Urmând căile bătătorite ale sociologiei (noastre) clasice, operând cu sintagmele clase sociale și categorii sociale, observăm că în ultimele trei decenii a dispărut clasa țărănimii, devenită un hibrid bizar, fără busolă. S-au structurat, în schimb, o clasă truditoare mixtă (antreprenori autentici & salariați profesioniști), o clasă politică și una infracțională, precum și clasa asistaților social (masă de manevră electorală).

Clasa truditoare mixtă, hărțuită oficial, întreține speranțele economiei de piață. Clasa politică și clasa infracțională au granițe reciproc deschise, membrii lor migrând brownian de la una la alta; unii au, simultan, apartenență dublă. Protejate aproape oficial de o categorie socială represivă, plătită nesimțit de mult, acestea sunt, de departe, cele mai prospere. Nu întâmplător, atunci când țâncii sunt întrebați la grădiniță ce vor să devină răspund la unison: interlop sau politician.

Și ei simt că nu prea există granițe între cele două structuri.

Subconștientul meu nu operează cu sintagma de clasă politică. Folosește o altă sintagmă: clasa ZERO. Dacă matematicienii n-ar fi cu ochii pe mine, aș vorbi despre Zero Agresiv, Zero Barat sau Zero Toxic. Recent, Comisia Europeană, printr-un raport de convergență, comunicându-ne faptul că nu îndeplinim niciun criteriu pentru adoptarea monedei euro (cu țintă de vis: 2024), mi-a argumentat că numele acordat de mine are acoperire.

Prețuri stabile, finanțe publice solide și sustenabile, o datorie publică mai mică decât 60 % din PIB, un curs de schimb stabil și o rata dobânzilor pe termen lung care să nu fie cu peste 2 puncte procentuale peste rata celor trei state cu rezultatele cele mai bune în materie de stabilitate a prețurilor. Acestea erau criteriile. Niciunul (măcar unul singur) nu a fost îndeplinit. Aceasta este sinteza competenței clasei Zero Toxic.


PUBLICITATE