26 aprilie 2024
ContrasensO nație de grămătici

O nație de grămătici

În țara analfabeților funcțional, în care absolvenții facultăților nu pot înțelege ceea ce citesc, s-au trezit unii mari specialiști în limba română. Și dacă nu mai sunt plagiate, dosare făcute de DNA sau alte pretexte pentru a înlocui argumentele politice, s-a ajuns la circul de astăzi. Că „pamblică” este în dicționar ca și regionalism, cu același statut ca, de exemplu, „harbuz”.

Dar nu am văzut până acum pe cineva să facă scandal că un politician a spus „harbuz” în loc de „pepene verde”. N-am nici o treabă cu noul ministru al educației, nu-l cunosc, nu știu ce poate; fiind abia numit trebuie să aștept întâi să văd cum se descurcă în funcție. Că nu o vorbă definește pregătirea unui om, mai ales atunci când vorba aceea există și este acceptată, dar, ce să vezi?, unii habar nu au.

România a ajuns în situația în care nu mai contează absolut deloc ce face cineva. Nici măcar ceea ce spune acea persoană. Contează ceea ce înțelege unul sau altul. Glumeam cândva spunând că trăim vremuri în care tot mai des trebuie să explici poanta unui banc, dar se vede că nu e chiar glumă. E tot mai dificil să folosești metafore ori alte figuri de stil, aluzii, proverbe sau zicători pentru că interlocutorul e foarte posibil să nu înțeleagă. Când am folosit, odată, expresia „drac de copil” m-am trezit afurisit de niște mămici ultracredincioase, care nu-l citiseră pe Creangă.

Revenind la discuție, nu pot să nu observ că de peste un deceniu, discursul politic a coborât la niveluri greu de imaginat. Argumentele au fost înlocuite de invective, de sofisme, de orice altceva. Pe vremuri, titlurile la gazetă erau de genul „Cutărescu l-a înjurat pe Xulescu”, accentul fiind pus pe dubioasă moralitate a lui Cutărescu. Astăzi, însă, tilurile sunt de genul „Cutărescu l-a umilit pe Xulescu, l-a făcut praf”, ideea fiind, evident, cât de tare e Cutărescu pentru că l-a înjurat pe unul.

În aceste condiții nu este de mirare că o mare parte a cetățenilor se dau în vânt după astfel de can-can-uri și acceptă, fără să-și pună întrebări, ceea ce li se livrează. Pe logica „«pamblică» e greșit pentru că așa afirmăm noi, deci cine a zis «pamblică» este prost și, dacă este prost, nu e capabil să fie ministru”. Și argumentația ține pentru că, după cum spuneam, analfabetismul funcțional este la el acasă în România.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri