30 aprilie 2024
ActualitatePNL: „Sunt bani pentru Varianta ocolitoare”

PNL: „Sunt bani pentru Varianta ocolitoare”

În ediția de ieri a cotidianului „Deșteptarea”, a fost tratat pe larg subiectul finanțării, în acest an, a celor 30,8 de kilometri care constituie varianta ocolitoare a Bacăului (ca parte a Autostrăzii „Moldova” – Coridorul IX Paneuropean). Astfel, a fost abordată problematica subfinanțării lucrărilor la Centura Bacăului, în Legea bugetului pe 2020 fiind prevăzute sume reprezentând circa 18 la sută din necesarul de 400 de milioane de lei.

Problema subfinanțării se punea și în contextul în care Centura Bacăului are cofinanțare europeană de 85%, banii, reprezentând decontări urmând a veni, însă, peste câteva luni, când va fi aprobat proiectul de către Comisia Europeană.
În mod evident, subiectul a intrat și în atenția Instituției Prefectului care consideră centura ocolitoare a Bacăului „obiectivul fundamental al nostru, în acest an”. De altfel, prefectul Liviu Miroșeanu și-a exprimat din start regretul că nu se poate încă circula pe varianta ocolitoare, date fiind „tot felul de impedimente” apărute în ultimul deceniu „o astfel de lucrare fiind în beneficiul cetățenilor județului, cât și a celor care tranzitează zona noastră către nordul Moldovei”.

Astfel, încă din primele zile ale anului, prefectul județului Bacău, Liviu Miroșeanu, a avut întâlniri pe această tematică atât cu reprezentanții constructorului, cât și cu ministrul Transporturilor, persoana de care depind următoarele finanțări ale Centurii Bacăului. „Din acest punct de vedere, lucrurile sunt foarte clare: există finanțare pentru întreaga lucrare a Centurii ocolitoare a Bacăului, pe tot anul 2020. Este adevărat că, la buget, a fost prevăzută acea sumă (mai mică n.r.). Pentru că așa prevede legea plafonării bugetare potrivit căreia, după ce se «dă jos», din bugetul CNAIR, zona de rezervă, restul bugetului se împarte proporțional, la nivel național, pe toate investițiile care sunt în derulare sau care sunt previzionate. Prin urmare, avem sigurări ferme din partea domnului ministru Lucian Bode că, în situația în care vor fi încheiate situațiile de lucru la centura ocolitoare a Bacăului și vor fi emise facturile, banii vor intra în contul constructorului, indiferent de momentul în care se face acest lucru”, a declarat prefectul Liviu Miroșeanu.



Prefectul Bacăului: „Varianta ocolitoare va fi gata până la finalul anului”

Prefectul Miroșeanu a mai arătat dorința constructorului de a încheia lucrările în acest an, undeva în jurul perioadei august 2020, singurul impediment care ar pune în discuție finalizare în acest an a lucrărilor fiind condițiile meteorologice. „În situația în care vremea ține cu noi și avem front de lucru deschis, putem să spunem că avem șanse ca lucrarea să fie finalizată până la sfârșitul acestui an, cu plățile aferente fiecărei etape de lucru”, a precizat prefectul Miroșeanu. Referindu-se la sumele care acum nu există prinse în buget, demnitarul a precizat că acestea se vor regăsi la o viitoare rectificare bugetară. „CNAIR are această posbilitate ca, în situația în care anumite lucrări, la nivel național, nu se derulează conform graficului, să ia bani dintr-o parte și să-i mute acolo unde este nevoie.

De asemenea, există acea sumă ținută în fondul de rezervă al CNAIR. Mai mult decât atât, la nivelul Ministerului Transporturilor, există o sumă, la fel, ținută în rezervă pentru situații de urgență. La nivel guvernamental, există susținere în așa fel încât să avem finanțare permanentă, etapă cu etapă, pe tot parcursul acestui an”, ne-a încredințat prefectul Bacăului. De reținut și că, în momentul de față, la nivelul Ministerului Transporturilor, există 168 de kilometri de autostradă previzionați pentru anul 2020. „Este puțin probabil ca acești 160 de kilometri să intre în finalizare anul acesta. Însă, chiar și în această situație, există un fond de rezervă la nivelul ministerului care să asigure orice depășire de plan, ca să zic așa. Nu se pune în niciun fel în discuție capacitatea Ministerului Transporturilor, a CNAIR, de a finanța Centura ocolitoare a Bacăului. Ne dorim foarte mult ca lucrările să avanseze cât mai mult și să putem să inaugurăm în acest an cât mai mulți kilometri de autostradă, inclusiv, pe cât posibil, întreaga Centură ocolitoare a municipiului”, a completat prefectul Miroșeanu.

Aprecieri unanime pentru constructor

Legat de breteaua de sud a centurii, care trebuia dată în folosință în decembrie anul trecut, prefectul Miroșeanu a spus că lucrarea este aproape finalizată, în prezent lucrându-se doar la montarea elementelor de siguranță în așa fel încât să poată fi eliberat acordul de către Inspectoratul General al Poliției Române. „În privința constructorului, din punctul meu de vedere, dar și la nivel național, aprecierea este unanimă, fiindu-i recunoscută calitatea lucrărilor efectuate, de cel mai înalt nivel. Este, cred, cel mai bun constructor din România. Execută lucrări în toată țara, peste tot este apreciat și avem numai păreri bune despre calitatea acestora, a rapidității în care o face, precum și a modului în care colaborează pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite”, a încheiat prefectul Liviu Miroșeanu.

„Există suficienți bani pentru finanțarea șoselei de centură ocolitoare. Nici o plată nu va fi întârziată”

Problematica centurii ocolitoare a fost discutată, într-o conferință de presă, ieri, și de Partidul Național Liberal, filiala Bacău. Situația a fost expusă de președintele filialei județene a PNL, deputatul Ionel Palăr, care, din start, a susținut că recentele informații apărute pe marginea acestui subiect sunt neadevărate, fiind propagate în spațiul public de către membrii Partidului Social Democrat. „Acest obiectiv este al municipiului Bacău și al locuitorilor din întreaga regiune, pentru că toți cei care tranzitează municipiul Bacău spre nordul Moldovei au de suferit.

Centura ocolitoare este un obiectiv național finanțat din bani europeni. De aceea, trebuie să avem decența de a discuta despre lucrurile concrete, așa cum se realizează ele, și nu trebuie să politizăm acest subiect”, a precizat deputatul băcăuan. De altfel, Ionel Palăr a și anunțat că ministrul Transporturilor, Lucian Bode, este așteptat să vină în Bacău „pentru a garanta stadiul în care este lucrarea”, dar și „pentru finanțarea care va fi acordată pentru realizarea obiectivului”. „Există suficienți bani pentru finanțarea șoselei de centură ocolitoare și nici o plată nu va fi întârziată. Există bani pentru plata întregii lucrări”, a susținut șeful județenei PNL, Ionel Palăr, care a confirmat întâlnirea pe care a avut-o cu reprezentanții constructorului pe tematica Centurii, întărind inclusiv ideea încheierii lucrărilor până cel tâziu la sfârșitul acestui an.

Palăr a încercat să explice de unde a apărut speculația că în buget figurează o sumă mult prea mică pentru realizarea centurii ocolitoare: „Pe asumarea răspunderii guvernamentale a legii plafoanelor, 40% din valoarea aferentă infrastructurii este trecută în fondul de rezervă al Ministerului Transporturilor și în rezerva Companiei Naționale de Autostrăzi, iar 60% din suma aferentă lucrărilor a fost împărțită pe stadiul fizic de realizare a angajamentelor date de constructori, pe ceea ce s-a licitat. Deci, bani există, ba chiar avem excedent.” Deputatul Ionel Palăr a mai precizat că următoarele conferințe de presă pe care le va susține la o dată ulterioară vor fi pe tema drumului expres Ploiești – Siret și Autostrada Bacău – Brașov.

Florentin Radu
Florin Ștefănescu

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri