29 mai 2024
ActualitateUmbrărescu poate începe lucrul la primele două loturi ale Autostrăzii Bacău -...

Umbrărescu poate începe lucrul la primele două loturi ale Autostrăzii Bacău – Pașcani

Ministerul Transporturilor a emis Autorizația de Construire pentru primele două loturi ale Autostrăzii Bacău – Pașcani, iar firma de construcții UMB are la dispoziție 30 de luni pentru a finaliza lucrările, informează economedia.ro.

Aceste două loturi au o lungime totală de 49 de kilometri și sunt parte a autostrăzii cu o lungime de 77 de kilometri, care va lega Bacăul de Pașcani.

După ce CNAIR va transmite Ordinul pentru Începerea Lucrărilor, UMB va începe să lucreze la cele două loturi, iar durata de execuție va fi calculată din acel moment



Autostrada Bacău – Pașcani va fi dotată cu o intersecție cu bretele de viteză pentru toate direcțiile, numită nod rutier de tip turbion, la intersecția cu Autostrada Unirii A8.

De asemenea, vor fi construite peste 100 de poduri, pasaje și structuri casetate, 9 noduri rutiere și 50 de spații de servicii, prevăzute cu stații de încărcare pentru mașini electrice.

Lotul 1 Săucești – Trifești are o lungime de 30 de kilometri, iar ministerul a autorizat lucrări de 1,8 miliarde lei. Contractul include construcția a 34 de poduri și pasaje dar și a unui viaduct de o complexitate tehnica ridicata (567 metri).

Lotul 2 Trifești – Gherăești (jud. Neamț) are 19 kilometri, iar valoarea lucrărilor este de 1,4 miliarde lei. Pe traseu sunt 14 poduri și pasaje, dar și un viaduct cu o lungime de 525 de metri.

Urmează și emiterea Autorizației de Construire pe Lotul 3 Mircești – Pașcani (28 km) care include 38 de poduri și pasaje precum și nodul turbion de la intersecția cu A8 Autostrada Unirii.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri