Greşim când considerăm că mass-media înseamnă în primul rând televiziunea: actul de naştere al micului ecran o plasează mult după apariţia radioului. În România, prima emisiune pe unde hertziene a fost la 1 noiembrie 1928, ceea ce a făcut ca aceasta să fie decretată Ziua Radioului Naţional. (Surata ei mai mică – dar mai cochetă, recunoaştem – nu are probabil suficientă vechime pentru a-şi asuma o dată anume ca piatră de hotar biografic.)
„Radiofonia – afirma la microfon, în emisiunea de început, întemeietorul Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România, Dragomir Hurmuzescu – este de o mare importanţă socială, cu mult mai mare decât teatrul, pentru răspândirea culturii şi pentru unificarea sufletelor, căci se poate adresa la o lume întreagă, pătrunzând în coliba cea mai răzleaţă a săteanului“.
Aceasta fiind realitatea, cei ce lucrau în Radio aveau conştiinţa răspunderii maxime faţă de felul în care mânuiesc limba română, fie ea şi în varianta orală. Academicianul Al. Graur a (fost) solicitat să realizeze o rubrică specială de cultivarea limbii, de tipul „Răspundem ascultătorilor“, care s-a dovedit curând un spaţiu insuficient pentru mulţimea de întrebări cu care aceştia i se adresau. Cunoscutul lingvist – al cărui nume nu ştiu să-l poarte vreo instituţie din România – a constatat că românii se află printre primii europeni interesaţi de tainele limbii materne.
Peste ceva timp, Programul I al Radiodifuziunii Române lansa o emisiune complexă, Odă limbii române, producţia„–fanion a redacţiei“ de cultură (Titus Vîjeu, Scripta manent, 2004), îngrijită exemplar de George Mirea (n. 1929), doctor în Filologie şi autor al antologiilor de profil „…Ca un fagure de miere“ (1978) şi „Ca o vatră, limba noastră“ (1982), în care sunt tipărite mai multe creaţii dedicate graiului matern, la solicitarea realizatorului emisiunii.
În ţară, Studioul Teritorial de Radio Iaşi îşi lansează propria producţie, Grai şi suflet românesc, condusă exemplar de Camelia Savitescu, pandant la proiectul studiourilor centrale. Nici celelalte centre din ţară dinainte de 1989 (Craiova, Târgu-Mureş, Constanţa etc.) nu au neglijat datoria de a avea în programul propriu casete radiofonice dedicate limbii materne.
Dar grija pentru exprimarea corectă nu înseamnă doar emisiuni de profil, ci – poate mai important – atenţia constantă acordată discursului mediatic. Invitat timp de cinci zile (28 oct.-1 nov. 2013) la „Vorba de cultură“ a lui Atila Vizauer de la Radio România Cultural, „megarealizatorul radio“ (după acelaşi T. Vîjeu) Paul Grigoriu (n. 1945, Bacău) a oferit, cumulat, cinci ore de confesiuni apte să configureze un cod profesional. „Unul dintre păcatele redactorilor radio este narcisismul – a subliniat iniţiatorul emisiunii Matinal. Simţi imediat că acel om joacă un rol, ca un actor, şi asta nu e bine. Trebuie să ştii când să te opreşti cu întrebarea sau cu comentariul, pentru a-l lăsa pe interlocutor să se afirme“.
La mulţi ani!, Radio România! Ne auzim la centenar.
