Este precum vinul. Cu cât înaintează în vârstă, cu atât este mai bun. Mai tare. Și mai prețuit. La 15 ani era adus de Dumitru Sechelariu și Gheorghe Chivorchian la FCM Bacău, la 18 debuta cu gol la echipa națională într-un turneu în Cipru, iar la 20 scria istorie cu Steaua, reușind o „dublă” de senzație contra Valenciei. Astăzi, la 35 de ani bătuți pe muchie, Andrei Cristea continuă să-și amețească adversarii. Și să dea goluri.
A ajuns la 102 reușite în prima ligă, ultima fiind semnată vinerea trecută, contra fostei sale echipe, Universitatea Craiova, în remiza pe care Poli Iași a obținut-o în Bănie. Moment numai bun pentru ca Andrei să devină protagonistul rubricii noastre în această săptămână. Vom servi câte o porție de sushi, ne vom plimba împreună pe via Toledo din Napoli și-l vom asculta pe Lucio Dalla. De vin nu vom avea nevoie. În cazul de față, vinul este chiar Andrei!
Data și locul nașterii: 15 mai 1984, Bacău.
Stare civilă: căsătorit cu Ioana, un copil, Ștefan, în vârstă de un an și o lună. Va călca Ștefan pe urmele tatălui? „Depinde doar de el, eu nu-l voi forța. Interesant este însă că la tăierea moțului a ales mingea de pe tăviță”.
Cea mai mare realizare profesională: „Aleg trei. În primul rând, faptul că am înscris peste o sută de goluri în Liga I. Apoi, titlul de golgheter al României, cucerit în 2010. În fine, faptul că, la doar 20 de ani, am marcat două goluri Valenciei, contribuind în mod decisiv la eliminarea echipei care, în acel moment, era deținătoarea Cupei UEFA și a Supercupei Europei. Ar fi și alte realizări de prim-plan, de exemplu, meciurile jucate la echipa națională, dar cred că acestea trei pe care le-am amintit mă reprezintă în mod deosebit din punct de vedere profesional”.
Cel mai mare regret profesional: „Accidentările. N-au fost ele multe, ce-i drept, dar m-au apăsat. Cea mai gravă a fost suferită în perioada când evoluam în Germania, la Karlsruhe. Din nefericire, a venit într-un moment în care aveam o ofertă foarte bună de transfer. Din fericire, intervenția chirurgicală- una delicată, la cartilaje- a fost efectuată cu succes, dovadă ca joc și acum, la 35 de ani”.
Sportivul favorit: „Mi-a plăcut foarte mult rugbystul Jonah Lomu. Era fantastic. Din fotbal, îi aleg pe Zidane și Messi”.
Hobby: „Îmi place să stau cu familia și, când am timp, să citesc. Principalul hobby rămâne însă tot fotbalul. Îl practic și azi cu aceeași pasiune ca la nouă ani, vârsta la care m-am apucat de fotbal. Iar după ce mă voi retrage din activitate nu mă vad altundeva decât tot în lumea fotbalului. Poate ca antrenor, poate în calitate de conducător…”.
Felul de mâncare preferat: apreciez mult bucătăria italiană și cea spaniolă, dar preferatele mele rămân specialitățile japoneze. Ador sushi-ul, la fel ca și orezul. În final, o remarcă si despre bucătăria noastră: îmi plac ciorbele”.
Trei lucruri de luat pe o insulă pustie: „Un costum de scafandru, o minge de fotbal și, neapărat, o undiță. Nu sunt eu mare pescar, dar mă gândesc că pe o insulă, mai ales dacă e și pustie, prea mulți iepurași nu poți găsi. Prin urmare, undița rămâne de bază”.
Orașul de suflet: „Napoli. Iubesc acest oraș, mai ales că am jucat în apropiere, la Salerno, și am avut prilejul să-l descopăr. Îmi place si Florența, leagănul Renașterii, și Valencia, și Madridul- am fost de multe ori la Madrid- dar Napoli rămâne de departe pe primul loc.
Genul de muzică/ artistul preferat: „Lucio Dalla. Când ascult «Caruso» mi se face pielea de găină. Mai ales că vorbește de „un vechi balcon în fața Golfului Sorrento», așa că tot pe Costiera din apropiere de Napoli ajungem”.
Personalitatea pe care ar vrea să o cunoască la o cafea: „Hai să rămânem la Napoli, unde este cea mai bună cafea, nu? Mi-ar plăcea să-l cunosc pe patronul echipei Napoli, Aurelio De Laurentiis, mai ales că este și un mare producător de filme. O altă personalitate pe care ar fi interesant să o cunosc este Andrea Agnelli, președintele lui Juventus. Întruchipează perfect…stilul Juve”.
Un lucru nebunesc pe care l-a făcut sau pe care ar dori să-l facă: „L-am făcut și nu-mi mai trebuie să-l fac vreodată! Jucam la Karlsruhe și, cam la o oră de mers, se află Europa Park, cel mai mare parc de distracții din Germania și al doilea, ca mărime, din toată Europa. La Europa Park m-am dat, împreună cu soția mea, Ioana, într-un roller coaster sau, cum i se mai spune, într-un montagne russe. Am crezut că ăla mi-e sfârșitul”.
Spune sau ascultă bancuri? „Mai mult ascult. Am și un «furnizor» de primă clasă: Benone Dohot, antrenorul cu portarii de la Poli Iași. Sigur, contează calitatea unui banc, dar contează mult și harul celui care-l spune. Benone Dohot e profesor din acest punct de vedere”.
Trei dorințe pe care i le-ar putea îndeplini peștișorul de aur: „Prima nu poate fi legată decât de familie: să fim cu toții bine, sănătoși. În rest, nu știu ce mi-aș mai putea dori. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi s-au îndeplinit cam toate dorințele. Hai să spunem că, pe plan profesional, aș vrea să înscriu în continuare cât mai multe goluri și să intram în play-off, dar asta depinde de mine și de colegii mei, nu de peștișor”.
Cum se vede la 70 de ani: „Ca un bunic liniștit, pe o băncuță, spunând povești nepoților”.
