E o tipă în Japonia, Marie Kondo, care învață lumea cum să-și facă ordine în case. Am încercat să mă uit la un episod din serialul ei de pe Netflix dar, sincer, nu am reușit. Prea multă vorbărie, prea multă drama și prea puține de transmis. Așa că m-am apucat, de capul meu, să-mi fac ordine. Am decis, de mai mult timp, că sunt un utilitarist.
Deci, ar trebui să mă învârt în jurul acestei idei: să păstrez prin preajmă doar lucrurile de care am cu adevărat nevoie și, atunci când cumpăr ceva, să aleg în funcție de utilitatea obiectului, nu după alte criterii. Am golit dulapul de o mulțime de haine pe care oricum nu le mai purtam de ani de zile. Dar, ca tot romanul, le păstrăm acolo, poate o să trebuiască.
Dacă nu mi-au trebuit 2-3 ani, cu siguranță nu o să-mi mai trebuiască vreodată, am decis. Mobila din casă trebuie să fie utilă, o bibliotecă, de exemplu trebuie să aibă rafturi pentru cărți, nu să fie suport pentru bibelouri. A nu se confunda utilitarismul cu minimalismul; totuși să păstrezi doar două perechi de ciorapi în sertar și să-i speli cu rândul e puțin cam ciudat.
Dar, dacă am tacâmuri bune, de ce să le țin în cutie să le folosesc doar când am oaspeți? Vesela de ce s-o țin in dulap? Chiar am nevoie de o veioză colorată? Chiar trebuie să cumpăr 4-5 tipuri de brânză? Am nevoie de detergentul scump, căruia i se face reclamă la TV dacă nu mă târăsc prin noroaie? Să dau sute de lei pe niște teniși de marcă în care picioarele o să-mi pută îngrozitor?
Tricoul de 19 lei de bumbac e mai prost decât tricoul de fițe care costă 150? Recunosc faptul că încă nu am finalizat operațiunea. Că mai am de aruncat multe. Am cutii cu cabluri de care nu cred că voi avea nevoie, am electrocasnice care nu-mi mai folosesc, am cutii cu lucruri de care nu am nevoie dar de care încă nu m-am decis să mă despart. Dar cred că sunt pe drumul cel bun.
