12 mai 2024
OpiniiEditorialJurăminte încălcate

Jurăminte încălcate

În această lume bântuită de războaie, crize de tot felul, economice, sociale, politice, când inflaţia a luat-o razna de tot, când energia electrică, gazele şi combustibilii s-au scumpit peste orice limită suportabilă, când nivelul de trai s-a deteriorat, afectând milioane  de oameni, am avut convingerea că, în baza experienţei şi a angajamentelor asumate, partidele aflate la guvernare vor găsi rapid soluţii pentru ca populaţia României să fie cât de cât protejată de efectele tăvălugului distrugător, de vieţi, de speranţe şi încredere.

Totul s-a dărâmat, curg la nesfârşit vorbele goale, promisiunile scoase din neputinţa de a fi acoperite, însă am observat că nu numai  neputinţa este cauza, ci mai ales orgoliile liderilor de partid, încrâncenarea păguboasă, până la urmă este vorba de rea voinţă, ascunderea adevărului şi conservarea voturilor.

De mai bine de şase luni, politicienii şi guvernanţii amăgesc poporul cu creşterea pensiilor, a salariilor şi compensarea creşterii aberante a preţurilor. Partidele, Guvernul, Legislativul, Instituţia Prezidenţială nu au ajuns la un consens: când şi cu cât vor creşte pensiile, când şi cu cât vor fi compensate, aşa cum se întâmplă prin majoritatea ţărilor care au guverne responsabile, tarifele la serviciile de bază. Toţi vor să-şi treacă în cont măsurile salvatoare şi, de aici, lupta politică: unul trage hăis şi altul cea, iar căruţaşul a pierdut hăţurile.

Este prea mult, devine insuportabilă bătaia de joc. La această oră nimeni nu mai are nicio scuză, toţi cei aflaţi la cârma ţării devin responsabili, cu acoperire în Codul Penal. Cum este posibil ca, în prag de iarnă, termocentarale importante să fie închise, hidrocentrale scoase din sistem, energia să fie exportată, în timp ce populaţia va fi supusă, cu toate asigurările ferme  ale preşedintelui, unui regim aspru de economii, dictat de organisme străine de interesele noastre.

Avem gaze, avem petrol, avem o reţea de producere a energiei electrice, construite cu eforturi uriaşe, avem terenuri agricole productive, unde sunt producţiile? De ce tremurăm de frig? De ce trăim prost? De ce agoniseala noastră se duce pe importuri? De ce companiile internaţionale fac legea în România? De ce stăm la mila altora să ne arunce resturile de la masa lor? De ce leul s-a devalorizat? De ce, când 70 la sută din populaţie a ajuns la limita sărăciei, noi cheltuim sume imense pentru înarmare? De ce adevărurile sunt ascunse, fiind înlocuite de ameninţări şi inducerea fricii? Poporul are dreptul constituţional să ştie adevărul, bun – rău, scrie şi în Carta ONU şi în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Scrie în Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană. De ce ne sunt încălcate cu neruşinare? Ştiu pe de rost, nu trebuie să le citesc, jurămintele depuse de preşedinte, parlamentari şi miniştri la învestire. Cunosc şi consecinţele nerespectării lor. Le mai ia cineva, în ţara asta, în seamă? Nu. Am ajuns, în toate domeniile la coada Europei şi a lumii. Trăim prost, am devenit săracii continentului, într-o ţară vândută şi furată pe faţă, fără ca un demnitar român să ia atitudine.

La graniţă avem război, prin diferite părţi ale ţării, unii, cu minţile înfierbântate aprind focuri revendicatoare şi de nesupunere civică, iar administaţia statului doarme. Până când? Se pare că până va fi prea târziu, dacă „târziul” nu este deja prezent. Deschideţi ochii domnilor parlamentari şi miniştri. Sunteţi răspunzători de viaţa a milioane de români şi de securitatea ţării.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri