Interviu cu Leonard Mbina-Mounguengui
Gabon, tara minunata situata în vestul Africii centrale. Are un relief de podis valurit, dar nu-i lipsesc nici Muntii de Cristal, o campie litorala gozava, padurile care-i acopera 4/5 din suprafata si savanele din sud. Sistemul ecologic Lopé-Okanda a fost înscris, în anul 2007, pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Are clima ecuatoriala, 1.155.749 de locuitori si o suprafata mai mare decat Romania. De acolo a venit, pe cand avea varsta clasei a XII-a, Leonard Mbina-Mounguengui. Astazi are dubla cetatenie si 28 de ani. Te impresioneaza nu doar cu alura sa de Sidney Poitier, ci si prin profunzimea discursului, prin bun simt, prin firescul comportamentului. A uimit multa lume prin capacitatea sa de adaptare, într-un timp foarte scurt, la exigentele unei limbi noi, la rigorile scolii romanesti, la cutumele unui alt univers de cultura si civilizatie. Un om rar, Leonard Mbina-Mounguengui. Este inginer, vorbeste uneori aidoma unui metafizician… „Important este sa stie de Dumnezeu”… „În ziua aceea… m-am simtit singur”… „Întelegerea, dragostea si comunicarea reprezinta cheia care ne permite sa trecem peste obstacole”… Uneori, ascultandu-l, îti vine sa-l strangi în brate, sa-l saruti… Zice: „Iubesc Romania la fel ca Gabonul, ma simt bine aici sau acolo”…
– Descrie-ti-mi, va rog, familia din cealalta tara…
– Suntem cinci frati. Eu sunt cel mai mare. Fratele cel mai mic este în clasa a XI-a. Doi dintre fratii mei sunt la studii în Franta (optiunea lor; probabil din comoditate pentru limba, Gabonul fiind o fosta colonie franceza, cu franceza ca limba oficiala). Unul dintre frati urmeaza studii de inginerie electrica, precum tata, celalalt studii de inginerie economica. Mama a ramas în Gabon, cu fratii mei mai mici, unde lucreaza în domeniul educatiei. În curand, sper ca si ei vor dori sa urmeze un parcurs universitar; undeva unde le va fi bine. Tatal meu a murit într-un tragic accident de avion, pe 17 mai 2000. – Unde ati locuit în copilarie?
– Sunt nascut în Bucuresti, acum 28 ani. Am plecat cu parintii mei din Romania, în Gabon, la varsta de un an. Am copilarit si crescut la Libreville, capitala tarii.
– Tatal lucra, din cate stiu, în Guvern. A avut, din pacate, acel accident… Daca e greu de vorbit despre asta…
– Tatal meu a fost inginer electrician. A urmat facultatea aici, în Romania; la Iasi, mai precis. A fost directorul Electricitatii, în cadrul Ministerului Energiei si al Resurselor Hidraulice. Pe 17 mai 2000, asa cum am spus, în cadrul unei misiuni de evaluare a unei centrale hidroelectrice, avionul – în care se afla împrena cu mai multi colegi – s-a prabusit din cauza conditiilor meteorologice foarte proaste. A fost un eveniment foarte trist din viata mea si în ziua aceea m-am simtit singur.
– La ce varsta ati revenit în Romania, la Buhusi, la Bacau? De ce?
– Mama mea este din Buhusi. În vara lui 2003 am venit în vacanta la Buhusi si am vrut sa raman pentru studii. A trebuit sa iau bacalaureatul înainte de a ma gandi la altceva. Ceea ce nu a fost tocmai usor…
– Unde ati urmat scoala/liceul, în Romania? Povestiti-mi ceva despre aceasta perioada. Nu stiati limba romana…
– Corect. Atunci cand am venit în Romania, nu stiam mai nimic. Am urmat clasa a XII-a la Liceul cu program de educatie fizica si sport din Bacau. La început, chiar am vrut sa ma las din cauza limbii. Limba romana, orice s-ar zice, nu este usoara. La vorbit – strainii, în general – ne descurcam cum putem, dar cand vine vorba despre gramatica si altele mai amanuntite, s-a rupt filmul. Dupa o pregatire la Franceza (o trecere de la franceza la… romana), cu domnisoara profesoara Monica Neagu, si la limba romana (romana… – romana…), cu doamna profesoara Carmen Zaharia, în vederea sustinerii examenului de bacalaureat, am început, încetul cu încetul, si cu multa rabdare si întelegere din partea dumnealor, sa înteleg cate ceva. N-a fost usor, recunosc, dar ma bucur ca am avut sprijinul mai multor persoane, pentru a ma acomoda. Aici vreau vreau sa le multumesc în mod special profesorilor mei de pregatire, dar si celor de la Liceul cu program de educatie fizica si sport din Bacau. Îmi aduc mereu aminte, cu mare placere si recunostinta, de dirigintele meu, domnul profesor Lucian Muset, de domnul profesor Vasile Balta, directorul liceului, de ceilalti profesori.
– Cum a fost bacalaureatul?
– Greu. La unele probe m-am descurcat, la altele am trecut la limita (la romana, în special). Oricum, nu aveam mari sperante pentru anul respectiv, ci pentru urmatorul. Ideea era aceea de a persevera, pentru a fi cat mai bine pregatit pentru examenul vietii, într-o alta limba decat cea materna. M-am bucurat foarte mult atunci cand am vazut ca am fost admis.
– Ce facultate ati urmat? Ce-a fost mai greu? Dar mai frumos?
– Initial, doream sa urmez facultatea de electronica si telecomunicatii, dar am ajuns prea tarziu; deja se terminasera înscrierile la aceasta facultate, asa ca printre cele ramase deschise la Politehnica Iasi, la înscriere, si dupa sfaturile nasului meu, am ales Facultatea de Mecanica din cadrul Universitatii Tehnice „Gh. Asachi” din Iasi.
Facultatea de la Iasi cred ca a fost cea mai frumoasa perioada din viata mea. Acolo am întalnit-o pe sotia mea, mi-am facut multi prieteni cu care pastrez legatura si astazi. A fost o experienta frumoasa, cu urcusuri si coborasuri; cum e în viata, de altfel. Am avut niste profesori universitari foarte rigurosi. La început ni se parea un pic exagerata atitudinea lor, dar, dupa primul an si dupa primele restante, ne-am dat seama ca ingineria cere rigoare si ca, de fapt, oamenii acestia nu aveau nimic împotriva noastra, ci încercau sa ne bage ceva în cap! Cu timpul, anii au trecut, si, în final, mi-am luat diploma în 2009. Între timp am lucrat trei ani si jumatate ca redactor tehnic la prestatorul unui constructor aeronautic. A fost o experienta foarte bogata, unde am mai capatat ceva în plus.
– Aflu ca v-ati casatorit cu o minunata romanca din Husi… De la Liberville la Husi e o cale…
– Da, sunt însurat. Sotia mea, minunata, cum spuneti si dumneavoastra, este din Husi. Suntem împreuna din 2006, casatoriti de un an. Ce sa mai zic? Suntem la început de drum si ne straduim sa ne facem un rost în viata. Întelegerea, dragostea si comunicarea reprezinta cheia care ne permite sa trecem peste obstacole.
– Unde locuiti/lucrati acum? V-ati simtit vreodata discriminat? Aveti cetatenie romana?
– Acum suntem la Bucuresti. Lucrez în proiectare, pentru un constructor auto. Discriminat? Nu. Poate ca oamenii sunt curiosi, cateodata, dar nu o fac niciodata cu sau din rautate. Oameni sunt sociabili, în general. Important este sa stii sa te comporti. Fiind nascut în Romînia, da, am cetatenia romana.
– Comparati, va rog, viata sociala din tara dumneavoastra, cu viata sociala din Romania…
– Aici vreau sa corectez ceva: am dubla cetatenie, deci si Romania este tara mea. Acum, în august, se fac noua ani de cand traiesc permanent aici. M-am obisnuit cu obiceiurile tarii (Acuma chiar s-ar putea sa fiu mai roman, decat gabonez… Glumesc!) Ce vreau sa subliniez este faptul ca iubesc Romania la fel cum iubesc Gabonul; ma simt bine aici sau acolo. Viata sociala de acolo nu are cum sa fie la fel, avand în vedere faptul ca exista vreun milion de locuitori, într-o tara un pic mai mare decat Romania, ca suprafata… Este o tara cu alte venituri, cu un alt context monetar etc… Dar, bineînteles, veti gasi si aici oameni foarte bogati si oameni mai putin bogati, la fel ca în Romania. E paradoxal…
– Ce va place mai mult în Romania?…
– Sincer, frumusetea! Este singura tara pe care am vazut-o si unde, dupa doua, trei ore de drum, ori dai de munti, ori dai de mare… Aici sunt de toate si asta ar trebui prezervat. Cunosc oameni care vin de departe si au vazut multe, dar aici întotdeauna gasesc sau vad ceva care îi lasa cu gura cascata…
– Tot sincer, ce nu va place în Romania?
– Acum noua ani, as fi zis ca iarna sau vara… Romania, pe cat e de frumoasa, pe atat e de aspra cu anotimpurile ei, dar m-am obisnuit si cu asta. Ceea ce nu îmi place, sincer, este sa dau uneori de cineva lipsit de bunul simt.
– Povestiti-mi o întamplare amuzanta, din perspectiva adaptarii dumneavoastra în Romania.
– Mai în serios, mai în gluma, unor persoane li se pare foarte haios sa vada o persoana de culoare vorbind în limba romana, dar cu accent moldovenesc!… Ce ma amuza cel mai mult este atunci cand fac o rezervare undeva sau sun pentru problema X, la persoana Y. Discutam fara nicio problema, pana atunci cand vine vorba sa las numele meu. Atunci trebuie sa-l zic pe litere si, cateodata, interlocutorul meu ramane blocat, crezand ca este vorba despre o gluma. Totul dureaza pana cand chiar apar la locul respectiv si atunci îsi da seama ca a vorbit chiar cu mine, ca nu a fost nicio gluma…
– Desigur, va e dor de tara dumneavoastra, de familia de acolo… Va vedeti rar? Vorbiti des?
– Ca orice persoana, ma atasez de oameni, de locuri… Cu siguranta, îmi este dor de Gabon; e tara mea. Cu familia ne vedem mai ales vara, în concediu. Vin ei aici, dar am avut ocazia de a pleca în misiuni, în Franta, de exemplu, si nu aveam cum sa nu ma întalnesc cu fratii mei. Vorbim foarte des, mai ales cu mama. Ea este Bossul; tot ceea ce face este pentru binele nostru si orice decizie/alegere grea pe care am avut-o nu a fost luata fara un sfat/aviz de la ea.
– Copiii dumneavoastra ce religie vor avea, cum îi veti boteza?
– Eu am fost botezat, de mic, la ortodocsi. Sotia mea este ortodoxa, cununia noastra religioasa a fost facuta la biserica ortodoxa, deci va fi la fel si pentru ei. Important este sa stie de Dumnezeu.
– V-ati gandit sa va întoarceti în Gabon?
– M-am gandit si la asta, la un moment dat. Cred ca am putea sa mergem un timp si acolo, dar asta nu este o prioritate; deocamdata.
– Unii dintre fratii dumneavoastra nu sunt tentati sa se mute în Romania?
– Romania a fost alegerea mea; cu bune si cu rele. Nu-i pot obliga sa se mute aici sau sa vina, pentru a face studii, daca nu vor lucrul acesta. Sunt baieti mari acum si vor alege, cu siguranta, ceea ce se potriveste cel mai bine pentru ei. Pot sa dau un sfat, dar nu sa impun ceva. Eu am avut norocul sa fiu încadrat si sfatuit bine; nu mi s-a impus.
– Care este cea mai frumoasa tara din lume, domnule Leonard?!…
– Pentru mine, cea mai frumoasa tara din lume este aceea în care omul se simte cel mai bine. Nu ma puneti sa aleg între Romania si Gabon, ca nu o voi face; sunt parte din fiecare, cu bune si rele, dar asta este o alta poveste…
– Nu exista oameni perfecti, natiuni perfecte. Ce-ati lua bun, din trasaturile caracteriale, de la gabonezi, ce-ati lua bun de la romani, în cautarea perfectiunii?…
– La fel ca în Romania, în Gabon avem oameni foarte valorosi. Din doua rauri, întotdeauna îl aleg pe cel mic, daca asta este singura solutie. Nu sunt perfect, dar încerc sa fiu un om cat de cat corect. Deci, as alege corectitudinea care se regaseste si aici, în Romania, dar si în Gabon.
– Aveti o alura de Sidney Poitier… Un actor… sportiv… Îmi imaginez ca nu va este strain nici sportul. Sa presupunem ca ati fi un fotbalist de succes si „nationalele” Gabonului si ale Romaniei v-ar face cu ochiul. Ce-ati alege?..
– Sidney Poitier? Nu. (Rade, rade…) Am facut ceva sport în copilarie, în Gabon: alergare, sarituri si baschet, dar cam atat. Daca as fi fost un fotbalist, cu siguranta, daca s-ar fi putut, as fi jucat cu mandrie pentru cele doua nationale, daca s-ar fi ivit cazul. Din fericire sau din nefericire, nu sunt fotbalist, deci nu se pune problema.
Ion Fercu
