1 mai 2024
Top StoryRacova: „Primarul a aruncat sămânța dihoniei”

Racova: „Primarul a aruncat sămânța dihoniei”

Într-o intervenție a sa, despre care am scris într-o ediție anterioară, primarul Toader Vlad (Racova) reclama faptul că dihonia cultivată de consilieri a devenit o vedetă în activitatea Consiliului Local. O vedetă care-l împiedică să-și pună în operă proiectele.

În numele coaliției majoritare (PNL/PRM) din acest organism, viceprimarul Cătălin Ionel Apetrei și consilierul Mihai Grigoraș Nechifor ne-au sugerat, asediindu-ne cu argumente, că sămânța acestei dihonii a aruncat-o, de mai mulți ani, în comună, chiar primarul.

consilierul Mihai Grigoraș Nechifor
Primarul, reclamat de multe ori de către aceștia și alți colegi, la Poliție, DIICOT, DNA și Parchet, la Prefectură și Consiliul Județean, este acuzat de toate… păcatele lumii… Iată o sinteză a acestora, în opinia celor doi… Citiți totul cu ghilimele, vă rog… Nu s-a înțeles cu niciunul dintre cei patru viceprimari. Nu este transparent în decizii. Nu acceptă inițiativele altora. Nu a atras un singur euro din fonduri europene.


Contractele pentru diferite lucrări și servicii sunt un fel de secret al primarului. Risipa banului public este evidentă. De șapte ani n-a prezentat nicio execuție bugetară. Nu prezintă concluziile Curții de Conturi, ale controalelor unor instituții. Procesele verbale de recepție ale lucrărilor sunt „de mântuială”.

viceprimarul Cătălin Ionel Apetrei
Au fost efectuate plăți înainte de efectuarea unor lucrări. Sunt achiziții ilegale. Nu-i consultă pe cetățeni. Are tentative de a organiza concursuri ilegale. Anulează datorii ale unor firme. Nu justifică bonurile de benzină. Semnează documente când se află în concediu. A folosit ilegal ștampila cu specimen de semnătură. N-a atras microbuze școlare. Pășunea comunală nu produce un singur leu. Plătește din resursele Primăriei, amenzile pe care trebuiau să le plătească primarul și o altă salariată. A transformat primăria într-o moșie a lui.

Nu permite accesul consilierilor la documente. Au fost contracte nesemnate multă vreme, ba de beneficiar, ba de către executant, chiar după ce au fost efectuate plăți. A amânat cu 13 zile data acordării salariilor. Le spune cetățenilor minciuni:

„Eu vreau să fac, vă vreau tot binele, dar ăștia nu mă lasă!” La balastat au fost plătite 40 de camioane, dar numai zece camioane cu balast au ajuns pe drumuri. Folosește cele două mașini ale primăriei doar dânsul… Sunt pierdute procese cu varii firme, pentru că apărarea este palidă. Nu trece decizii importante prin Consiliul Local. „Sunt atâtea de spus, zice viceprimarul Apetrei, că ar trebui să povestim câteva zile. Noi vrem să fie respectată legea.” Nu a fost stins conflictul de la alegeri, când primarul a câștigat cu doar trei voturi în plus. Se așteaptă un răspuns de la Poliție. Încă. A fost angajat un avocat care va gestiona problematica.

Am fost asediat și cu documente. Anul trecut, prin decizia primarului, fuseseră anulate debitele restante, de vreo 6 miliarde de lei vechi, ale unor firme. Recent, primarul a revenit, la insistențele viceprimarului și ale consilierilor, și a anulat această decizie. La modernizarea de drumuri a fost pierdută o sumă de 380.477 de lei, retrasă de Consiliul Județean. În acest an, a fost cheltuită suma de 130.000 de lei pentru bonuri de benzină „gestionate secret de către primar”, pentru două autoturisme.

„A fost cumpărată cantitatea de 26 000 de litri de benzină, fără să existe prevederi bugetare”, spune viceprimarul. Există un prejudiciu de 69.000 de lei, reprezentând drepturi salariale necuvenite, s-a recuperat o mică parte, dar primarul nu s-a constituit în parte civilă pentru recuperarea întregii sume. N-ați uitat că trebuia să fi citit totul cu ghilimele?… „Vom înregistra toate ședințele Consiliului Local și vom prezenta înregistrările video cetățenilor, pentru ca aceștia să înțeleagă faptul că dihonia și blocarea proiectelor nu sunt opera noastră, ci a primarului”, spune consilierul Nechifor, care adaugă: „Am părăsit PSD-ul, împreună cu alți doi colegi, pentru că trăiam un sentiment de rușine și umilință față de cetățeni, din cauza primarului. Nu le puteam rezolva nimic.”

Primarul Vlad Toader respinge acuzațiile: „Mint, mint, mint! Ei nu știu cum să mai denigreze, să blocheze activitatea primăriei. Să lăsăm instituțiile statului să analizeze aceste reclamații. Cine a greșit să plătească.” Așteptăm.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri