26 aprilie 2024
Actualitate„La mulţi ani!'', Viorel Savin

Bun conducător de durere şi prietenie, Viorel Savin este obligat să fie fericit şi la 80 de ani!

„La mulţi ani!”, Viorel Savin

Am avut privilegiul de a fi oaspetele lui Viorel Savin mai bine de trei ore, remarcabil om de cultură, scriitor de mare valoare, cu o operă impresionantă, dramaturg, romancier, poet, eseist, gazetar, făcător de ziare, posturi de radio şi televiziune, director al unor prestigioase instituţii de cultură. Una nu-i lipseşte din panoplia omului care şi-a dedicat viaţa culturii, literaturii, obştii din care a făcut parte, familiei, a cutreierat şi marcat judeţul şi ţara cu activitatea şi creaţia sa, iar atunci când se părea că a obosit, s-a stabilit la Luncani, un sat de oameni gospodari, la fel ca şi socrii lui, de la care soţia lui a moştenit locul. La Luncani m-a invitat Viorel Savin.

De 20 de ani, „supravieţuieşte” la Luncani şi, după cum i-a spus un prieten, poate fi mulţumit şi mândru de ce a realizat, mult, foarte mult, pentru literatura română, într-un timp atât de scurt. Pentru el Luncanii au devenit şi sunt izvorul şi oaza de linişte, unde, cu bucurii, dureri şi îndurerări, departe de lumea urbană, care îşi trăieşte zgomotos sau în tăcere dramele existenţiale, Viorel Savin scrie literatură, romane, poezie, teatru, memorialistică, se luptă, da, se luptă, pentru ca memoria şi numele său să treacă în eternitate, în istorie curate şi bogate în izbânzi, că nu degeaba şi întâmplător s-a născut la Borzeşti, lângă Oneşti, pe 4 aprilie, 1941.

De astăzi, alături de alţi celebri băcăuni, Viorel Savin intră în galeria octogenarilor cu numele şi opera cărora Bacăul se mândreşte, fiind recompensat de cel mai înalt şi reprezentaivi for al cetăţii, cu Diploma de Excelenţă, iar în 2018, cu titlu de Cetăţean de Onoare al Judeţului Bacău, Uniunea Scriitorilor cu Premiul Opera Omnia, breaslă din care face parte din anul 1990, filială pe care a înfiinţat-o şi a avut onoarea să o conducă, iar ziarul DEŞTEPTAREA i-a acordat Premiul pentru întreaga activitate literară. De altfel, din 1962, când a primit Premiul I, al Casei Centrale de Creaţie Bucureşti, pentru schiţa „Sticla”, până astăzi, aproape toată creaţia literară a lui Viorel Savin a fost înnobilată cu premii de prestigiu (Diploma Ministerului Culturii, Concursul Naţional de Dramaturgie „Camil Petrescu”, Premiul „Bacovia” al revistei „Ateneu” pentru dramaturgie, Premiul „I. L. Caragiale”, al USR, Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bacău, Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria A, Premiul de Excelenţă „Liviu Rebreanu”). Este, de asemenea, Cetăţean de onoare al oraşului Slănic Moldova şi Cetățean de onoare al comunei Măgirești.



Piesele de teatru au fost montate şi jucate pe scene din Slănic Moldova, Bacău, Iaşi, Constanţa, Giurgiu, Deva, Botoşani, Viena, Reşiţa, Bucureşti, la Radio şi Televiziunea Bucureşti, bucurându-se de succes la public şi critica literară şi teatrală.

„Eu m-am ocupat cu trăirea, cu trăitul, adică cu… supravieţuirea. Fac şi am făcut parte dintr-un mecanism social. Viaţa noastră, extrem de complexă, m-a obligat să mă adaptez lui, mecanismului, asta însemnând renunţări, câştiguri – mici sau mari, satisfacţii şi, nu de puţine ori, îndurerări. Pe scurt, m-am ocupat cu trăit – supravieţuirea, ceea ce mi se pare că a fost admirabil”.
Viorel Savin: „Omul este bun conducător de durere” – interviu, Deşteptarea, aprilie 2012

Cu o biografie impresionantă, remarcabilă prin conţinut şi expunere publică, Viorel Savin este greu de încadrat într-o anume generaţie şi grupare literară, a fost şi este încă un „lup singuratic”, care şi-a văzut de viaţă, de scris, de opera sa, atacând literatura din unghiurile mai puţin vizibile şi cu mijloace mai puţin bătute de confraţii săi. Din fericire, criticii literari, criticii de teatru, presa, biografi şi bibliografi, prin scrierile lor stau mărturie peste timp asupra numelui şi operei celui care este, astăzi, unul dintre scriitorii de frunte ai literaturii române.

Viaţa, cu bucurii şi îndurerări

Dupa absolvirea Facultatii de Filologie a Institutului Pedagogic din Iasi (1971), este profesor la Viforeni şi Dragomireşti, bibliotecar la Biblioteca Regională Bacău (1967), director la căminele culturale din Filipeni (1968-1969) şi Răchitoasa (1970-1971), director al Casei de Cultura şi al Teatrului Popular de Comedie Slănic Moldova (1971-1979), conservator muzeal şi custode la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Bacău (1979-1989). În perioada postdecembristă va activa ca referent literar, director şi consultant artistic la Teatrul „Bacovia” (1997-2000), director al Bibliotecii Judeţene „C.Sturdza”; a mai fost director al cotidianului „Monitorul de Bacău” şi al Editurii „Casa Scriitorilor”, precum şi presedinte al Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România. A fondat revistele „Moldova” (1990), „Cabaret” (1990), „Opinia băcăuană” (1997), „Teatrul românesc” (1997) şi „Cartea” (2001). Înfiinţează primul post de radio din zonă – STAR B (staţia de radio Bacău), Înfiinţează (cu parteneri) şi conduce, 1992 – 1995, postul TV Satba – Symbol, primul post TV din zonă cu emitere în eter.
Debut: „Sticla”, proză, Premiul I al Casei Centrale a Creaţiei, 1962. Debut publicistic: „Contrapunct”, proză, „Ateneu”, nr. 9, 1969. Debut scenic: „Proprietatea dv.”, regizor Gh. Teaşcă – Teatrul Popular de Comedie din Slănic Moldova, 1973.
Debut editorial: „Ovidiu la Tomis”, în volumul „Teatru – din creaţia dramaturgilor amatori”, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1979, pag. 15 – 87.

Teatrul, dragostea mea!

Dacă prima parte a creaţie literare este dominată de teatru, consacrat, de altfel, ca un dramaturg de suscces, cele mai cunoscute piese fiind „Jocul de dincolo de ploaie”, „Lucruri şi fiinţe”, „Căderea – trei moduri de sinucidere”, „Colegii”, „Funia sau Comèdia supunerii – Un alt rezumat al secolului XX de Viorel Savin”, „Greşeala”, „Ginere de import”, „Bătrâna şi hoţul”, „Te urăsc iubitule”, „Logodnicul din ciorap”, „Hotel Far East – un caragialâc”, ultimii ani au fost dedicaţi romanului.

Singular, cred, în literatura română, Viorel Savin se îngrijeşte de soarta scrierilor sale, mai ales a dramaturgie, şi publică, la edituri de prestigiu, în mai multe volume, toate piesele de teatru, cât şi alte titluri, poezie, romane în versuri, publicistică etc.

Romane pentru urechi surde!

Alte titluri, alte romane de actualitate, de succes: „Acorduri pentru urechi surde – din însemnările unui naiv”, „Evanghelia eretică” sau „Melec, purtătorul de nucă şi de nývas”, roman în versuri, „Despre starea autografului. Cărţi cu olografe”, eseu, biblioteconomie, „Ştefan după-amiaza”, teatru, „Gresia albastră. Arta înfrângerii de sine”, roman, 2 vol.(2009), „Doamne, fă ca Schnauzer să câştige!” (2010, versiunea engleză, germană şi franceză), „Exilat în strigăt” – versuri, „Impostorul. Arta înfrângerii de sine”, colecţia „Romanele istoriei”, Ed. Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011, „Evanghelia eretică sau Istoria lui Melec Purtătorul de Nucă şi de Nyvas în Cretinozauria”. Ed. Tipo Moldova, Colecţia „Opera omnia”, poezie contemporană, „Teatru”, format A4, Ed. Tipo Moldova, Colecţia „Opera omnia”, teatru contemporan, „Nicu Enea (Viaţa alcătuită din scrisori, articole şi poze)”, „Nicu Enea”, album monografic cu DVD „Bătrâna şi hoţul”, „Nicu Enea”, „Grafica și pictura”, album, „Viețile poetului – Publius Ovidius Naso în dramaturgia românească” (V. Alecsandri, N. Iorga, P. Miron, V. Savin), „Cinesunta – fata cu trecutul amputat”, (roman), „Implozia lui Melec Purtătorul de Nucă și de Nyvas în Cretinozauria”.

În ultimii ani, Viorel Savin a uimit literatura contemporană şi critica de specialitate, publicând „Ca viermele în hrean” (o carte teribilă, singulară în literatura română), Ed. Ateneul scriitorilor”, „O zi din viața lui Teofil Avram”, (roman), „Adevărul despre moartea lui Mihai Solomon”, (roman) şi, un volum mult aşteptat de autor şi cititori – „Gresia albastră”, (roman holografic), ediţia a III-a. Sunt, în cei peste 60 de ani de activitate, peste 50 de titluri (teatru, poezie, romane, monografii, memorialistică, jurnalistică), piesele lui de teatru înregistrând sute de spectacole, în ţară şi străinătate.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri