Când spui „instanță” parcă te strânge în spate. Acest cuvânt atrage după el frici, emoții, încercări, judecată. Chiar dacă se întâmplă să ai câștig de cauză într-o speță, tot intri cu inima strânsă în sala de judecată.
Am trăit aceste sentimente, pe rând, în calitate de observator sau chiar de pârât și vă spun drept că nu este deloc comodă această postură, indiferent de motivul pentru care te afli acolo.
În primul rând, te simți „murdar” atunci când intri în sala de judecată. Persoanelor citate într-un proces parcă li se pune din start eticheta de „vinovat”, iar asta te face să te simți murdar, mic și lipsit de prezumția de nevinovăție.
Apoi, după orele de așteptare pe sălile insalubre, ai sentimentul că ești murdar la propriu. Puținele bănci pe care îți rozi frământările înainte de proces sunt murdare. Jegul așezat în straturi ani la rând le face lipicioase și dacă ești o persoană care ține la igienă ai un sentiment de repulsie când te așezi pe ele. Nu mai spun despre pereții scorojiți, culoarele mizere, dar, mai ales, despre dosarele infecte de la arhivă.
Mi-a fost dat de câteva ori să cer la studiu niște dosare. Îmi este greu să descriu în cuvinte cam ce presupune acest lucru, o dată ce intri la arhivă. Maldăre de dosare stau înșirate în fața privitorului, roase, rupte, tocite, murdare, ceea ce te face să te întrebi cum reușesc grefierii și arhivarii să le găsească de la o zi la alta în dezordinea aceea.
Știu că s-a vorbit mult pe această temă și chiar au fost avansate soluții pentru decongestionarea situației de la arhivă, însă, până în acest moment nu s-a întâmplat nimic. Până la rezolvarea acestor probleme care pot duce la îmbolnăvirea manipulatorilor de dosare sau chiar a reclamanților/pârâților care au contact direct cu instanța, s-ar putea soluționa problema igienizării spațiilor. Macar atât!
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
