„De aceea, zice Petru Maior, macar ca ne-am deprins a zice ca limba româna e fiica limbii latinesti, adeca acei corecte, totusi, daca vom avea a grai oblu, limba româneasca e muma celei latinesti” (Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dacia). Mi-am adus aminte de vorbele acestui ilustru român zilele trecute, când, din întâmplare, un post de regional de televiziune a redeschis problematica în cauza. Nu sunt filolog, dar… Aflu ca acum, dupa ce secretele Vaticanului încep sa iasa la lumina, Miceal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea, fost decan al unui colegiu din Wexford si membru al Biroului de conducere al Conferintei Rectorilor Universitatilor Europene (C.R.E.), a spus: „Chiar daca se stie ca latina este limba oficiala a Bisericii Catolice, precum si limba Imperiului Roman, iar limba româna este o limba latina, mai putina lume cunoaste ca limba româna, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latina, si nu invers. Cu alte cuvinte, nu limba româna este o limba latina, ci mai degraba limba latina este o limba româneasca. Asadar, vreau sa-i salut pe oamenii din Muntii Bucegi, din Brasov, din Bucuresti. Voi sunteti cei care ati oferit un vehicul minunat lumii occidentale (limba latina)”.
Acum, multi se întreaba daca nu cumva aceasta declaratie facuta acum câteva luni de o personalitate occidentala, care nu are interese personale în România, are legatura si cu faptul ca Papa Ioan Paul al II-lea a spus, cu ocazia vizitei în tara noastra, în 1999, ca România este „Gradina Maicii Domnului”. Ce secrete ascunde Vaticanul? În spatiul public au început sa circule declaratii de-a dreptul tulburatoare, unul dintre cei care cultiva aceasta perspectiva lingvistica fiind Daniel Roxin (vezi si http://www.youtube.com/user/roxindaniel)… „Civilizatia si istoria au început acolo unde locuieste azi neamul românesc.”(W. Schiller, arheolog american). „Limba lor sromânilort n-a putut fi extirpata, desi sunt asezati în mijlocul atâtor neamuri de barbari si asa se lupta sa nu o paraseasca în ruptul capului, încât parca nu s-ar fi luptat atâta pentru viata cât pentru o limba.”(Antonio Bonfini). „Latineasca, departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc azi, s-ar putea zice ca este mai putin în firea celei dintâi firi romane, ca ea a schimbat mai mult vorbele sale cele dintâi si, daca nu m-as teme sa dau o înfatisare paradoxala acestei observatii juste, as zice ca ea e cea mai noua dintre toate, sau cel putin a aceea în ale carei parti se gasesc mai putine urme din graiul popoarelor din care s-au nascut. Limba latineasca în adevar se trage din acest grai, iar celelalte limbi, mai ales moldoveneasca, sunt însusi acest grai.”(DiHauterive, Memoriu asupra vechei si actualei stari a Moldovei, Ed. Acad., p 255-257, 1902). „Locul acesta unde este acum Moldova si Tara Munteneasca este drept Dacia, cum si tot Ardealul si Maramuresul si cu Tara Oltului. Aste nume mai vechi decât acesta, Dacia nu se afla, în toti câti sunt istorici” (M.Costin:1632-1691, De neamul Moldovenilor). „Acesti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wölsche, ci vlahi, urmasi ai marii si stravechii semintii de popoare a tracilor, dacilor si getilor care si acum îsi au limba lor proprie si cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania si Ungaria în numar de milioane.”(Schlözer, Russische Annalen, secolul al XVIII-lea).
Cu asemenea argumente, ma mir ca ofensiva istoricilor si lingvistilor nostri nu este una pe masura.
