27 aprilie 2024
ActualitateSoarele și Luna

Viața e făcută din alegeri

Soarele și Luna

Pot să îmi creez propria realitate prin intermediul minții? Dacă da, există vreo modalitate pe care s-o pot descoperi și folosi pentru a-mi crea viața pe care vreau s-o trăiesc?

Întinși pe pat seara, trecând în revistă cele petrecute peste zi, nu suntem obligați să ne mulțumim cu ce avem în prezent. Ne putem construi o nouă viziune. Avem cu toții această capacitate de a schimba lucrurile. Pe măsură ce ne trec diferite gânduri mărețe prin cap, starea emoțională crește și atunci dobândim libertatea de a gândi, acționa și trăi într-un mod frumos și sănătos. Convingerile noastre sunt puternice. Ele reprezintă modalitatea prin care, pas cu pas, ne îndreptăm spre un nou destin. Cum să vă explic acest lucru astfel încât să-l înțelegeți foarte bine? Oare ce m-ar putea ajuta? Da…Soarele și Luna! Soarele reprezintă sursa de energie care luminează și încălzește planetele. Fără Soare nu poate exista viață pe Pământ! Ar fi imposibil. Și gravitația Lunii afectează Pământul, făcând oceanele să crească și să scadă, dând naștere fluxului și refluxului de-a lungul liniei țărmului. Deocamdată, atât! Revenind cu picioarele pe Pământ, vom creea o nouă realitate: SĂNĂTATE și FRUMUSEȚE. Precum SOARELE și LUNA. Ideal să fie așa!

Îmi doresc să uitați pentru o clipă tot ce vă apasă și haideți să ne gândim cum am putea face ca sănătatea și frumusețea să fie un întreg. Când spunem sănătate, de fapt spunem frumusețe iar când spunem frumusețe, spunem doar frumusețe. Există o formulă magică pentru a dobândi acest întreg? Nimic nu poate reuși fără sănătate fizică și mentală, dar în prezența ei, orice frumusețe poate fi materializată. Această formulă vă poate asigura fericirea în viață. Ea poate fi exprimată într-un singur cuvânt plin de forță.



Iată-l: REALITATEA. Cunoașterea propriilor dorințe vă este de ajutor pentru a vă îndrepta cursul vieții în direcția dorită. Care sunt limitele dorințelor dumneavoastră? „Nu sunt sigură că există limite”, se aude o voce tremurândă. O voce de femeie care nu și-a dorit decât frumusețe și a reușit. Realizarea a fost minunată. Dar această fericire nu a durat mult. Acum acordă o mare atenție sănătății deoarece a neglijat-o total, dorind să-și înfrumusețeze chipul. Ce n-ai facut, am întrebat-o. Mi-a răspuns cu un glas firav și plin de regret:„Întotdeauna am crezut că dacă sunt frumoasă sunt și sănătoasă. Dar fără sănătate frumusețea mea poate treptat să dispară. Nu am știut că frumusețea este dependentă de sănătate. Eram extrem de fericită când de la o zi la alta pierdeam tot mai multe kilograme. Voiam cu tot dinadinsul să fiu ca Irina, prietena mea. Ajunsesem să nu mănânc aproape nimic. Sau ce mâncam nu avea valoare nutritivă. O nebuloasă totală!” Cu lacrimi în ochi se oprește brusc, mă fixează atent și mă întreabă: „Dar tu, te simți bine? Nu ai probleme cu sănătatea? Știu că și tu ai slăbit destul de mult…”

Ajunsese să creadă că toți oamenii care au slăbit au procedat întocmai ca ea. Încă are nevoie de ajutor. Este într-o etapă destul de delicată.

Când trăim contracronometru încercăm să forțăm rezultatul. Așa procedează cei mai mulți dintre noi. Când vrem ca totul să se producă cu rapiditate, ne simțim atât de înălțați, încât niciodată nu analizăm pașii care trebuie parcurși. Și de aici încep greșelile care se țin lanț. Întreg procesul de slăbire are nevoie de timp. Timp în care facem totul corect pentru a fi sănătoși și pentru a ne menține sănătatea. Restul vine de la sine. Nu facem nimic în detrimentul sănătății. Să ne amintim că specialiștii sunt oamenii care ne pot îndruma și ajuta în toată această perioadă. „Românul se pricepe la orice” nu funcționează de această dată. De fapt, acesta este motivul pentru care persoana din exemplul dat a ajuns în situația de a-și pune viața în pericol.

Nu adoptați imatur diete „minune” de slăbit, căci nu sunt recomandate. Nu sunt nici pe departe sănătoase. Riscul cel mai mare la care vă expuneți urmând aceste diete după ureche și luând tot felul de pastile și ceaiuri de slăbit este acela de a vă supune organismul unor mari fluctuații ponderale. Acestea sunt foarte periculoase deoarece perturbă metabolismul și distrug masa musculară. Și culmea, masa musculară este responsabilă de arderea grăsimii!

Majoritatea celor care scad în greutate își închipuie că pierd grăsime. În realitate se întâmplă altceva: se pierde foarte multă apă precum și mușchi. Scăderea în greutate într-un ritm lent, dar persistent, are mai multe avantaje față de regimurile radicale. Senzația de foame este mult mai suportabilă, eșecurile sunt mult mai rare, efectele estetice sunt cele dorite, șansele ca kilogramele pierdute să fie numai grăsime sunt mult mai mari și în primul rând ținem sănătatea sub control.

Cel mai important aspect al scăderii treptate în greutate este faptul că oferă suficient timp pentru însușirea unor noi deprinderi în alimentație. O alimentație bazată pe acțiuni sănătoase. Pentru ca menținerea greutății să aibă șansa să devină permanentă, trebuie să adoptați un mod de viață compatibil cu noua greutate. Devine un angajament pentru tot restul vieții. Acordați încredere numai planurilor de slăbire care sunt în armonie cu principiile sănătății. Aceste principii includ: alimentație săracă în carbohidrați și acizi grași saturați, dar bogată în fibre, mișcare fizică zilnică, odihnă adecvată, atitudine pozitivă și evitarea factorilor de stres. Un asemenea plan de sănătate este realizabil. Mulți au reușit să-l aplice. Aveți nevoie de înțelepciune pentru a fi pe deplin responsabili.

Rezultatele stabile, având sănătatea în siguranță și frumusețea mult dorită, se obțin făcând totul sub îndrumarea unui nutriționist. În paralel se recomandă și serviciile unui terapeut în tratamente corporale când dieteticianul nu are dublă specializare. Este foarte important ca programul de slăbire să fie însoțit de proceduri medicale. Drenajul limfatic, detoxifierea, remodelarea corporală și alte proceduri care ajută la procesul de slăbire sunt necesare pe parcursul tratamentului. La final, vom obține sănătate și frumusețe. Nu vă pot spune în cuvinte ce senzație formidabilă veți simți atunci când veți deține controlul! Deja se aude exclamând la unison: „Nu există zile grele! E atât de frumoasă viața acum!”… Ce schimbare față de vremurile trecute!

Dacă în urma acestor cuvinte voi reuși să primesc răspunsul corect de la toți cititorii, atunci eu nu mai stau pe gânduri și vă întreb: Ce alegeți, Soarele sau Luna?

Carmen Barcan, terapeut

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri