Am pasit intr-un nou an. Fiecare cum i-a dat Dumnezeu, mai bine sau mai putin bine. Am oroare de bilanturi prea multe sunt cosmetizate. Ziaristul lucreaza cu realitatea, dar mai ales cu oameni, cu fapte, bucurii si necazuri. Despre ei scriem in fiecare zi. Doua teme mi-au fost mereu aproape de-a lungul anilor: agricultura si mesterii ei, iar a doua a fost electrificarea satelor, a catunelor uitate de autoritati. La secole de la descoperirea electricitatii, la inceputul anului 1990, in judetul Bacau, sute de familii, poate chiar mii traiau in intuneric. Motive se gasesc mereu, dar cel mai jenant este ca uitam chiar ca acolo, intre dealuri, traiesc oameni, barbati, femei si copii. Anul trecut am avut doua mari bucurii, in doua sate s-a introdus lumina electrica, care se adauga unei alteia trecuta deja in eternitate. Imediat dupa revolutie am intrat intr-un sat din comuna Pincesti: Motoc. Trei ani am scris despre oamenii din Motoc, sat mare, gospodari pe cinste. Am intervenit pe la toate institutiile, am facut “trafic de influenta” si, dupa mai multi ani au inceput lucrarile. In trei luni, satenii ne-au invitat la bucuria lor, la prima apasare pe un intrerupator. Aveau lumina.
Marascu
Satul Marascu, din comuna Horgesti, il cunosc de foarte multi ani. A fost o intamplare fericita, cand am intrat prima data in catunul dintre dealuri. Mi s-a lipit imediat de suflet. Vreo 30-40 de familii isi duceau viata linistita, dar cu o mare durere: trebuiau sa paraseasca satul. Asa era ordinul. Au rezistat si apoi a venit Revolutia. Satul nu avea lumina electrica, populatia imbatranita. O parte au plecat, mai ales cei tineri. Am consemnat intr-un reportaj drama celor din Marascu. Am discutat ore in sir cu nea Gica Barbieru, taranul care isi luase pe spate dorinta celor care il considerau cel indreptatit sa se ocupe de problema lor. Calvarul a durat 14 ani. “Am fost si am batut pe la multe usi, cele mai multe au ramas inchise. Am scris la toti presedintii, insa nici un rezultat. Tot timpul ni se spunea ca nu sunt bani si investitia nu se recupereaza. Devenisem fabrici, ateliere, nu mai erau vazuti ca oameni. Doar dumneavoastra de la ziar, de la televiziune ne-ati sprijinit mereu, ne-ati dat sperante”, imi spunea mereu nea Gica. Am fost cu televiziunea, au venit ziaristi si de la alte ziare din Moldova. Era vorba de doar doi kilometri de retea si un transformator. Am reluat drumurile la Marascu. Colegii erau exasperati: iar Marascu. Si a fost si ziua satului Marascu. La inceputul toamnei anului 2005, nea Gica Barbieru si satenii lui (mai ramasesera doar 19) s-au trezit cu electricienii pe ulita. I-au primit cu bucurie si i-au omenit. Lucrarea a fost extrem de dificila, din cauza reliefului. A costat peste trei miliarde de lei. 2005 a fost primul Revelion cu bec in casa. Gica Barbieru si matusa Catinca s-au uitat la televizor de Craciun si Anul Nou. Caravana DESTEPTAREA a participat la bucuria lor, am fost in fiecare casa, pe unii nu i-am mai gasit. Erau plecati la cele vesnice si nu au mai apucat sa vada minunea. Primarul le-a promis ca le va instala si becuri pe ulita. Sper sa fie in 2006. La multi ani si sa fiti sanatosi!
Gradesti
Motoc, Marascu si apoi Gradesti. Sate cu denumiri care iti raman in memorie. Au ceva care ti se lipeste de suflet. Gradesti este un catun din Dealu Morii. L-am descoperit din intamplare. Vreo 10 case. Doar cinci mai erau locuite permanent, in celelalte mostenitorii veneau doar sa-si lucreze pamantul. “Daca ar fi lumina electrica, sunt sigur ca multi se vor intoarce definitiv in sat”, imi spunea primarul comunei Vasile Savin. Acelasi motiv a fost scos la iveala si la Gradesti: nu sunt bani, sunt prea putine familii, Electrica nu-si va scoate banii niciodata. 2005 a fost si pentru cei din Gradesti un an bun: buldozerele si macaralele au dat peste cap viata putinilor locuitori. S-au montat primii stalpi, apoi transformatorul si firele. S-a aprins primul bec.
Poate noua, celor care ne-am nascut cu televizorul in casa, cu un calculator pe masa, ni se pare ceva banal instalarea unui bec si a unei prize. Toata indiferenta si ingamfarea noastra dispar daca ai ocazia sa vezi o batrana cum saruta un stalp de beton, o alta isi face cruce, iar nea Gica Barbieru alearga in beci si scoate o oala de vin sa-i cinsteasca pe cei de la Electrica, pe ziaristi si chiar pe primar.Scris de Gheorghe BALTATESCU
