă ediție a fost una reușită”, a punctat antrenorul SCM Bacău, Mihai Ciuntea. Până la ediția de anul viitor a Trofeului „Ion Țiriac”, Bacăul se pregătește, însă, de evenimentul nr. 1, Trofeul „Dedeman & Simba Invest”, competiție cu premii în valoare de 25.000 dolari plus ospitalitate care va debuta săptămâna viitoare. Să vedem cui va purta noroc Bacăul de această dată.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri