Oameni care sfintesc locul

Valea lui Ion este un sat istoric. Aici, oamenii au in sange frumoasa revolta si demnitatea. Valeanul Ion Ababei a fost membru al Divanului Ad-hoc. Tot de aici a pornit, simultan cu valvataia de la Flamanzi, rascoala din 1907. Satul n-a fost ocolit nici de frontul celei de-a doua razmerite mondiale. Anecdotica spune ca rusii aveau, printre repere, si aceasta localitate: &#8222Moscova, Valea lui Ion, tardeni, Berlin&#8230&#8221 Opozitia fata de colectivizare a fost emblematica in acest sat. Securitatea a operat aici zeci de arestari. Unii opozanti au murit&#8230

Peste numai trei ani, biserica din acest sat, cu hramul &#8222Sf. Gheorghe&#8221, va implini o suta de ani de cand i-a fost asezata piatra de temelie. Grozava sa arhitectura aminteste izbitor de lacasurile de cult din nordul Moldovei. Interesant este faptul ca in acest sat cu oameni aprigi, de la infiintarea bisericii n-au slujit decat trei preoti! Sa recunoastem ca, intr-un mediu in care, din pacate, galceava pentru posturi nu este una care are batista pusa pe tambal, performanta este poate unica in tara. Satenii si preotii au, desigur, merite egale pentru aceasta stabilitate. Primul preot, Dumitru (Mitita) Capsa, fusese calugar. A descalecat aici, a pus piatra de temelie a noii biserici langa vechea biserica, &#8222stinsa&#8221 de timp, si n-a plecat din altar pana cand n-a fost chemat in marea eternitate. I-a urmat fiul sau, Aurel Capsa &#8211 apropiat de oameni, un pescar hatru &#8211 care a predat stafeta, in 1979, parohului de astazi, Ioan Lupan, cel pentru care satenii au un mare respect. Zice parohul Lupan &#8211 carturar de aleasa spita, preot cu har – care a fost si profesor asociat la Seminarul Teologic Ortodox din Roman: &#8222 Puteam sa plec de aici, la Roman sau in Bacau, dar am ramas pentru ca mi s-a lipit sufletul de acesti oameni. A contat si faptul ca sunt nascut la sat, ca am un mare respect pentru valorile traditionale&#8221.

In 1977, biserica a fost greu incercata de cutremur, turnul ei fiind partial distrus. Sosirea preotului Ioan Lupan a fost urmata de o adevarata revolutie a reabilitarii sfantului lacas. A fost inlocuit acoperisul. Obosita, pictura exterioara a fost trezita la viata. si-a facut prezenta incalzirea centrala. Au urmat apoi succesive operatii de reabilitare a interiorului. Stilul bizantin al constructiei si pictura realista confera bisericii un statut de veritabila bijuterie a domeniului. Procesul de restaurare este, si astazi, in plina evolutie. Mai intai, sprijinul a sosit de la familia Pascariu, o dinastie de generosi. Gheorghe si Aurica Pascariu, Dumitru Pascariu, localnici, au fost primii care au ajutat cu sume importante biserica. A venit apoi Constantin Pascariu, om de afaceri bacauan, care a sprijinit grozav efortul financiar. Din Roman, sotii Mihai si Rodica Pascariu, profesori, potenti oameni de afaceri, au pus cireasa pe tortul generozitatii si au investit peste 450 de milioane de lei vechi. Cu acesti bani, de curand, noua catapeteasma, din stejar sculptat de mesterii Ciocoiu, visul mai vechi al enoriasilor, a prins viata. Este o piesa superba a bijuteriei mari. Schelele sunt acum suverane in biserica. Au parasit doar sfantul altar. Pictori talentati lucreaza de zor la restaurarea picturii, lucrare care va costa peste o suta de milioane de lei. Un policandru nou, gresia, pridvorul restaurat&#8230 Mihai Pascariu, romascanul prosper cu originile in Valea, zice: &#8222Nu am facut nimic deosebit. Am vazut ca acolo este o nevoie reala si am reactionat ca atare. Am fost solidar si cu fratii mei&#8221. Parohul Lupan spune: &#8222Mihai Pascariu este un generos caruia, uneori, iti vine sa-i pui stavila. Rar veti intalni asemenea oameni. Mai mult, nu vrea zarva in jurul gestului sau. Toata familia Pascariu este foarte generoasa. Semnalul l-a dat, la inceput, Aurica Pascariu&#8230&#8221 S-a mai ivit si un alt sprijin, din partea unui alt om de afaceri originar din sat: Petru Floares. Patru miliarde de lei a investit aici. Mai intai a asfaltat un drum de vreo jumatate de kilometru, care urca plin de hartoape catre biserica. A asfaltat curtea bisericii. A facilitat extinderea cimitirului, care are si gard nou. Cimitirul a fost extins cu zece prajini. Preotul are in preajma alte douazeci de prajini pe care le va dona bisericii, tot pentru cimitir. si Petru Floares fuge de publicitate, ca de Uciga-l Toaca. Spune cu greu cateva cuvinte: &#8222Am facut o fapta buna? Ma bucur ca am putut-o face. Pur si simplu asa am simtit nevoia ca trebuie sa fac, dar trebuie sa fim modesti, smeriti in fata lui Dumnezeu nu trebuie sa facem caz de asta. Am rude in acest sat, am rude foarte apropiate in cimitirul bisericii. Sunt botezat, crestinat aici si asa am crezut de cuviinta ca trebuie sa reactionez. Mi-am facut si cavoul in acest cimitir. Pentru mine, pentru familie&#8221. Mihai Pascariu si Petru Floares, ceilalti donatori importanti, refuza si poza pentru ziar. Nu doresc sa apara in prim-plan nici numele firmelor lor, dupa ce au acceptat foarte greu sa le pomenim numele. Preotul paroh Ioan Lupan, in asteptarea resfintirii sfantului lacas, zice: &#8222Fara asemenea oameni nu poti realiza nimic. Lor nu le ceri nimic. Vin, pur si simplu, crestineste, si ajuta. Doar cu sprijinul enoriasilor din sat, care, in marea lor majoritate au venituri foarte mici, nu am fi putut realiza mare lucru. E drept ca mai sunt si alti oameni – in sat sau din sat &#8211 care au bani, ar putea sa ajute, dar fiecare hotaraste pentru el daca trebuie sau nu sa se implice.&#8221

Plec din curtea bisericii din Valea lui Ion insotit de dangatul minunat al istoricului clopot. Armoniile minunate pe care le zamisleste imi amintesc de armonia comunitatii de aici. O armonie care, fara preoti ca parohul Lupan sau cei din dinastia Capsa, nu ar fi fost posibila. Asemenea oameni cu suflet, armonizati fericit cu spiritul caritabil al unor oameni din neamul Pascariu sau Floares, dar si al sutelor de enoriasi care sprijina onest din punga lor de pensionari ceapisti sau textilisti, sfintesc locul. Plecand, ma gandesc la faptul ca marea deosebire dintre oameni ar fi aceea ca in vreme ce unii traiesc numai intru bucuria meschina, uneori, a clipei, altii isi fac timp sa lucreze si pentru eternitate. Scris de Ion Fercu