3 mai 2024
ActualitateScandalul apei: Primarul Viziteu se contrazice cu Compania de Apă pe tema...

Scandalul apei: Primarul Viziteu se contrazice cu Compania de Apă pe tema debranșărilor

După ce mai multe scări de bloc din Bacău au rămas fără apă potabila din cauza datoriilor unora dintre locatari, primarul Bacăului, Lucian-Daniel Stanciu – Viziteu a declarat că Primăria nu a dat niciun acord privitor la aceste debranșări cauzate de datoriile asociațiilor. “Din contra, s-a solicitat CRAB să nu debranșeze utilizatorii bun platnici și să găsească soluții împreună cu asociațiile de locatari pentru reeșalonarea datoriilor”, a declarat primarul.

Acesta spune că CRAB are obligația de a notifica înainte de debranșare, astfel încât cei afectați să poată lua măsuri, în caz contrar, debranșarea nu este nici legală și nici posibilă.

“Primăria Bacău a informat din timp asociațiile care înregistrează datorii vechi la CRAB, solicitându-le achitarea urgentă a acestora. După finalizarea stării de alertă debranșările sunt din nou posibile, iar unele asociații au datorii către CRAB din anul 2020. Relația contractuală pentru furnizarea apei este doar între asociația de proprietari și CRAB. Ambele părți trebuie să respecte legea! Legea și bunul simț!”, a mai declarat primarul Viziteu.



CRAB: Primăria nu a fost interesată de debranșări iar Asociațiile, în doi ani, de reeșalonări

În replică, CRAB susține că a înștiințat municipalitatea despre datoriile celor trei asociații, solicitând sprijin pentru colectarea datoriilor.

“Pe tot parcursul stării de alertă, Compania de Apă a transmis asociațiilor de propretari care înregistrau debite, numeroase înștiințări de plată, neavând dreptul de a debranșa în respectiva perioadă. În ciuda faptului că în cei doi ani de stare de alertă, operatorul a înregistrat facturi emise și neachitate, însumând un total de cca. 1 milion lei și s-a confruntat cu o creștere galopantă a tuturor prețurilor (energie, carburanți, substanțe tratare apă etc), a reușit să achite la rândul sau la timp, facturile, tuturor furnizorilor, mai ales în condițiile în care aceștia solicitau efectuarea plăților înainte de scadență”, se arată într-un comunicat al CRAB.

“Atât pe parcursul anului 2020, cât și și în anul 2021, Compania a adus la cunoștință Primăriei municipiului Bacău, debitele celor trei asociații de proprietari debranșate în data de 8 aprilie, solicitând sprijinul și întreprinderea demersurilor necesare în vederea achitării benevole și rezolvarea pe cale amiabilă a situației (ex: adresa nr. 1960/11.02.2021). Răspunsul Primăriei a fost unul sec, la data respectivă neexistând interesul de astăzi (de după debranșare), în soluționarea problemelor și nici bunul simț la care domnul primar face trimitere.

În cei doi ani de stare de alertă, în ciuda numeroaselor sesizări, nici una din cele trei asociații nu a solicitat eșalonări, alegând să asiste pasiv la creșterea debitelor acumulate. Conform Legii nr. 241/2006, Compania este o societate care se autofinanțează, singură sursă de venit fiind astfel sumele încasate din achitarea facturilor. În lipsa acestor venituri, operatorul se află în imposibilitatea achitării, la rândul său, a facturilor emise de către furnizorii/prestatorii de servicii, cu care se află în contract, riscând astfel asigurarea unui serviciu de utilitate publică, inclusiv pentru utilizatorii buni platnici. Spre exemplificare, arătăm că doar factura aferentă furnizării energiei electrice, se ridică la o valoare de 1,2 milioane lei lunar.

Operatorul a respectat toți pașii prevăzuți de legislația în domeniu, înaintând notificări încă din 14 martie 2022. Ca atare, încercarea domnului primar de a induce indeea că S.C. CRAB S.A. nu a respectat legea, neacordand celor afectați posibilitatea de a lua măsuri, este una falsă și lipsită de respect. Mai mult decât atât, deși Compania are contract cu asociația de proprietari și nu cu fiecare scară în parte, a venit în sprijinul consumatorilor și a debranșat, în baza informațiilor puse la dispoziție de către asociațiile de proprietari, doar scările care înregistrau debite.

În condițiile în care suma alocată anul acesta pentru Planul de reparații, la nivelul ariei de operare, este de 1,2 milioane lei, debitele înregistrate de cele trei asociații, reprezintă jumătate din valoarea Planului.

Înțelegem dificultățile pe care fiecare dintre noi le întâmpinăm în această perioada, dar din respect față de cei care își achita facturile la timp, nu putem să continuăm să furnizăm apă, unor consumatori care, timp de doi ani de zile, au ales să nu achite contravaloarea apei consumate și să nu întreprindă nici o măsură pentru plata eșalonată a datoriilor acumulate.

Rugăm Primăria municipiului Bacău să analizeze cu atenție motivul pentru care aceste asociații de proprietari nu și-au putut achita debitele, având posibilitatea, dacă se impune, de a acordă ajutoare lunare de la bugetul local, conform prevederilor legii”, se mai arată în comunicatul CRAB.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri