26 aprilie 2024
ActualitateRăspunsul DSP nu mulțumește Tribunalul

Răspunsul DSP nu mulțumește Tribunalul

După ce Tribunalul Bacău a acuzat-o că face anchete epidemiologice superficiale, Direcția de Sănătate Publică a emis un comunicat de patru pagini în care evită, însă, să răspundă punctual pe cazurile celor patru grefieri care s-au îmbolnăvit de COVID 19. În schimb, DSP expune pe larg citate din legislația referitoare la combaterea bolilor, punctând, în special, pe rolul angajatorilor care trebuie să ia anumite măsuri de prevenire.

Cum ar veni, DSP lasă să se înțeleagă că vina ar fi a Tribunalului, care nu ar fi luat suficiente măsuri: “DSP Bacau, prin personalul de specialitate medico-sanitar, efectueaza anchete epidemiologice la fiecare caz confirmat COVID-19 conform legislatiei in vigoare si a prevederilor Metodologiei de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19) elaborata si actualizata de Insititutul National de Sanatate Publica, si dispune masuri raportate la informatiile obtinute in cadrul acesteia pe baza declaratiilor asumate de fiecare caz confirmat COVID-19”, se arată în răspunsul Direcției de Sănătate Publică.

În continuare, comunicarea DSP expune zeci de măsuri care trebuie luate de angajatori, de la instruirea salariaților, la asigurarea echipamentului de protecție și modificarea programului de lucru sau limitarea accesului. “În legătură cu răspunsul furnizat de DSP presei privitor la reguli și principii generale de prevenire a infectării cu COVID 19, vă asigurăm că la nivelul Tribunalului Bacău, încă de la începutul pandemiei, au fost implementate regulile de prevenţie aşa cum au fost stabilite de către autorităţile cu competenţă în domeniu”, spune, în contrareplică vicepreşedintele Tribunalului Bacău, judecătorul Camelia Ionescu.



“Dată fiind succesiunea cazurilor şi pericolul major de răspândire necontrolată atât în cadrul instituţiei cât şi în comunitate, fiind vorba de un colectiv care lucrează în birouri învecinate și destul de aglomerate, ne așteptam să fim contactați de DSP Bacău imediat pentru a stabili pașii care sunt de urmat în instituție, ceea ce nu s-a întâmplat.

De aceea am și trimis adresa respectivă, pentru a se lua măsuri concrete în vederea stopării evoluţiei focarului”, a mai precizat aceasta, amintind că un caz similar petrecut la Curtea de Apel Alba Iulia a generat reacții diferite de la DSP Alba. “La depistarea infectării unui angajat al Curții, întregul personal (123 de persoane) a fost testat de către DSP în doar două zile prin metoda „pooling” și retestat după încă o săptămână, iar între timp, o parte din personal a fost izolat și s-a procedat la o dezinfecție generală”, a explicat judecătorul Camelia Ionescu.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri