Un studiu recent publicat în revista științifică americană “Cell” care susține că genomul românesc ar avea între 50% și 69% origine slavă a stârnit un val de critici pe pagina Reactiunea. Aceste critici nu sunt doar o simplă contestare, ci oferă o analiză detaliată a limitărilor și problemelor metodologice ale cercetării, subliniind astfel necesitatea unei abordări mai critice a concluziilor prezentate.
Unul dintre principalele puncte de contestare este dimensiunea redusă și reprezentativitatea limitată a eșantionului utilizat în studiu. Cele 136 de schelete antice și mostre contemporane provin dintr-un areal geografic vast, denumit “balcanic”. Această abordare a ridicat semne de întrebare cu privire la cât de bine reprezintă aceste probe diversitatea reală a regiunii.
De asemenea, criticii au subliniat că niciun schelet analizat nu provine din România în sine, majoritatea provenind din Serbia, Croația, și chiar din afara arealului balcanic, cum ar fi Austria, Cehia și Slovacia. Această selecție inadecvată a probelor a generat îndoieli cu privire la relevanța concluziilor pentru populația românească.
O altă problemă semnalată este legată de perioada extinsă luată în considerare în studiu – tot primul mileniu al erei noastre. Această perioadă cuprinde atât extinderea și retragerea Imperiului Roman, cât și cele mai masive migrații din istoria regiunii, evenimente ce au adus valuri de populații care au venit și au plecat. Această diversitate temporală și istorică ridică întrebări cu privire la relevanța rezultatelor și la modul în care acestea pot reflecta evoluția genetică a poporului român.
De asemenea, criticile au evidențiat faptul că studiul nu a ținut cont de practica incinerării asupra daco-geților, strămoșii direcți ai românilor, care ar putea explica absența scheletelor provenind din această perioadă și regiune.
” Studiile de acest tip au fost demult politizate în Europa, pentru a susține teza falsă că europenii sunt singurii care nu sunt indigeni în țările lor, sunt veniți din Africa, au fost mereu caracterizați de „diversitate” și au fost mereu migratori. În schimb, despre cei din lumea a treia ni se spune că reprezintă culturi unice, care trebuie ocrotite și păstrate”, se arată în articol.
Un alt aspect controversat este interpretarea și manipularea titlurilor în presă, care au afirmat că “s-a dovedit științific” că românii ar avea o origine slavă, în ciuda criticilor care susțin că rezultatele studiului nu au oferit nicio dovadă concludentă în acest sens.
Aceste critici subliniază, în final, importanța adoptării unei abordări critice și echilibrate în interpretarea studiilor genetice, recunoscând limitele și variabilitatea în rezultatele obținute. Prudența în tratarea acestor cercetări este crucială pentru a evita generalizările nejustificate și pentru a promova o înțelegere mai profundă și precisă a complexității istoriei genetice a popoarelor.
Mai mult, un comentator subliniaza o grava problemă de metodologie: comparația ADN-ului recoltat de la schelete s-a făcut cu ADN-ul a 37 de bărbați sârbi actuali neînrudiți din Serbia (19), Muntenegru (7), Croația (5), Macedonia de Nord (5). Deci nici un individ analizat nu e român sau nu este de pe teritoriul României, dar se afirmă că romanii sunt 60% slavi. De unde și cum s-a ajuns la această concluzie?
