Pe 5 și 7 martie va avea loc la Teatrul Municipal „Bacovia” premiera spectacolului de teatru – documentar, multimedia, „Jurnal.Bacău”, un concept semnat de regizoarea Carmen Lidia Vidu, ca parte a proiectului său național „Jurnal de România”. Istoria Teatrului, istoria orașului Bacău, din perspectiva a patru actori, din patru generații diferite. Actrița Bianca Babașa reprezintă tânăra generație iar rolul său din spectacol vorbește despre curaj. Curajul de a spune adevărul, curajul asumării, curajul de a lupta pentru valorile în care crezi, curajul de a fi.
Din distribuția spectacolului „Jurnal.Bacău” fac, de asemenea, parte actorii Viorel Baltag, Florina Găzdaru și Eliza Noemi Judeu. Creație multimedia: Cristina Baciu. Ziarul „Deșteptarea” este partener media al Teatrului Municipal „Bacovia” pentru acest proiect, și, în același timp, sursă documentară, pentru realizarea spectacolului.
„Publicul are ocazia să ne vadă goi, fără nicio mască”
– Din distribuția spectacolului „Jurnal. Bacău” fac parte patru actori, înfățișând patru generații din istoria Teatrului Municipal ”Bacovia”, dintre care tu reprezenți ”aripa tânără”, viitorul. Ce impact au avut asupra ta, ca tânăr artist nou venit în trupă, confesiunile colegilor despre ultimii 30 – 40 de ani din istoria acestui teatru? Te-au făcut să te raportezi diferit la prezentul tău artistic și la instituția în care te-ai angajat de curând?
– Da, au avut un mare impact poveștile lor asupra mea, mi-au schimbat un pic percepția. Ascultându-le, mi-am dat seama că ei au trecut prin perioade mai grele, și că au luptat pentru teatrul ăsta. Și acest lucru mă ajută să lupt, la rândul meu, în continuare, pentru acest teatru și pentru valorile în care cred, și să nu mă mai cramponez de mici probleme sau mici dificultăți, care mai apar în viața unui artist la început de drum. Mi-am dat seama că sunt oameni care au trecut prin același proces, și că e, de cele mai multe ori, un proces normal.
–Cum a fost pentru tine experiența de a lucra la acest spectacol, în care joci propriul rol? Te prezinți ca om, ca artist, și devii, astfel, sursă documentară pentru istoria acestui teatru.
– Publicul are ocazia să ne vadă goi, fără nicio mască, și este, într-un fel, dificil pentru tine, ca actor, pentru că știi că textul ăla pe care îl spui e compus din cuvintele tale, din destăinuirile tale, din viața ta, și, totuși, trebuie să îl spui alb, cât mai neutru, și cât mai asumat, și împăcat, în același timp. Vorbind despre viața noastră, noi nu vrem să modificăm neapărat percepția publicului, ci, pur și simplu, ne prezentăm așa cum suntem, ca spectatorii să (ne) vadă ”dincolo de scenă”, să vadă că suntem la fel ca ei.
„Carmen a făcut un lucru extraordinar pentru mine și pentru familia mea în spectacolul ăsta”
– Cum ți s-au părut strategia de lucru a regizoarei Carmen Lidia Vidu pentru acest proiect și formula de spectacol propusă?
– Nu am mai făcut până acum tipul acesta de spectacol – documentar, e un fel diferit de a face teatru, am învățat ce înseamnă decupaj, am învățat cum să legi informațiile între ele, mi se pare foarte benefic pentru noi, pentru mine, pentru că totul e ca o muzică, e un alt fel de a vorbi pe scenă, nu mai trebuie să pui accentul pe ceva anume, ci pur și simplu să conduci publicul prin cadența vorbirii. Lumina e, de asemenea, diferită, Carmen nu lucrează cu reflectoare, ea nu are niciun fel de lumină în spectacol, și asta e o chestie foarte tare. Lumina e dată de proiecție, care e în așa fel concepută încât, atunci când actorul trebuie să fie pus într-o anumită lumină, aceasta vine din proiecție, care e, practic, viața noastră… Pentru multimedia, Carmen lucrează cu Cristina Baciu, și cred că fac o echipă foarte bună.
– Vei cânta în acest spectacol. Ce rol are muzica în viața ta și în contextul poveștii tale din „Jurnal.Bacău”?
– Mie îmi place să cânt, toată lumea cântă în familia mea, toată lumea are treabă cu muzica, sub o formă sau alta, e o moștenire de familie, și de pe partea mamei, și de pe partea tatălui. Și spunându-i asta lui Carmen, în interviuri, m-a rugat să vin cu niște propuneri de melodii pe care aș putea să le cânt în spectacol, mi-a dat și ea niște sugestii, și am hotărât împreună că o să fie „Țara asta”, de la Byron. Îmi place foarte mult Byron, cum combină jazz-ul, cu rock-ul, cu blues-ul, e o combinație foarte faină.
Eu o să cânt live, iar familia mea mă acompaniază din proiecție… o să fie foarte fain, abia aștept, dar o să am și emoții, pentru că… eu abordez în textul meu un subiect pe care l-am ascuns o perioadă destul de îndelungată din viața mea, până la facultate, când mi-am asumat faptul că sunt pe jumătate de etnie rromă, că tatăl meu este rrom. Carmen a făcut un lucru extraordinar pentru mine și pentru familia mea în spectacolul ăsta, pentru că e o bucurie imensă să joc pe aceeași scenă cu familia mea, chiar dacă ei sunt pe proiecție.
„Dezvălui niște lucruri foarte personale în spectacol”
– Este o imagine pe fundalul momentului tău din spectacol, în care scrie cu litere mari ”CURAJ”, și cumva rolul tău este construit pe ideea asta de asumare, de curaj. Ți s-a părut un act de curaj să vorbești despre faptul că ești pe jumătate, cum ziceai, de etnie rromă?
– Pentru mine chiar este un act de curaj, pentru că, vorbind cu Carmen în interviurile de la începutul proiectului, i-am povestit despre lucrul ăsta printre altele, nu mă așteptam că o să se regăsească în spectacol, și când am văzut textul m-am panicat un pic, mă gândeam că oamenii, după aceea, o să-mi pună eticheta asta. Nu știu dacă o să se întâmple așa, sper că nu, dar la prima discuție înainte de repetiții, au intervenit și colegii actori, și ceilalți din echipă, și mi-au spus că nu am de ce să îmi fac probleme. Și, da, este un act de curaj, și abia aștept să văd cum o să-l perceapă publicul.
– Se vorbește în spectacol despre teatru și din perspectiva istoriei lui. Din ce moment istoria ta, personală, s-a intersectat cu istoria Teatrului Municipal ”Bacovia”?
– Eu știu Teatrul de când aveam 15 ani și repetam cu trupa ”A.C.T.”, în Sala Studio, de jos, care acum nu mai este funcțională, și îmi plăcea foarte mult sala aia, mi se părea că avea o energie aparte. Nu îndrăzneam să urc pe scena mare atunci, dar repetam jos, în Sala Studio, și pentru mine era un loc de suflet. Deci istoria mea se intersectează cu istoria Teatrului de vreo zece ani, aproximativ, și de vreun an și jumătate, de când m-am angajat aici, această legătură a devenit și mai puternică.
–Apropo de discuția despre curaj, debutul tău ca actriță a Teatrului a fost un rol într-un spectacol de monodramă, ”Iulia, biata de ea”, pe care l-ai scos la premieră într-o săptămână. Deci ai avut curajul să-ți asumi acest rol foarte dificil, și spectacolul a ieșit foarte bine. Te-ai gândit că poate, tutuși, curajul este ceea ce te definește?
– În spectacolul ”Jurnal.Bacău” vorbesc despre curaj, referindu-mă la faptul că Teatrul Bacovia are nevoie de mai mult curaj. Dar, în același timp, cred că mi se potrivește cuvântul ăsta, pentru că dezvălui niște lucruri foarte personale în spectacol, și, da, cred că mă definește, pentru că n-am spus niciodată ”nu” unei provocări din Teatrul Bacovia, întotdeauna m-am deschis și am încercat să merg cu toate forțele înspre fiecare nou proiect. Și mă bucur că am reușit să fac același lucru și cu ”Jurnal.Bacău”.
„Cred că rolul teatrului într-o comunitate este să vorbească despre problemele comunității”
– Care crezi că va fi impacul spectacolui asupra publicului?
– Nu știu ce să cred, pentru că, deși mi se pare că sunt o persoană deschisă, în același timp, cunoscând textul și forma spectacolului, mă întreb și eu cum va fi perceput de public și nu știu care va fi impactul. Mă gândesc că oamenii nu sunt obișnuiți cu astfel de spectacole și este posibil să ne perceapă într-o formă greșită.
-Care crezi tu că este rolul teatrului într-o comunitate precum Bacăul și cum ai dori să fie perceput Teatrul Municipal ”Bacovia”?
– Uite, la radio (Radio Easy, emisiunea ”Dimineața târziu, moderată de actorii Bianca Babașa și Giuseppe Torboli, nota mea), am avut aseară invitate două studente de la Universitatea ”Vasile Alecsandri” și, printre altele, le-am întrebat dacă merg la teatru. Și au răspuns: ”Care teatru?”. ”Teatrul Bacovia, din centru”. ”Ah, dar nu e în renovare? Eu știam, de acum câțiva ani, că e în renovare”. Deci sunt oameni care cred că teatrul e în renovare. Poate dacă Teatrul ar arăta altfel, dacă ar fi renovată fațada, poate ar veni mai mulți oameni la teatru. Contează foarte mult imaginea, pentru că felul în care arată imaginea teatrului influențează și percepția lui în comunitate.
Și dacă prin spectacolul ăsta am reuși să generăm o schimbare, ar fi un lucru foarte important. Eu cred că rolul teatrului într-o comunitate este să fie aproape de oameni, să vorbească despre problemele comunității, să se intereseze care sunt problemele comunității. Și cred că Teatrul Bacovia, într-o formă sau alta, vorbește și despre familie, și despre sexualitate, și despre maturizare, adică regăsim în repertoriul Teatrului spectacole pentru fiecare dintre problemele astea. Deci eu cred că Teatrul își face datoria, dar, în același timp, felul în care arată influnțează percepția publicului asupra lui.
Interviu realizat de Laura Huiban
Foto din arhiva personală Bianca Babașa, Grafică: Cristina Baciu
