26 aprilie 2024
OpiniiEditorialMare grijă, să nu se supere UE pe noi!

Mare grijă, să nu se supere UE pe noi!

În atmosfera agitată a începutului de mileniu, ne-am cam pierdut busola. Nu-i loc să cercetăm toate cauzele, dar putem presupune că una ține de istoria recentă: noi, românii, ne-am dezobișnuit să gestionăm informațiile. Am ajuns să vorbim despre UE și perioada postintegrare cu aceeași duioșie cu care vorbim despre Epoca de Aur.

Și, din nou, cu teamă! Culmea e că indivizii care laudă vechiul regim sunt aceiași care așteaptă mântuirea de la UE. Mă uit la marea masă a cetățenilor obișnuiți, care nu sunt specializați în sociologie, istorie, politologie. Ce bine era pe vremuri, își spun românii, statul ne purta la școală, la absolvire ne dădea o diplomă și o slujbă, apoi și două-trei camere la bloc. Nu erau atâtea crime, violuri, nu se închideau fabricile, nu aveam șomaj, proteste, scandaluri, DNA. Era liniște, liniște, liniște…

Nu e rău nici acum, avem noroc cu UE, care ne veghează și îi ține în frâu pe corupți, oricare ar fi ei. Îngrijorați, sperăm să nu se supere UE și să ne excludă, deși excluderea nu e posibilă nefiind reglementată. Avem de toate (în supermarketuri, firește), suntem liberi să plecăm sau să rămânem, să muncim 12 ore pe zi în două-trei locuri sau să ne mulțumim cu salariul minim/mediu pe economie ca să avem timp să ne cunoaștem copiii, suntem liberi să înjurăm „stânga” sau „dreapta” pe facebook și în stradă. Nu înțelegem ce vrem și ne este teamă să vrem.

Poate că, în vechiul regim, această atitudine era justificată. Astăzi, însă, nu ne obligă nimeni să fim obedienți. Felul în care ne poziționăm față de Comisia Europeană și Parlamentul European ne face mult rău. Locuitorii țărilor dezvoltate nu sunt mai inteligenți decât noi, nici mai instruiți, ci mai antrenați pentru a trăi într-o lume concurențială.

Ar trebui să înțelegem că și ei au nevoie de noi. Primim fonduri, dar cotizăm pentru ele, le oferim piețe, materii prime, muncitori harnici cu salarii mici, le-am dat resurse și ne vând servicii, îi ajutăm să cumpere ieftin pământ fertil și să ne vândă scump alimente proaste. Nu ar fi timpul să ne trezim?

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri