26 aprilie 2024
ActualitateMunca ”la gri”, obiectiv principal al controalelor la angajatori

Munca ”la gri”, obiectiv principal al controalelor la angajatori

Încă din această săptămână, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău va începe controale care vor viza identificarea și sancționarea angajatorilor care le plătesc salariaților sume mai mari de bani decât cele menționate în documentele oficiale. Evident, pentru diferența dintre suma achitată și salariul comunicat oficial (inclusiv în declarația lunară privind obligațiile de plată, transmisă autorităților fiscale) angajatorii care recurg la această practică (munca ”la gri”) nu plătesc contribuțiile sociale și nici impozitul. Referindu-se la aceasta, Dan Buftea, purtătorul de cuvânt al ITM Bacău, a precizat:

”Fenomenul îi dezavantajează pe salariați, în special în ceea ce privește dreptul la pensie, care se bazează pe principiul contributivității. Acest principiu reglementează că, în funcție de sumele pe care le plătești la asigurările sociale în timpul activității ca salariat, vei primi, la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă și stagiu de cotizare, o pensie mai mare sau mai mică. Prin urmare, un salariu declarat foarte mic înseamnă, la sfârșitul activității, o pensie foarte mică”.

Campania de depistare a celor care procedează astfel vine ca urmare a faptului că Guvernul României a adoptat OUG 117/2021 privind modificarea și completarea Legii 53/2003 (Codul Muncii) prin care stabilește că acordarea unor drepturi salariale nete mai mari decât cele constituite și evidențiate în statele de plată ale salariaților, respectv în declarația lunară de la fisc, reprezintă contravenție. Ca atare, această faptă va fi sancționată cu amendă de la 8.000 la 10.000 lei, pentru fiecare salariat identificat în situația menționată, fără a depăși valoarea cumulată de 100.000 lei.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri