Legea Nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a fost completată de Legea Nr. 165/2019 şi priveşte doar art. 234 alineatele 2, 3, 4. Conform modificărilor aprobate noul text are următorul conţinut;
“(1) Fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puţin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, precum şi asupra drepturilor şi obligaţiilor sale.
(2) La cerere, casa de asigurări de sănătate la care este luată în evidenţă persoana asigurată comunică în termen de 45 de zile persoanei asigurate sau reprezentantului legal al acesteia, după caz, lista cu serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale de care a beneficiat persoana asigurată în anul precedent, decontate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, cu precizarea contravalorii acestora, a furnizorilor care le-au efectuat/eliberat, precum şi a datei efectuării/eliberării acestora.
(3) Lista cu serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale de care a beneficiat persoana asigurată în anul precedent, decontate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, va putea fi accesată de asigurat şi prin intermediul dosarului electronic al pacientului.
(4) CNAS efectuează, anual sau ori de câte ori este cazul, analize, studii şi prelucrări de date în scopul transparentizării modului în care serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale sunt decontate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, cu respectarea dispoziţiilor legale privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.”
E important de ştiut, credem noi, întrucât, despre drepturile asiguratului/pacientului nu se prea vorbeşte în condiţiile când actul medical are destul de mult de suferit. Câţi asiguraţi au solicitat casei de asigurări de sănătate informaţii asupra serviciilor de care beneficiciază, precum şi asupra drepturilor ce le au în relaţie cu această instituţie conform art. 234?.
Atât la radio cât şi la televiziune sunt prezentate cazuri disperate ce solicită colectă publică în vederea unor intervenţii în străinătate. De ce oare? În condiţiile când costurile acestor intervenţii trebuie asigurate de stat. Şi nu ca un favor, ci ca o obligaţie. Conform Ordinului Nr. 50/2004 privind metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate;
ART. 1 (1) Activitatea de trimitere la tratament medical în străinătate a bolnavilor este îndeplinită de direcţiile de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti şi de Direcţia generală de asistenţă medicală şi sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii.
(2) Trimiterea bolnavilor pentru tratament în străinătate se aprobă de Ministerul Sănătăţii numai pentru afecţiunile care nu pot fi tratate în ţară, pe baza unei documentaţii medicale întocmite de direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, denumite în continuare direcţii de sănătate publică.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), pot beneficia de finanţarea tratamentului în străinătate şi bolnavii care necesită efectuarea de transplant de organe, ţesuturi sau celule de origine umană şi care prezintă şi patologii asociate ce nu permit efectuarea intervenţiei în centrele acreditate din România.
ART. 2 (1) Trimiterea la tratament în străinătate se face pentru bolnavii înscrişi pe lista unui medic de familie, care au parcurs toate nivelurile de acordare a asistenţei medicale, respectiv asistenţa medicală primară de specialitate, şi care au fost spitalizaţi în unităţi sanitare care oferă servicii medicale de înaltă calitate profesională şi tehnică, dar a căror sănătate nu a fost restabilită. Fac excepţie sugarii cu vârsta 0 – 1 an pentru care se poate întocmi dosarul imediat după diagnosticarea afecţiunii într-o unitate sanitară din cadrul unui centru universitar, fără a mai fi necesară parcurgerea tuturor acestor etape….”
Până aici lucrurile sună bine. În acord cu prevederile normei constituţionale.
În Constituție la ART. 34, pct.1 se menționează că; “ Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat .” Cum….??? În condiţiile când sunt atâtea solicitări la mila publica?
,, În limita bugetului alocat,, ar fi răspunsul dacă privim Ordinul Nr. 50/2004 art. 5 (1) Solicitările de trimitere a bolnavilor pentru tratament medical în străinătate se aprobă, ca urmare a analizării acestora de către o comisie constituită la nivelul Ministerului Sănătăţii, condusă de un secretar de stat în calitatea de preşedinte….. (9) Comisia aprobă solicitările care îndeplinesc toate condiţiile de legalitate prevăzute în prezentul ordin, în limita fondurilor stabilite lunar cu această destinaţie şi în ordinea descrescătoare a punctajelor totale finale obţinute în condiţiile prezentului ordin…”
Cu alte cuvinte, garanţia constituţională nu oferă nici o garanţie. Un ordin de ministru, în cazul nostru Ordinul Nr. 50/2004 art. 5 pct. 9, e mai tare decât Constituţia, iar votul parlamentului privind alocările bugetare, mai puternic decât referendumul de aprobare a legii supreme.
Jr. Adrian M. Ionescu
