27 aprilie 2024
Zona zeroNew PressSculptorul Laurențiu Mogoșanu: ”Încerc să nu fac lucruri efemere”

#Interviurile NewPress

Sculptorul Laurențiu Mogoșanu: ”Încerc să nu fac lucruri efemere”

Până pe 10 noiembrie mai poate fi vizitată, la Muzeul de Artă Contemporană al Centrului de Cultură ”George Apostu”, din Bacău, expoziția de sculptură ”Cu îngeri”, semnată de artistul Laurențiu Mogoșanu, care a gândit-o special pentru acest spațiu, unde a fost deschisă în debutul celei de-a XXVIII-a ediții a Simpozionului Național de Estetică.

Laurențiu Mogoșanu s-a născut la 25 august 1958, în Băneasa, județul Constanța. A absolvit, în 1992, cursurile Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, iar în 1994 a primit premiul pentru Tineret al Uniunii Artiștilor Plastici din România. De la debut, până în prezent, Laurențiu Mogoșanu a participat la numeroase expoziții de grup și simpozioane organizate la nivel național și internațional, iar lucrări ale artistului se găsesc în colecții publice și particulare din România, Olanda, Germania, Franța. Pentru activitatea sa expozițională, în anul 2004 a fost distins de președintele României cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler. Lucrarea „A fi în viață”, realizată de Laurențiu Mogoșanu în 1995, în cadrul Simpozionului Internațional de Sculptură „George Apostu” Bacău, poate fi admirată în ”Grădina cu Statui” a Centrului de Cultură „George Apostu”. În interviul care urmează, realizat de Anisia – Maria Mardale (clasa a IX-a), elevă la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău, Laurențiu Mogoșanu vorbește despre expoziția ”Cu îngeri” și despre misiunea artistică pe care și-a asumat-o ca sculptor.



”Țelul nostru, al oamenilor, ăsta trebuie să fie: Împărăția lui Dumnezeu”

 

Anisia Maria Mardale: Care este mesajul pe care doriți să il transmiteți prin expoziția ”Cu îngeri”?

Laurențiu Mogoșanu: Mesajul ar fi: să fim atenți la viața pe care o ducem, pentru că, așa cum am spus în finalul discursului de la vernisaj, Dumnezeu ne vrea în împărăția lui, dar nu oricum, trebuie să fim în rânduială, cum se spune. Poate pentru voi, tinerii, sună cumva de neînchipuit sau poate că pe tineri nu îi interesează, crezând cumva că viața e lungă și… ”mai vedem noi ce mai facem”. Dar anii trec foarte repede, mai ales după 40 de ani, îi scapi printre degete. Îndemnul meu ăsta este: să fiți în rânduială și, pe cât posibil, să vă apropiați de biserică, să puneți mâna pe Sfânta Scriptură. Ca să mă refer mai concret la expoziție, este vorba despre această împreună lucrare a îngerilor. Îngerii, ca ființe create, ca ființe spirituale, și Sfinții, ce au trăit pe Pământ și au dus viață îmbunătățită. Sfinții Părinți i-au numit ”îngeri din drum”. Și atunci, noi nu ne rugăm îngerilor, îngerii sunt mijlocitorii noștri. Deci țelul nostru, al oamenilor, ăsta trebuie să fie: Împărăția lui Dumnezeu. Eu nu am văzut îngeri, dar mi i-am închipuit și i-am simțit aproape de mine și de sufletul meu.

 

Anisia Maria Mardale: Cum arata îngerii, in viziunea dumneavoastră?

Laurențiu Mogoșanu: Păi îi vedeți aici, în expoziție. Sigur că… lucrurile astea nu vin așa… Dumnezeu vrea și puțin efort, și puțină stăruință, și puțină frământare interioară. Am și spus, nu am văzut îngeri. Și atunci, am încercat ca ideea asta a mea să o valorific prin semnele mele, care îmi sunt la îndemână. Prin volume, prin culoare, prin mișcarea în spațiu.

 

Anisia Maria Mardale: Ce v-a atras in domeniul sculpturii? Ați practicat și alte forme de artă plastică?

Laurențiu Mogoșanu: Îmi place să și desenez, dar mai mult îmi place să pun volum în spațiu. Aici e vorba de o expoziție de galerie, de muzeu, dar sunt și lucrări care pot fi puse în spațiu, chiar aici în curte am o lucrare în marmură. Depinde de situație, adică îmi place să lucrez și în piatră, marmură, bronz, dar sunt și situații când trebuie să te adaptezi.

 

Anisia Maria Mardale: De ce abordați teme religioase? Ce vă atrage în acest domeniu?

Laurențiu Mogoșanu: Asta e structura mea, adică nu am făcut un mare efort, încerc să nu fac lucruri efemere sau ceva banal, sau ceva… umoristic, să spunem… cu trimitere. Uite așa abordez eu teme mai profunde ale umanității!

 

”Acum se caută șoc, să șocheze”

 

Anisia Maria Mardale: Care este estetica zilelor noastre, in viziunea dumneavoastră?

Laurențiu Mogoșanu: Eu pot să vorbesc de o estetică a mea, dar ca să folosesc un termen mai modern, trendul e destul de larg, au apărut tot felul de curente în artă, tinerii sunt liberi să încerce știu eu ce curent, știu eu ce expresii noi, materiale noi… acum se caută șoc, să șocheze. Și atunci, se crează un pic de discuție, pentru că generațiile mai conservatoare încep să bombăne, că uite ce a făcut ăla, cum a putut să facă… dar lucrurile trebuie să coexiste, că suntem în aceeași corabie, până la urmă. Ori ei, ori noi. Cam asta e cu estetica, fiecare și-o croiește și se lasă influențat sau nu.

Interviu realizat de Anisia Maria Mardale (clasa a IX-a), elevă la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

Prof. coord. Laura Huiban

 

Prof. univ. dr. Petru Bejan, despre expoziția ”Cu îngeri”:

„Sculptorul Laurențiu Mogoșanu este foarte atașat gândirii și reprezentării sacrului, artistul vine cu o manieră personală care transfigurează figura clasică a îngerilor, avem de-a face cu Heruvimi care ne privesc, cu aripi stilizate, care proiectează către privitor chipuri pătrunzătoare, toate simbolurile bizantine fiind reconfigurate, regândite, astfel încât să capete o nouă valorizare”.

Gheorghe Popa, manager al Centrului de Cultură ”George Apostu”, despre expoziția ”Cu îngeri”:

”Dacă veți ști să priviți cu atenție în această sală, îl veți vedea și pe Lucifer, îi veți vedea și pe cei întunecați, dar îi veți vedea și pe cei care vă vor ridica în spirit, către înalt, acolo unde există liniștea, acolo unde există iubirea, acolo unde există înțelegerea, acolo unde există armonia. Depinde și de noi, cei care încercăm, prin materialitatea pe care sculptorul o dă, să dovedim că suntem mai puternici, că avem curaj de a spune: ”Noi suntem cei care construim lumea și nu cei întunecați care-o dărâmă.”.

Foto credits: Vladimir Alexandru Moțoc (clasa a IX-a), elev la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri