27 aprilie 2024
Top StoryParada halatelor ... albe

Parada halatelor … albe

A sosit și momentul în care absolvenții Școlii Postliceale Sanitare din cadrul Colegiului „Mihai Eminescu” Bacău să-și strige bucuria în stradă, odată cu terminarea studiilor. Astfel, cei 61 de absolvenți au defilat prin oraș, plecând din Parcul Trandafirilor, prin zona centrală a orașului, cu o staționare de câteva minute în fața Palatului Administrativ și o alta în fața Primăriei Municipului Bacău acolo unde au fost întâmpinați și salutați de primarul Cosmin Necula.

Parada a continuat până la Sala Ateneu a Filarmonicii „Mihail Jora”, acolo unde a avut loc cursul festiv, a cărui invitat special a fost prefectul Maricica Luminița Coșa. Șefa de promoție 2019 este Adina Laura Harabagiu, absolventă a Colegiului Economic „Ion Ghica” Bacău și a Facultății „Petre Andrei” – Iași, specializarea Finanțe – Bănci, care practic a făcut o reconversie profesională, deși visul ei de mică a fost să ajungă doctoriță. Odată cu absolvira postlicealei sanitare visul i s-a îndeplinit.

„Au fost 3 ani minunați, 3 ani în care mi-am demonstrat constant că dacă vrei cu adevărat, poți !! Am cunoscut oameni frumoși, profesori dedicați meseriei de dascăl, medici pasionați și dornici să ne formeze ca viitori profesioniști, colegi dragi alături de care am parcurs acest drum cu succes. Am retrăit emoțiile fiecărui examen și recunosc că am mai multe emoții acum, ca elev de nivel postliceal, decât în timpul facultății”, a declarat la cursul festiv șefa de promoție.



Detaliile despre această promoție le-am primit de la prof. Constantina Hulea, directorul Colegiului „Mihai Eminescu”:

„Această promoție a început cu trei clase a câte 28 de elevi la cele două clase bugetate și 30 de elevi la clasa cu taxă. Din nefericire, măririle salariale a făcut ca taxa să crească, motiv pentru care o parte din elevi s-au retras. Așa s-a ajuns în situația în care această promoție numără astăzi 61 de absolvenți.”

În primele două zile din august se va finaliza semestrul II pentru nivelul postliceal, urmând ca în a doua săptămână a lunii viitoare să înceapă examenele de absolvire care vor debuta cu o probă practică, vor continua cu o probă scrisă și susținerea proiectului de diplomă, lucrări făcute individual cu susținerea S.J.U. Bacău, acolo unde elevii au făcut practica.

„Sunt absolventă a Colegiului «Mihai Eminescu» și am terminat și Kineto-terapie în 2014 aici în Bacău. Am vrut să-mi aprofundez cunoștințele și să combin partea de asistent medical cu cea de kineto. Au fost trei ani frumoși iar în continuare vom vedea ce ne rezervă viitorul.” Ioana Bratu

„Eu am terminat facultatea de Finanțe-Contabilitate dar m-am reorientat profesional pentru că am considerat că asta este menirea mea, să ajut și să fac bine, așa cum fac și părinții mei care sunt medici. Am fost economist și de când cu școala postliceală m-am dedicat cu totul acestui domeniu. Sperăm în continuare să fie bine și, personal, îmi doresc un post în S.J.U. pe secția A.T.I.” Laura Ungureanu

„Mama mea a fost singura care a luat titularizarea cu 10, acum patru ani, pentru maistru instructor în această școală. Cred că, din fericire nu mi-a fost profesoară, dar am simțit ceva care mă obliga să fiu la cel mai înalt nivel, să o fac mândră de mine. Pe mai departe îmi doresc să ajung pe sectia Oncologie în S.J.U.” Elena Frunză

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri