27 aprilie 2024
EconomieSute de hectare cumparate de stat de la particulari

Sute de hectare cumparate de stat de la particulari

Din toamna trecuta, statul a inceput sa cumpere terenuri degradate si suprafete ocupate cu padure de la particulari in vederea impaduririi acestor suprafete. Masura intervine dupa ce, ani la rând, nu s-au prea investit bani in scopul refacerii suprafetelor impadurite ale României.

Zeci de mii de hectare de teren vor fi reimpadurite incepând cu 2014, actiune ce are ca scop prevenirea riscului de inundatii, impiedicarea scurgerilor de pe versanti si a alunecarilor de teren.

Astfel, desi se poate lauda, inca, cu suprafete considerabile ocupate cu paduri (aproximativ 44 la suta din suprafata totala), si judetul Bacau a intrat in planul de crestere a suprafetelor de padure sau refacerea lor. Prin urmare, din septembrie 2013 si pâna in prezent, Directia Silvica Bacau a achizitionat sute de hectare de terenuri impadurite situate in proximitatea padurilor aflate in proprietatea statului.



“Deocamdata, se achizitioneaza terenuri impadurite situate in apropierea padurilor noastre. Nu avem un buget limitat, pentru ca orice cerere care vine la Directia Silvica este analizata si, ulterior, aprobata de Regia Nationala a Padurilor. Regula este ca, la orice teren impadurit care constituie enclava in fondul forestier proprietate publica a statului sau este limitrof acestuia, si proprietarul intentioneaza sa-l vânda, statul are drept de preemptiune.”
– Viorel Ghelasa, director Directia Silvica Bacau

Cert este ca, de la inceputul perioadei, la Directia Silvica Bacau au ajuns oferte din partea particularilor pentru vânzarea a circa 450 de hectare de padure. Pâna acum, statul a cumparat aproximativ 220 de hectare de padure de la sase proprietari, toata suprafata fiind amplasata in zona comunei Caiuti. Suprafetele de padure erau cu arbori din specia stejar care aveau o vârsta de circa 80-90 de ani. Pretul mediu platit de Romsilva pentru un hectar de padure s-a situat intre 1.000 si 3.000 de euro.

“Depinde ce padure iei, pentru ca sunt niste elemente care se iau in calcul la stabilirea pretului: specia de baza – daca e stejar, evident ca e un pret mai mare, apoi clasa de productie a zonei – daca e un sol foarte bun, il incadram in clasa I, iar daca e mai prost, in clasa a IV-a, si nu in ultimul rând, vârsta arborilor”, a mai spus directorul Ghelasa.

Interesant este ca pentru a impaduri un hectar de teren este nevoie de o investitie de pâna la 50.000 de lei (circa 11.000 de euro). Din aceasta suma, in jur de 12.000 de lei (aproape 2.700 de euro) reprezinta pretul platit pentru achizitia terenului si impadurirea suprafetei, diferenta fiind costul lucrarilor de intretinere pâna se ajunge la starea de masiv (de la plantarea puietului pâna la formarea a 70 la suta a coroanei) ce se poate intinde pe durata a 8-10 ani.

La fel de interesant este ca stranii, de exemplu, au cumparat de la noi paduri platind cam acelasi pret ca si statul. Mai exact, un fond de investitii german, de exemplu, a cheltuit peste 30 de milioane de euro pentru a achizitiona mai mult de 10.000 de hectare de padure (3.000 euro pe hectar).

Un alt fond, austriac, care detine mai multe firme de prelucrare a lemnului a achizitionat, in paralel, mai mult de 11.000 de hectare. Insa, cel mai mare proprietar privat de paduri din România este de departe prestigioasa Universitate nord-americana Harvard care detine circa 32.000 de hectare de padure, mai ales in Vrancea, dar si in alte 20 de judete.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri