Investițiile în județul Bacău sunt pe drumul cel bun

Anul trecut, împreună cu specialiștii din aparatul propriu și instituțiile subordonate, conducerea Consiliului Județean a analizat situația existentă și a stabilit o sumă de priorități pentru dezvoltarea județului, în următorii ani.

Premisa de la care s-a pornit a fost o viziune de dezvoltare bazată pe absorbția de fonduri europene și atragerea de finanțări nerambursabile, astfel încât să fie asigurată resursa financiară pentru implementarea proiectelor.

De asemenea, se urmărește ca actul administrativ oferit băcăuanilor să se bazeze pe criterii de eficiență și performanță și, în egală măsură, să se dezvolte o cooperare onestă și transparentă cu mediul antreprenorial băcăuan dar și susținerea inițiativelor private în județul Bacău.



„2021 a fost un an plin, în care criza sanitară a continuat să-și facă simțite efectele negative, cu urmări pe care le vedem cu toții în viața de zi cu zi. În ciuda acestui flagel, am căutat ca proiectele pe care Consiliul Județean le are în implementare să-și urmeze cursul normal – ba chiar să creștem ritmul pe unele lucrări, îndeosebi pe zona de infrastructură rutieră. Voi rămâne consecvent în urmărirea acestui obiectiv, chiar dacă vorbim de proiecte complexe, a căror realizare nu se poate face de azi, pe mâine. Însă, am încredere că investițiile CJ sunt pe drumul cel bun. Printre cele mai importante obiective se numără:

  • lucrări de modernizare și reabilitare a drumurilor județene;
  • echipamentele și utilajele de intervenție achiziționate pentru Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău;
  • extinderea UPU și construirea Heliportului;
  • extinderea secției Radioterapie și achiziționarea celui de-al doilea accelerator de particule;
  • parteneriatele medicale încheiate cu spitalele Onești, Moinești și Buhuși;
  • semnarea contractului de finanțare de peste 470 milioane euro, prin care vom realiza investiții în 41 de comunități din județul Bacău în sistemele de apă și canalizare;
  • stația de demanganizare și reabilitarea celor 93 de puțuri de captare prin care vom reuși să oferim municipiului Bacău o sursă alternativă de alimentare cu apă;
  • stația de tratare a apei Cărăboaia, de serviciile căreia vor beneficia peste 200.000 de locuitori din comunitățile de pe Valea Trotușului;
  • „Bacău – Smart County” – portal on-line al județului.

 

Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău.

 

 

 

O administrație aproape de oameni

Consiliul Județean Bacău transformă județul într-unul SMART

„BACĂU SMART COUNTY” este un proiect finanțat prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020, iar beneficiarul final este fiecare cetățean al județului Bacău.

Valoarea totală a acestuia este de 3.369.338 lei din care:

  • Finanțarea eligibilă nerambursabilă asigurată de UE- 2.863.937 lei
  • Finanțarea eligibilă nerambursabilă din bugetul national- 438.012 lei
  • Contribuția eligibilă a Consiliului Județean- 67.387 lei

Implementarea acestui proiect inovator constituie un pas extrem de important în vederea creșterii calității managementului și a optimizării serviciilor oferite tuturor celor care interacționează cu instituția.

În cadrul Consiliului Județean Bacău încercăm să găsim soluții de gestiune a informațiilor de urbanism și amenajarea teritoriului, iar cetățenii și persoanele juridice vor avea posibilitatea să descarce, să completeze și să transmită către instituție, formulare specifice.

Această debirocratizare nu se rezumă numai la faza de depunere a unor acte ci, mai important, se extinde la procesarea, verificarea, redactarea și urmărirea documentelor emise.

Cetățenii nu vor mai umbla după ștampile & semnături pe tot felul de acte, nu vor mai trebui să umble de la o autoritate la alta.

În contextul transformării digitale prin care trecem, care va avea un impact profund și de durată asupra lumii noastre, a fost înființat la nivelul CJ un Serviciu de digitalizare și tranziție verde, care va gestiona consecințele cauzate de schimbările de amploare menționate și va înainta soluții care să ne ridice la înălțimea tuturor acestor provocări.

De asemenea, împreună cu principalele instituții avizatoare vom crea o bază de date standardizată şi unitară, ce va conține toate planurile și reglementările de urbanism la nivel de județ, zonele de protecție, rețelele de utilități majore, amplasamentele drumurilor județene, precum și informații privind direcțiile de dezvoltare la nivelul județului Bacău.

Prin protocoalele de colaborare încheiate cu APM Bacău, CFR, Compania Regională de Apă, Delgaz Grid SA, Transelectrica, etc. vom construi o platformă software WebGIS scalabilă, accesibilă unui număr nelimitat de utilizatori. Soluția include servicii on-line pentru public & instituții și va putea fi accesată din portalul on-line al Consiliului Județean Bacău.

 

Accesând https://servicii.csjbacau.ro/ utilizatorii pot:

  • Trimite petiții și reclamații
  • Solicita audiențe
  • Trimite comunicări privind începerea sau încheierea execuției lucrărilor
  • Cere acord prealabil pentru lucrări în zona drumurilor județene

 

Sănătatea băcăuanilor, prioritatea numărul 1!

Construirea heliportului dar și modernizarea și extinderea Unității de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență Bacău s-a desfășurat într-un ritm accelerat în ultimul an.

Stadiul fizic de execuție pentru aceste proiecte este de 90%.

Investiția derulată la spital este finanțată din fonduri europene şi cofinanțată de Consiliul Județean, având o valoare totală de peste 3 milioane euro.

Heliportul va creşte substanțial capacitatea de intervenție a SJU Bacău pe cazurile de urgență, promptitudinea actului medical fiind crucială în salvarea de vieți omeneşti.

În final, rezultatul concret, din teren, este expresia eficienței manageriale, nu declarațiile zgomotoase ce rămân, adeseori, fără niciun rezultat.  Din acest punct de vedere, actuala echipă managerială de la SJU Bacău a contribuit la dezvoltarea spitalului, transformând unitatea medicală prin investiții vizibile cu adresabilitate pentru pacienții băcăuani şi nu numai.

 

 „În curând, SJU Bacău va dispune de o secție UPU modernizată și extinsă cu fonduri europene, în valoare de 3 milioane euro, deservită inclusiv pe calea aerului. Investițiile derulate de CJ Bacău în infrastructura medicală din județ vor continua, în spiritul angajamentului nostru de a face din sănătate o prioritate”

Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău

 

 

Dotări de ultimă generație

 

Peste 20 de loturi de echipamente medicale și nemedicale au intrat în acest an în dotarea Ambulatoriului de Specialitate Adulți și Copii al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău. Investiția are o valoare de 2 milioane euro (incl. TVA), fonduri accesate prin POR 2014-2020.

Cel mai important echipament medical (în valoare de aprox. 500.000 euro) este computer-ul tomograf, instalat în luna aprilie,

În mod cert, dotările medicale de ultimă generație vor contribui la îmbunătățirea şi eficientizarea actului medical, precum şi la salvarea de vieți omeneşti.

Vom continua investițiile în dezvoltarea sistemului sanitar băcăuan, în creşterea capabilităților medicale şi consolidarea rezilienței SJU, cel mai important spital din județul Bacău.

 

În luna septembrie, cel de-al doilea accelerator de particule pentru tratarea pacienților oncologici a sosit la Spitalul Județean de Urgență Bacău.  Prin această investiție, derulată de spital cu sprijinul financiar al Consiliului Județean, SJU Bacău va reuşi să crească numărul bolnavilor de cancer tratați, concomitent cu asigurarea continuității tratamentului în situația în care acceleratorul de particule deja existent la Radioterapie intră în mentenanță.

 

Pariul modernizării la Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău

Dezvoltarea cu fonduri europene a Aeroportului Internațional „George Enescu” a continuat în ritm susținut și în anul 2021. Într-o lume plină de imprevizibil şi riscuri, siguranța pasagerilor este cea care primează. La finalul anului 2020 a fost semnat contractul de finanțare, cu fonduri UE, pentru creșterea gradului de siguranță și securitate la acest obiectiv. În valoare de peste 14 mil. euro, contractul presupune achiziționarea de echipamente și utilaje moderne, necesare pentru siguranța zborurilor şi a pasagerilor.

Cofinanțarea asigurată de Consiliul Județean Bacău este de doar 2 la sută.

În cadrul proiectului s-au instalat echipamente de supraveghere, pentru detectarea de explozibili și pentru scanarea cu raze X a bagajelor și a obiectelor de mari dimensiuni. Totodată, au fost achiziționate autospeciale, autofreze, autodegivroare pentru căi de rulare și pentru pistă, mașini de intervenție, respectiv autospecială PSI etc.

Termenul de finalizare a proiectului este 30 iunie 2022, iar investițiile pe care le vom realiza vin în completarea altor două proiecte majore, prin care a fost modernizat integral Aeroportul Internațional „George Enescu Bacău, cu finanțare din fonduri europene:

  • construirea noului terminal pasageri, a unui nou turn de control, parcare etc, în valoare de 20 mil. Euro;
  • modernizarea pistei de decolare/aterizare şi a suprafețelor de mişcare aferente, inclusiv modernizarea sistemului de balizaj luminos (adus la standardul CAT II), proiect în valoare de 35 mil. euro).

Fondurile europene sunt soluția pentru dezvoltarea durabilă a județului Bacău, iar modul în care CJ Bacău a investit în aeroport, asumându-şi pariul modernizării acestui obiectiv, este un exemplu concret privind viziunea noastră de dezvoltare.

 

În top

Aeroportul din Bacău este în momentul de față cel mai modern aeroport din țară. Potrivit unui sondaj/clasament al vola.ro (portal de transport aerian), Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău este cel mai apreciat de români. Cei care au participat la acest sondaj au luat în considerare curățenia, aspectul, semnalizarea, amabilitatea personalului, accesibilitatea, calitatea și prețurile parcărilor, magazinelor și restaurantelor disponibile.

 

A crescut numărul zborurilor și al operatorilor aerieni

În ciuda perioadei dificile, de pandemie de SARS-CoV-2, care afectează la nivel global mobilitatea persoanelor, Regia Aeriană Aeroportul Internațional ”George Enescu” Bacău a înregistrat rezultate pozitive. Wizz Air și-a stabilit o bază operațională la Bacău și curse spre noi destinații, Blue Air a adus o nouă aeronavă la aeroport. Turiștii din zona Moldovei au posibilitatea să zboare de la Bacău cu un charter în Hurghada- Egipt.

 

Aproape 100 de kilometri de drumuri județene, reabilitați în 2021

 

Consecvent cu prioritățile fixate, CJ Bacău continuă modernizarea rețelei de drumuri județene. Dintr-un total de 192 de kilometri de drumuri județene care necesită lucrări de modernizare, Consiliul Județean Bacău a realizat- în 2021, lucrări de modernizare și reabilitare pe aproape 100 de kilometri. Investițiile sunt susținute din trei surse: din bugetul local, din fonduri europene (prin Programul Operațional Regional) și prin Programul Național de Dezvoltare Locală – PNDL II.

 

 

Lucrări de investiții pe drumurile județene finanțate din buget local:

  • Reabilitare și modernizare drum județean DJ 241C Valea Mare – limită județ Neamț
  • Reabilitare Poduri pe DJ 117 între km 17+000 și 21+180
  • Consolidare drum cu zid de sprijin pe DJ 252 Buhoci – Bibirești km 121+630
  • Modernizare DJ 117, km 14+950 – km 17+000
  • Reabilitare și modernizare DJ 119, Bacău – Faraoani, tronson Bălcescu – Faraoani
  • Modernizare DJ 118B, Strugari – Răchitiș
  • Modernizare DJ 207F, Berești-Bistrița-Pădureni
  • Reabilitare și modernizare DJ 252F Ungureni – Viforeni
  • Construire pod pe DJ 243B la Medeleni
  • Reabilitare și modernizare DJ 156B, Blăgești – Băsăști;
  • Modernizare DJ 206B Parava–Rădoaia,
  • Refacere pod pe DJ 241A km 97+420 afectat de fenomenele hidrometeorologice din mai-iunie 2019
  • Consolidare DJ 241A cu ziduri de sprijin
  • Reabilitare și modernizare DJ 114, km 0+000 ÷ 2+365, DN 11A – Viișoara, Etapa I, km 0+210 ÷ 2+365;

 

Proiect de 40 de milioane de euro finanțat cu fonduri europene, prin POR 2014-2020

„Autostrada Estului” conectează sudul de nordul județului Bacău, pe axa Podu Turcului – Dămieneşti, în lungime totală de peste 90 km. Modernizarea drumului este asigurată din fonduri europene, printr-o finanțare în valoare de aprox. 41 milioane euro (Programul Operațional Regional).

Drumul trece prin 11 comune, în partea de est a județului, şi odată cu punerea sa în funcțiune va deservi peste 30.000 de locuitori şi participanții la trafic aflați în tranzit.

Tronsoanele de drum care necesită modernizare au fost împărțite în 3 loturi care se află în diferite stadii de execuție:

LOT 1 – DJ 207D (limită judeţ Neamţ -Traian – DN2F, km 28+000 – 50+254). Stadiu implementare: 82,74 %.

LOT 2 – DJ 241 (limita județ Vrancea – Podu Turcului – Izvoru Berheciului, km 25+000 ÷ 83+368). Stadiu implementare: 42,20 %.

LOT 3 – DJ 241A (Izvoru Berheciului- Secuieni, km 64+250 – 78+114). Stadiu implementare: 68,45%.


Lucrări de investiții finanțate prin PNDL II

  • Reabilitare și modernizare DJ 123, limită județ Harghita – Valea Uzului – Dărmănești – DN 12A km
  • Reabilitare și modernizare DJ 117, Poduri
  • Modernizare DJ 241 B, Pădureni – Godovana
  • Reabilitare și modernizare DJ 119, Ciucani
  • Reabilitare și modernizare DJ 252 C, Tătărăști-Corbasca
  • Modernizare DJ 243 B, Motoșeni – Stănișești

 

Investiții de 471 de milioane de euro în rețeaua de apă și canal a județului Bacău

Consiliul Județean Bacău, Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) și Asociația de dezvoltare Intercomunitară Bacău (ADIB) implementează un proiect de 470 de milioane de euro, finanțat în cadrul Programului Operational Infrastructura Mare. 41 de localități din județ vor beneficia de investiții majore-reabilitarea a 100 km de rețele de apă potabilă, execuția a 70 km de conducte de aducțiune, extinderea cu peste 370 de km a rețelei de apă potabilă, precum și construirea a peste 580 km rețea de canalizare-  cu fonduri nerambursabile. UAT-urile beneficiare sunt: Județul Bacău, Municipiul Bacău, comunele Balcani, Bârsănești, Berești Tazlău, Blăgești, Cașin, Cleja, Coțofănești, Dărmănești, Dofteana, Faraoani, Filipești, Gârleni, Gioseni, Hemeiuș, Letea Veche, Livezi, Luizi Călugăra, Măgirești, Măgura, Mănăstirea Cașin, Mărgineni, Moinești, Nicolae Bălcescu, Orbeni, Pârjol, Poduri, Răcăciuni, Racova, Sărata, Săucești, Secuieni, Ștefan cel Mare, Tamași, Târgu Ocna, Târgu Trotuș, Traian, Valea Seacă și Zemeș.

 

Bilanțul aplicației POIM, la un an de la data semnării contractului de finanțare:

  • un contract este finalizat, iar 2 contracte sunt în execuție lucrări;
  • 2 contracte se află în licitație, în procedură de evaluare a ofertelor;
  • pentru 7 contracte au fost lansate proceduri de achiziție publică (sau sunt în curs de lansare) în sistemul public SICAP;
  • alte 9 contracte de lucrări urmează să fie scoase la licitație, după implementarea recomandărilor formulate de Jaspers, consultantul agreat al Comisiei Europene.

În anul scurs de la semnarea contractului de finanțare s-au făcut progrese importante, concretizate atât în finalizarea lucrărilor la stația de demanganizare, cât și la semnarea contractului de execuție a lucrărilor pentru înlocuirea tronsonului de conductă Stejaru – Bacău (20 km).

 

Stația de demanganizare de la Gherăiești

Recepția Stației de demanganizare de la Gherăiești și a celor aprox. 90 de puțuri de captare apă reabilitate în fronturile Gherăiești, Mărgineni și Hemeiuș este în derulare, în contextul încheierii respectivelor lucrări, finanțate prin aplicația POIM implementată la nivelul județului Bacău.

Valoarea totală a investiției se ridică la 7,5 milioane euro, din care 6,5 milioane euro au fost deja decontate din fonduri europene.

„Parte integrantă din viitoarea „Rezervă de apă” a municipiului Bacău, stația de demanganizare de la Gherăiești utilizează o tehnologie de tratare a apei, unică în țară, pe bază de oxigen, spre deosebire de cele existente („clasice”), care folosesc tratamentul cu substanțe chimice”, a declarat Valentin Ivancea, președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADIB).

A fost modernizată stația de tratare a apei brute de la Cărăboaia

În luna septembrie s-au încheiat lucrările de modernizare a stației de tratare a apei brute Cărăboaia. Este un proiect finanțat cu fonduri europene, prin Programul Operațional Sectorial (POS) Mediu, aferent cadrului bugetar multianual al UE 2007 – 2013, cu cofinanțare asigurată de Consiliului Județean Bacău, care are în proprietate stația.

Investiția, în valoare de 5,3 milioane euro, deserveşte 12 UAT-uri din județul Bacău, printre care municipiile Moineşti & Oneşti, oraşele Tg. Ocna, Dărmăneşti, precum şi cartiere din Comăneşti.

Peste 217.000 de băcăuani beneficiază de apa tratată la noua stație Cărăboaia, care – din 1973, anul punerii în funcțiune – nu a trecut prin lucrări de reabilitare şi modernizare.

Prin proiect a fost construită o stație de recuperare şi tratare a nămolului, în acord cu legislația europeană în vigoare, precum şi un sistem de monitorizare & control SCADA.

Consiliul Județean va fi permanent un partener loial și deschis pentru cetățenii județului Bacău. Deși este o perioadă plină de incertitudini și anxietăți, avem convingerea că vremurile bune vor reveni, iar viața se va întoarce la normal.

Sumara trecere în revistă a investițiilor derulate în 2021 de către Consiliul Județean, succintă dar orientată către lucruri concrete, nu scoate în evidență travaliul din spatele acestor proiecte și investiții, care nu se puteau implementa sau materializa fără implicarea conducerii Consiliului Județean și aportul personalului din aparatul tehnic de specialitate.

Inițiativele derulate în 2021 acoperă principalele direcții de dezvoltare stabilite în strategia județului, respectiv administrație modernă- digitalizare, infrastructura medicală, aeroportuară și infrastructura rutieră. Ne propunem pentru anul 2022 continuarea demersurilor pentru finalizarea proiectelor inițiate și identificarea finanțărilor necesare pentru demararea altor investiții menite să aducă plus- valoare județului Bacău.

 

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"