14 mai 2024
ActualitatePrezența unui urs a fost anunțată, ieri noapte, într-o comună de lângă...

Urșii dau iama prin localitățile din județul Bacău

Prezența unui urs a fost anunțată, ieri noapte, într-o comună de lângă Onești

Locuitorii din zona Oneștiului au fost treziți, în noaptea de miercuri spre joi, de un mesaj strident RO Alert, prin care se anunța prezența unui urs. Sălbăticiunea a fost semnalată în satul Curița, comuna Cașin. Mesajul îi îndemna pe oameni să evite zona și să rămână în locuințe.

De două ori într-o săptămână

Se pare că un sătean din Curița ar fi dat alarma, la numărul unic de urgență. Este a doua alertă de acest gen transmisă recent pentru localnicii zonei, după ce în urmă cu o săptămână, o ursoaică cu trei pui fusese identificată la limita dintre comunele Cașin și Mănăstirea Cașin. „M-au trezit «RO Alert-ul» și, la vreo zece minute, o mașină a poliției a trecut în viteză.



Cică ar fi anunțat un consătean că ar fi aici un urs, dar nu știu cine ar fi putut vedea, că aseară n-a fost niciun bal sau altceva, să zici că stă lumea trează la ora aia. Posibil să fi fost o alertă falsă. Nu știu. Ursul umbă pe la noi. La mine, de exemplu, a venit unul, anul trecut, peste gârlă, unde am un cireș, de iulie, cu fructe din alea mărunte. Flenduri a făcut pomul”, explică un localnic din Curița.

„Omul e de vină. Toată ziua se plimbă cu ATV. Mai și taie copacii din pădure. unde să se mai ducă ursul?

De altfel, mulți dintre săteni cred că prezența urșilor în comunitate se datorează oamenilor care au invadat arealul sălbăticiunilor. „Toată noaptea îi auzi cu ATV-urile, încolo spre Bogdănești sau spre Mănăstirea Cașin. Și drujbele se tot aud. Deci se taie, nu știu dacă legal sau nu. Dacă s-ar face o filmare cu drona s-ar vedea cam cât de mult s-a tăiat. Plus că lumea se tot duce la zmeură, prin păduri, în sus, de la Sticlărie, unde au fost lupte în 1918, pe muntele Bulziș. Și-atunci, unde să se mai ducă ursul? Înainte, pădurarii le duceau de mâncare. Acum, cine mai știe dacă le dă ceva, că pădurea nu mai aparține de Ocolul Silvic, este la «privat». Cred că ăștia abia așteaptă să vâneze urși, după ce s-a dat legea cea nouă”, cred localnicii din Curița.

Atenție! Nu faceți drumeții singuri prin păduri! Sunt urși cam peste tot.

În ultimii ani, în proximitatea Oneștiului, au tot fost emise astfel de alerte, mai ales în zonele împădurite de la Cașin și de la Gura Văii, dar și de la Brătila, Helegiu sau Bârsănești. Reamintim că în această ultimă localitate din județul Bacău enumerată, în 2019, un bărbat a sfârșit tragic, fiind sfârtecat de o ursoaică. Într-o altă situație, când s-a intervenit pentru eliberarea unei ursoaice prinse într-un laț, un pădurar din Bacău a fost rănit, necesitând mai mult de o lună de spitalizare.

De reținut că urși au fost semnalați și aproape de Bacău – la Fântânele și Trebeș, precum și la Fundul Răcăciuni și Scurta, dar și dincolo de Siret, la Dieneț. La Slănic Moldova, este mai tot timpul semnalată prezența unui urs, chiar în centrul localității. Din aceste motive, localnicii acestor comunități, dar și vecinii lor sunt sfătuiți ca, în cazul în care efectuează drumeții prin pădure, să nu fie singure, să facă zgomot constant cu un fluier, cu petarde sau lovituri metalice și să aibă asupra lor un spray iritant lacrimogen.

Potrivit estimărilor, în județul Bacău, sunt de aproape 4 ori mai mulți urși decât ar fi normal. O astfel de evidență indică peste 600 de urși, dintrecare o treime ar fi pe fondurile cinegetice administrate de stat.

Numărul de urși în județul Bacău a crescut exponențial, în ultimii zeci de ani, mai ales după 2016, când a fost interzisă vânătoarea acestor animale. Potrivit specialiștilor, în mod normal, numărul optim de urși ar fi trebui să fie de doar… 61 de exemplare.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri