20 mai 2024
EvenimentInvitatie la sfintirea bisericii din Buhoci

Invitatie la sfintirea bisericii din Buhoci

Consacrarea altarului si sfintirea bisericii cu hramul aSfantul Francisc din Asissi” din Buhoci, filiala a Parohiei Bijghir, vor avea loc duminica, 16 august 2009, la ora 17.30. Sfanta Liturghie va fi prezidata de PS Petru Gherghel.

Comunitatea catolica din Buhoci este alcatuita din 117 familii cu 384 de suflete. Originea acestor locuitori catolici, din cele scrise si transmise prin viu grai, nu este de data prea indepartata in istorie. Prin anul 1802 crestinii catolici s-au stabilit la Buhoci prin casatorie venind din partile satelor Ungureni, Gioseni, Luizi-Calugara, din Ardeal sosind cu turme de oi in lunca Siretului: toti s-au dezvoltat in aceasta zona. Se aminteste ca satul purta numele de Cerbul, dupa existenta acestui animal frumos in padurile ce-l inconjoara. Localitatea a fost inchinata dintru inceput de domnitorul Moldovei manastirii Trei Ierarhi din Iasi, iar in 1864, pe timpul lui Al.I. Cuza, a devenit libera. Prima biserica catolica a fost construita pe un deal, prin anul 1840, din barne de lemn, iar locul altarului a ramas de neuitat printr-o cruce inaltata mai recent si doua morminte ce se afla in apropiere de familia Gheorghe Fita. A doua biserica a fost inaltata mai jos, spre vale, unde credinciosii au ridicat spre amintire o troita in cinstea sfantului Anton cei mai in varsta au fost increstinati in aceasta biserica, iar sfanta Liturghie si sacramentele s-au savarsit cu multa pietate pentru multi timp de 50 de ani. Locul se numeste la Saftina sau familia Gal. A treia biserica s-a amplasat langa drumul judetean 252 si a fost vizitata de episcopul Mihai Robu in octombrie 1936 recomandandu-se demolarea, pentru ca prezenta un mare pericol de prabusire, fiind executata fara proiect si specialisti in constructie si arhitectura. A patra biserica este cea actuala, terminata dupa Cel de-al Doilea Razboi Mondial si refacuta in urma cutremurului din noiembrie 1940. Inceputurile acestei biserici au la origine anul 1937. Daca stramosii localitatii au primit din partea stapanirii Moldovei sau a boierilor amplasamente pentru biserica sau cimitir pe dealuri sau locuri neproductive, cat si teama de inundatiile Siretului, timpurile veacului XX au adus modificari mari si o gandire mai evoluata. Terenul prezentei biserici a fost donatia unei familii generoase – Ioja Patrascu – facand accesul la biserica pentru batrani si tineri mult mai usor, desi albia Siretului in vechime a fost dupa cum se vede pana la gardul de jos – partea de Sud, iar noul cimitir s-a randuit in apropierea bisericii actuale prin bunavointa C.A.P. local. Pana in anul 1968 asistenta spirituala a fost asigurata de Parohia Prajesti, care numara 13 sate, unde preotii implineau apostolatul atat de intins si de obositor. Din 1968 comunitatea catolica din Buhoci este filiala a Parohiei Bijghir. In curtea bisericii se afla o grota construita in cinstea sfintei Fecioare Maria, unde se poate celebra sfanta Liturghie in diferite solemnitati si sarbatori, atunci cand participarea credinciosilor este mai numeroasa. Aceasta grota a fost realizata cu sprijinul unor romani si a unui episcop din Italia ce au contribuit in proportie de 80%, precum si cu sprijinul comunitatii din Buhoci.
[ad#stire] La data de 24 august 2008 a avut loc sfintirea acestei grote de catre PS Aurel Perca, in cadrul unei celebrari liturgice, la care au participat preoti, precum si numerosi credinciosi. Acum au sosit momente prielnice pentru ca biserica din Buhoci sa fie infrumusetata printr-o renovare generala, atat in interior cat si in exterior, in cele mai mici amanunte. Toate lucrarile au luat sfarsit si acum bucuria este mare pentru intreaga comunitate, pregatindu-se si asteptand sfintirea bisericii si consacrarea altarului, avand ca patron pe sfantul Francisc de Assisi. Va asteptam cu mare bucurie, ca impreuna sa multumim Domnului pentru buna reusita a lucrarilor si spre a fi recunoscatori celor care au oferit truda, timp si sacrificii cu generozitate in scopul infrumusetarii bisericii din Buhoci.

Pr. Decan Vasile Rediu



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri