După mai bine de trei ani de când Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerul Justiţiei au semnat un memorandum care prevedea construirea de sedii noi pentru 12 instanţe, printre care şi Judecătoria Bacău, se fac primii paşi pentru punerea în practică a acordului.

Pentru această instanţă, care îşi desfăşoară activitatea într-un imobil extrem de degradat şi subdimensionat, s-a găsit un teren pe care urmează să fie ridicat un nou sediu.

În câţi ani va fi gata e greu de estimat, dar sunt speranţe că lucrările ar putea începe anul acesta.

Anul trecut, Consiliul Local Bacău a aprobat trecerea din domeniul public al municipiului în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Justiţiei, pentru Tribunalul Bacău, respectiv Judecătoria Bacău, a unui teren în suprafaţă de 2.242 mp şi a unei construcţii de 591 mp, situate pe str. Oituz 30, lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean. Acestea au fost cedate pentru construirea unui nou sediu al Judecătoriei Bacău.

“Noi am trimis toată documentaţia la Ministerul Justiţiei şi, înainte de sărbători, ne-a vizitat un consilier al dlui ministru. Primul pas ar fi demolarea acelei clădiri vechi pentru eliberarea terenului. Oricum, nu este nici acel teren suficient, dar altă variantă nu am găsit. Noi am avut în proiect ca acolo să funcţioneze două instanţe, pentru că aceasta era soluţia optimă, însă, prin memorandum, a fost prevăzut doar sediul pentru Judecătorie. Şi la nivelul ministerului, nu a fost agreată propunerea noastră. Pentru Judecătorie, acest spaţiu înseamnă aproape triplu faţă de cât dispune acum, ca suprafaţă desfăşurată.

Noul sediu va avea circa 6.800 mp şi va fi, probabil, cu două etaje. Noi sperăm ca anul acesta să înceapă procedurile de proiectare şi de achiziţie, aşa am înţeles, de altfel, şi din discuţiile purtate la minister. Intenţia ministerului este ca sediul nou să fie făcut de Compania Naţională de Investiţii pentru că prin CNI se derulează mult mai uşor aceste proiecte. Ei au fonduri mult mai mari decât Ministerul Justiţiei.

CNI se va ocupa de tot, de la proiectare până la execuţie. Ideal ar fi să înceapă anul acesta şi lucrările, dar nu putem prevedea acest lucru pentru că e posibil ca încă din faza de licitaţii la proiectare să existe contestaţii. Acum nu ştim de ce buget ar fi nevoie, însă fondurile vor veni de la CNI, conform memorandumului.

Ministerul Justiţiei va aloca fonduri, probabil, doar pentru demolarea construcţiei vechi astfel încât să poată fi predat terenul la CNI”, ne-a declarat preşedintele Curţii de Apel Bacău, judecătoarea Maria Violeta Chiriac.

După finalizarea noului sediu, în clădirea în care funcţionează acum Judecătoria Bacău, ar putea fi mutate arhivele vechi ale instanţelor, la parter, şi Direcţia de Probaţiune care funcţionează acum într-un sediu impropriu.

Alte articole