Textul Sfintei Evanghelii din cea de a XIII-a Duminică după Rusalii este o parabolă, una din multele parabole pe care le-a rostit Mântuitorul de-a lungul activităţii sale pământeşti. Preferinţa lui Iisus pentru această formă de comunicare este explicabilă, pentru că aceste scurte istorioare cu tâlc sunt modul cel mai eficient de a transmite esenţa unor învăţături altminteri dificil de înţeles de către cei mai mulţi oameni. Parabola lucrătorilor cei răi ai viei este una istorico-profetică şi ea a fost rostită de Iisus în timpul unei dispute cu căpeteniile preoţilor şi bătrânii poporului iudeu, îndată după intrarea în Ierusalim şi alungarea negustorilor din templu.
Conţinutul parabolei este unul simplu, ea relatând despre un stăpân care a plantat o vie, a construit gard, teasc, turn de pază, a dat-o în grija lucrătorilor şi a plecat departe, iar la timpul recoltei a trimis pe slujitorii săi să îi aducă partea cuvenită din roadele viei. Dar lucrătorii au alungat sau au ucis pe toţi cei trimişi. Această parte a pildei este de fapt istorică, ea referindu-se la poporul iudeu, al cărui simbol în Vechiul Testament este chiar via, popor care a fost scos din robia egipteană, a primit Legea drept pavăză împotriva idolatriei, a primit loc unde să îi aducă jertfe lui Dumnezeu, a primit cetate întărită şi templu, toate prin purtarea de grijă şi din dragostea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, iudeii au refuzat şi au tratat cu ură pe trimişii lui Dumnezeu, pe prooroci, uitând să răspundă la dragoste cu dragoste, uitând că toate le au doar ca daruri de la Dumnezeu şi nu în proprietate.
Pentru a le aminti aceasta, continuă Iisus pilda, Stăpânul trimite chiar pe Fiul Său, în speranţa că prezenţa acestuia îi va face să se ruşineze şi vor aduce roadele viei. Numai că lucrătorii, atunci când îl văd pe Fiu, se grăbesc să-l scoată în afara viei şi să-l ucidă, pentru a beneficia ei de moştenirea lui. Ne găsim acum în faţa secvenţei profetice a parabolei, unde Iisus anunţă de fapt, înainte de prinderea, judecarea, condamnarea şi execuţia Sa, cine este şi ce o să facă cu El mai marii poporului iudeu.
Această parte profetică n-a fost înţeleasă de cei cu care Iisus se afla în dispută, dovadă fiind faptul că atunci când au fost întrebaţi ce va face stăpânul cu acei lucrători răi, au răspuns că: „Pe cei răi, îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care-i vor da roadele ei la vreme!” (Matei XXI, 40-41) nerealizând că astfel pronunţă propria lor condamnare în faţa istoriei. Iisus Hristos confirmă această condamnare, amintindu-le de o altă profeţie a Vechiului Testament ce se referea la El, profeţie ce vorbea despre piatra nesocotită de ziditori ce a ajuns să fie piatra din capul unghiului, şi anunţându-i în mod direct că: „…Împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va aduce roadele ei.”(Matei XXI, 43).
Această sentinţă de dezmoştenire a rămas valabilă peste veacuri, Dumnezeu renunţând la Vechiul Legământ ce crea o legătură specială doar cu poporul evreu şi stabilind un Nou Legământ, de data aceasta nu cu un popor anume, ci tot neamul creştinesc, cu toţi cei ce acceptă şi respectă învăţătura cea nouă adusă de Fiul lui Dumnezeu, rămânând în legătură neîntreruptă cu El prin Duhul Sfânt în Biserică, via dată spre folosinţă tuturor. Moştenitori ai viei sunt toţi aceia care, beneficiind de darurile şi grija lui Dumnezeu în această lume, nu uită cine este Stăpânul, nu uită să răspundă la dragoste cu dragoste, aducând jertfă de laudă lui Dumnezeu pentru toate cele ce le revarsă asupra noastră, păstrând legătura, precum viţele cu butucul viei, cu Acela care este Creatorul şi Proniatorul întregii lumi.
Pr. dr. Marius Popescu, Parohia „Sfântul Ioan” Bacău
