26 aprilie 2024
ActualitateMinistrul Educației, Liviu Marian Pop, vine în Bacău

Ministrul Educației, Liviu Marian Pop, vine în Bacău

Conform unui comunicat de presă remis de Ministerul Educației Naționale, ministrul Liviu Marian Pop își continuă seria dezbaterilor regionale privind proiectele și programele lansate de ministerul de resort și, cu acest prilej, va ajunge și în Bacău, marți, pe 23 ianuarie, după ce astăzi, 19 ianuarie, și-a programat o vizită în Constanța, pe 22 ianuarie la Tg.Jiu, iar după Bacău, pe 25 și 26 ianuarie, va fi în Cluj-Napoca.

În acest context, ministrul Liviu Marian Pop se va întâlni cu reprezentanții inspectoratelor școlare județene, directorii unităților de învățământ preuniversitar, cadre didactice, reprezentanți ai asociațiilor de elevi, părinți și sindicate.

Subiectele supuse dezbaterilor vizează propunerile de planuri-cadru pentru învățământul liceal (filiera teoretică), revizuirea planurilor-cadru și a programelor școlare pentru învățământul primar, metodologiile privind acordarea gradației de merit, finanțarea/elev și modul de evaluare a inspectorilor școlari generali/adjuncți și a directorilor de școli.



În același timp, vor fi abordate și subiecte precum regimul temelor pentru acasă și constituirea pachetelor de resurse educaționale deschise, respectiv stimularea participării cadrelor didactice la elaborarea noilor manuale școlare.

De asemenea, vineri, 26 ianuarie, ministrul Liviu Marian Pop va participa, alături de reprezentanții Ministerului Educației Naționale și de inspectorii școlari generali din regiune, la Conferința de lansare a Olimpiadei Internaționale de Matematică 2018, competiție care se va desfășura la Cluj-Napoca, în perioada 3-14 iulie.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri