27 aprilie 2024
ActualitateȘcoala din Luncani a luat numele pictorului Ioan Măric

Școala din Luncani a luat numele pictorului Ioan Măric

Școala din Luncani poartă acum numele ”Ioan Măric”. Constantin-Dorian Pocovnicu, primarul în funcție al comunei Mărgineni, a propus Consiliului Local schimbarea denumirii Școlii Gimnaziale Luncani în Școala Gimnazială ”Ioan Măric” Luncani. 

”În hotărârea pe care am inițiat-o – a declarat Pocovnicu – am arătat că Ioan Măric a fost elevul acestei școli, iar astăzi este o personalitate artistică recunoscută internațional în pictura naivă. Lucrările sale, ajunse pe toate continentele, sunt inspirate din lumea satului. Pentru noi este foarte importantă promovarea satului românesc, a obiceiurilor, dar mai ales a oamenilor de valoare din comunitatea noastră. Suntem mândri să avem un asemenea consătean.”  

Consilierii locali au adoptat în unanimitate propunerea primarului în funcție, în ultima ședință.  



Invitat la eveniment, Bădița Ioan Măric, vizibil emoționat, a mărturisit: ”Oriunde am fost în Lumea asta, am purtat în suflet mereu satul meu, Luncani, și comuna Mărgineni ca pe o icoană. Nu am uitat niciodată de unde am plecat.”  

Pictorul naiv Ioan Măric s-a născut în 1945 în satul Luncani (Mărgineni) și este primul cetățean de onoare al comunei.  

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri