4 mai 2024
ActualitatePatron condamnat pentru că ar fi falsificat documente la proiectul reabiltării străzilor...

Patron condamnat pentru că ar fi falsificat documente la proiectul reabiltării străzilor și trotuarelor din Comănești

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău au dispus sesizarea instanţei de judecată, în baza dispoziţiilor art.483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei a inculpaţilor: Ș.I., la data faptei administrator al SC Arhivolta SRL şi S.C. ARHIVOLTA S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

În acordurile de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În data de 30 aprilie 2014, în cadrul atribuirii unui contract de “Reabilitare de străzi urbane, trotuare şi iluminat public în oraşul Comăneşti, judeţul Bacău” de către UAT Oraşul Comăneşti, inculpatul Ş. I., în calitate de administrator al SC Arhivolta SRL, a prezentat mai multe declaraţii şi documente false, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene nerambursabile, în valoare de 181.018 lei.



SC Arhivolta SRL, administrată de inculpatul Ş. I., a achitat 181.018 lei, sumă cu care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice s-a constituit parte civilă, astfel încât nu au mai fost dispuse măsuri asigurătorii.

În prezenţa avocaţilor, inculpaţii Ş.I. şi SC Arhivolta SA au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, precum şi cu forma de executare a acestora, respectiv:

– un an şi 4 luni, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi interzicerea, pe o perioadă de 2 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii,

– pedeapsa de 13.500 lei amendă penală şi pedeapsa complementară a afişarea hotărârii de condamnare în extras la sediul inculpatei pentru o perioadă de 2 luni.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Ş. I. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria municipiului Bacău, judeţ Bacău sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău – Centrul de Primire în Regim de Urgenţă Bacău.

Dosarul de urmărire penală privind pe cei doi inculpaţi, împreună cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise Tribunalului Bacău.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri