99 la sută din timp, românul se plânge. De Guvern, de politicieni, de poliție, de medici, de profesori, de părinți, de nevastă sau de soț, de copii, de economie, de vreme, de frig, de facturi, de mâncare, de țară…
Oricât ar avea, românul vrea mai mult. Oricât de bine i-ar fi, lui tot nu-i e bine.
Dacă n-are, de ce n-are și daca are, de ce n-are mai mult?
În vreme ce cetățenii altor nații se gândesc cum să facă să le fie bine, să se asocieze, să se dezvolte, să puna mână de la mână ca sa aiba, românii se gândesc cum să faca pentru ca ei sa aibă, dar, în același timp, ca vecinuii să nu mai aiba.
Și când ajung în străinătate, românii la fel procedează. Sunt dezbinați, se feresc unii de alții și, în general, dacă aud vorbindu-se românește într-un loc, ei o dau pe englezește sau pe alta limbă doar ca să nu se știe că e și el tot român.
Cum spuneam, 99 la sută din timp, românul se plânge.
În acel 1% rămas, românul îsi amintește de tradiții, de urși, de capre, de mersul cu uratul, de sarmale, de cozonaci.
De la Crăciun până la Anul Nou, românul e mândru de el.
C-așa-i românul.
Poate n-ar fi rău să se plângă mai puțin și să facă mai mult…
La Mulți Ani!
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
